Page 84 - 2017_revista_noastra_nr_47-48

PROIECTE CNU

Una din cele mai mari aventuri artistice în care a fost angrenată vreodată o
clasă de la Colegiul Național „Unirea” a fost crearea unui roman cu autor colectiv, astfel
apărând în anul 2014 cartea „Nu mă lăsa să știu”, un proiect de ecou național
aparținând clasei de filologie promoția 2012-2016. Actuala clasă a zecea, de la același
profil, își propune să reitereze experiența talentaților lor înaintași cu un nou roman,
deocamdată fără titlu. Direct din atelierul de scriere, oferim cititorilor noștri câteva
pagini din ceea ce sperăm să fie un nou succes CNU.
Prof. Daniela Plăiașu

Al doilea roman colectiv la CNU

*** odată, mintea îmi fusese invadată de vorbele lui, ale
Vineri, 13 Februarie 2009 tatălui meu care îmi amintea mereu că aceste
...tu, joc de linii curbe, jucărie androgină, ce decorațiuni metalice s-au născut la marginea societății.
mi te plimbi prin minte... Acest gând se lupta cu concepția mamei care le vedea
ca nevoi de validare ale individului. Alergam pe mar-
Tu, tablă nudă, mi-ai furat picuri de viață și i- ginea abisului inconștientului, mintea fiindu-mi inun-
ai transformat în piese damnate. Mi-ai interzis să dată de fâșii existențiale. El se ridică și-mi sărută
renunț, iar acum timpul mi se rostogolește pe umeri, fruntea. Apoi plecă, lăsându-mi fiori în sufletul ce tre-
dezbrăcându-mă de piele. M-ai ucis pe mine cea de mura.
mâine și m-ai plimbat pe coloanele dintre alb și negru Apunea soarele în spatele marelui măr ameri-
și ieri și azi. De ce mi-ai luat zile bune, ducându-mi can al păcatului, iar culorile i se scurgeau pe fereastra
inima la război și acum trebuie să mă prefac că nu mai casei mele din Berlin. Murisem în amintire și înviasem
bate nimic în partea stângă? De ce ai mușcat fărâme aici, în realitate.
din sufletul meu dacă, fără el, nu ai nevoie de mine? - Încă îl văd! Seamănă atât de mult cu
Mi-ai înghițit cuvintele. M-am aplecat atunci sub sabia mama...îmi provoacă repulsie. Poate așa se naște po-
regelui, dar am fost atacată de nebun pe o scenă de car- laritatea atractivă. Oricum este târziu și mâine este
ton într-un joc inferior. Lacrimile reginei au inundat
platoul de plastic; ecourile durerii mele o hărțuiau, iar
ea se mântuia. Atunci abia am zărit silueta de lemn,
ardea de jocul diavolesc al reginei întunecate și de
dansul animând timpul reginei luminate. Calul alb ga-
lopa spre eliberare supus divinității, descriind jumătate
de cruce, iar cel negru, ateu, purta cătușele teufelice
ce zgâriau ego-urile tale multidimensionale.
- Șah! Ți-am spus parcă alungată din mine. Mi-
am împreunat mâinile a rugăciune în fața mișcării tale.
Ți-ai desprins tura de margini și i-ai vândut tru-
pul întunericului.
- Mat!
Am închis jurnalul clipind... parcă nu mai ve-
deam. Ce-ți ia moartea prima dată?...văzul!
- Scria cu adevărat Mat? am strigat, amintindu-
mi de meciul din grădinile newyorkeze. Îl văd. Își
arunca privirile peste tabla de șah și din când în când
spre mine, mutând cu mișcări nearticulate piese în rit-
murile de jazz ce se amestecau printre gândurile mele.
- Să-mi fie frate? Nu...nu cred. Prea mult mă
pierd în zâmbetul lui și în ochii adânci rătăcindu-mi
ființa. Pagina din jurnal să fi descris jocul nostru? Îmi
răsuna în minte cuvântul Morții. Așa îmi purtam trupul
hipnotizat prin grădina minții mele. Privirea îmi rămâ-
nea adesea înghețată asupra lui și, mai ales, asupra
semnului inițiatic de pe gâtul său: “I’m fine” părea să
scrie. La o privire mai amănunțită, cuvintele căpătară
altă formă: “Save me!”. Abia atunci am observat pier-
cing-ul în care se termina sprânceana dreaptă. De-
82 REVISTA NOASTRĂ nr. 47/48