Page 98 - 2015_revista_noastra_nr_43-44

Egoul eului liric, mai sec ,,stăpân pe rost şi PREMII CNU
fire” se transcende în două avataruri unul care va re-
memora, noaptea, imaginea morţii părinţilor şi în siunea sacră, părinţii se percep încă fiinţe materiale,
antiteză, ziua, când îi vede rămânând asemenea de aceea continuă să facă aceleaşi gesturi tulburătoare
sfinţilor ,,pe zid de mănăstire”. Ipostazele alterităţii ,,E tot tulburător bătrânul tată/Cum va fi fost în noap-
părinţilor sunt răspândite pe întreg parcursul sonetului. tea lui de mire”.
Iniţal aceştia sunt evocaţi ca trupuri inerte prin meta- În finalul sonetului, ultimul vers închide între-
fora morţii ,,Îmbrăţişaţi de lacrima ciudată/ a somnu- gul univers al creaţiei, în calitate de concluzie şi de
lui”. ipostază principală a alterităţii. Odată cu ve-
nire zilei, eul liric îşi vede părinţii ,,pe zid de
mănăstire” – metaforă prin care revine la sta-
tutul de sfinţi, ei constituind gravuri biseri-
ceşti.
Alternanţa dintre zi şi noapte susţine
conceptul de alteritate, fiind două universuri
în care se proiectează avatarurile indivizilor.
Totodată, noţiunea de alteritate este susţinută
şi de împletirea celor trei timpuri trecut, pre-
zent şi viitor, cu precădere primele două. Pre-
zentul ,,se arată”, ,,ating”, ,,-aduce” exprimă
intensitatea trăirii într-o durată concentrată,
valorizează clipa prezentului în contrast cu
viitorul şi trecutul ,,au rămas” care evocă
jocul destinelor, ilustrând o afectivitate pro-
nunţată.
Scindarea eului în sute de părţi, fiecare
având propria viaţă este o capacitate extraor-
Totodată, ei nu sunt perceputi astfel, ci cu un dinară a fiinţei umane de a se regenera şi de a construi
spirit care răzbate din cer veghind cu ,,aştrii din iu- o personalitate puternică.
bire”. Părinţii eului liric sunt nişte ,,sfinţi
păgâni”. Oximoronul are menirea de a sa-
craliza realul, tangibilul din lumea
pământească. Alteritatea presupune şi
pregătirea inidividului pentru întâlnirea
cu Dumnezeu, astfel, acestora le este ier-
tat cugetul omenesc şi metafizic, primesc
proiecţia imaginii dumnezeirii, fiind
transformaţi în sfinţi ,,purtând coroana lor
subţire”. Gerunziul verbului sugerează
continua desfăşurare, faptul că poziţia din
lumea sufletelor, odată primită, nu se
revocă. Ei apar ,,pâcloşi de veşnicie” pe
bolta cerească precum o stea curată, de
unde pot fi atinşi cu umbra spiritului.
O altă ipostază a alterităţii se re-
marcă în cea de-a doua strofă a poeziei.
Timpul verbului ,,cum va fi fost” lărgeşte
orizontul în plan spaţial şi temporal, ofe-
rind durata ideală a creaţiei, iar sintagma
,,fără s-o mai mire” indică tocmai obişnuinţa de a per- Bibliografie:
cepe cimitirul precum un cămin, căci, în definitiv, el Emmanuel Lèvinas, Totalitate şi infinit – eseu despre exteriori-
tate, Editura Polirom, Iaşi, 1999
este căminul trupurilor lor inerte. Trecând în dimen- Doina Ruşti, Simbolurile alterităţii în literatura română,
Teză de doctorat 2000
Vladimir Streinu, Clasicii noştri, Ed Ideea Europeană,
Bucureşti, 2008
REVISTA NOASTRĂ nr. 43/44 95