Page 93 - 2015_revista_noastra_nr_43-44

PROFESORI DE NEUITAT Magda Iancu Băltărețu

fostă elevă a Liceului Unirea 1958-1962

Timpul nu iartă pe nimeni...

Curge timpul neîncetat şi are un fel aparte de “Domnul Constantinescu”. Venea la şcoală pe jos, ca
a se rostogoli, când mai repede, când mai încet, fără şi noi, sau pe bicicletă, întotdeauna îmbrăcat în haine
să-ţi dea răgazul de a conştientiza exact trecerea ani- din stofe în nuanţe de gri – poate ca să se asorteze cu
lor... părul argintiu şi cu ochii albaştri. În clasă, Zamfirică
Privesc în jur şi-mi revăd colegii, prietenii, venea însoţit doar de catalog şi, în scurt timp, ne ştia
pensionari deja, cu părul încărunţit, cu privirea slăbită, pe toţi, după nume şi prenume, ba chiar şi după banca
mişcându-se mai încet, ca nişte persoane mai în vâr- în care stăteam. Avea Profesorul o minte de invidiat şi
stă... Trăiesc şi eu, bineînţeles, această toamnă a vieţii, ne minunam când cita zeci de versuri sau pasaje în
despre care ştiam că va veni, dar nu voiam să cred că proză, din memorie, pentru a-şi argumenta afirmaţiile.
a şi sosit... Au trecut ani numeroşi de când, cu paşi gră- “Când spui ceva, trebuie să şi dovedeşti că ai drep-
biţi, mergeam spre liceu... Oare, când au trecut şi unde tate!” Venea uneori posomorât la oră, dar când începea
s-au ascuns atât de mulţi ani?!? Unde eşti adolescenţă, să ne desluşească sensurile mai greu de înţeles ale ver-
unde te-ai ascuns? surilor “Poetului Nepereche”, sau când dezvelea în
Revin destul de des în oraşul adolescenţei mele faţa noastră, una câte una lumile ardelene ale lui Re-
şi realizez cât de multe s-au schimbat în aceşti ani. Un breanu sau ale lui Slavici, atunci faţa lui se lumină şi-
singur lucru a rămas la fel: de fiecare dată, am sau nu ar fi trebuit să fii câine ca să-i deranjezi discursul. Ne
am timp, drumurile mele se abat pe la bătrânul liceu, purta deseori prin lumi paralele, comparând cu nonşa-
fără un scop anume, doar ca să-l revăd, ca pe cineva lanţa adevăratului cunoscător scriitori români cu scrii-
drag, să-i ating zidurile, să-i mângâi uşile, să mă încarc tori străini, sau apropiind literatura de celelalte arte.
de temeinicie. Se perinda atunci, parcă avea, oameni Când eram în clasa a noua, Profesorul a reînfiinţat Ce-
mulţi, unii ştiuţi, alţii uitaţi, se aude undeva un clopo- naclul literar Unirea – care “dispăruse” cu ceva vreme
ţel, retrăiesc ore de curs, concursuri, emoţii, examene. în urmă –, invitându-i la întruniri pe toţi cei care do-
Fusese liceu de băieţi, Şcoala Medie Unirea, atunci reau să afle mai multe despre “lumea literelor” sau să
când, în 1958, am intrat în clasa a şaptea a acestei in- se afirme printr-o lucrare literară proprie. Nu-mi amin-
stituţii prestigioase de învăţământ din Focşani. Poate tesc – deşi am fost în conducerea acestui cenaclu timp
că, gândeam atunci, de aceea erau profesorii atât de ri- de trei ani –, să se fi “afirmat” cineva în acea perioadă,
guroşi, atât de severi, unii chiar colţuroşi, şi rareori ve- dar sâmburele sădit de Profesor a încolţit mai târziu,
deai pe faţa unuia dintre ei un zâmbet, o încurajare. când, din generaţia noastră, s-au “ales” profesori, zia-
Năzdrăvăniile generaţiilor anterioare impuse- rişti, secretari literari, etnografi, istorici, redactori de
seră, mai mult ca sigur, un comportament mai aspru. carte, realizatori de emisiuni la Radio sau la Televi-
În fiecare luni dimineaţa – careu, în fiecare zi – uni- ziune. Slujitori ai literelor, aşa cum “îi aduna”
formă curată şi perfect călcată, cămaşă albă, cravată, Zamfirică pe toţi aceştia, sub un singur nume.
şapcă sau beretă cu iniţialele şcolii şi cu numărul ma- La vremea aceea, am învăţat multe de la dragul
tricol, părul “potolit” bine sub fileu, ciorapii groşi, din nostru profesor, care ne spunea că întotdeauna e bine
bumbac, albi sau gri, tunsoarea “zero” fără greş, a bă- să te aşezi în locul celui din faţa ta şi, numai după
ieţilor, note scăzute la purtare, exmatriculări ruşinoase, aceea, să-l judeci. Mai spunea că o faptă rea poate fi
pentru o zi, trei sau şapte zile pentru te miri ce scurtă îndreptată printr-o faptă bună, dar o vorbă grea, prin
“promenadă pe Strada Mare” sau pentru un chiul ne- ce vei putea s-o îndrepţi? Profesorul ura bârfa, detesta
vinovat, din varii motive. Nu sunt poveşti, dragilor cu- intriga, acceptând-o doar ca generatoare a unui conflict
noscuţi şi, mai ales, necunoscuţi cititori ai acestor dramatic, într-o operă literară. Îi ignoră pe cei răi şi
rânduri. Erau realităţile elevilor acelor ani, chiar dacă, consideră că orice problemă, oricât de întortocheată ar
celor de acum, li se par poveşti de pe vremea bunicii. fi, are o rezolvare; trebuie doar s-o cauţi şi să lupţi
Şi noi, ca oricine la vârsta adolescenţei, credeam că o până o găseşti. Îi ocolea pe delăsători şi încerca să ne
greutate sau o piedică poate fi depăşită printr-un sim- insufle ideea că fiecare dintre noi putem să ne alegem
plu sau printr-un dublu salt, că orice idee a celor vâr- drumul pe care mergem şi, mai ales, să fim atenţi pe
stnici era învechită, că orice autoritate era o cine primim în viaţa noastră... Iar la final, să ne asu-
constrângere, că orice lege era o tiranie. Gânduri şi măm alegerile.
credinţe de adolescent! Atunci când nu era dascăl la catedră, ci era re-
Când unul dintre profesori era mai blând şi în- gizor al cine ştie câtor piese de teatru, puse în scena
cerca să ne fie aproape, atunci îl priveam cu alţi ochi, cu elevii-artişti, membri ai Cercului de teatru, Zamfi-
ni se părea că vine dintr-o altă lume. Aşa era Zamfirică rica ne îmbărbăta: “Unde credeţi că sunteţi? Pe scenă
sau Zamfirel, cum îl alintam noi pe stăpânul unei se- trebuie să aveţi soarele în suflete, indiferent dacă afară
nine priviri albastre, profesorul nostru de limba şi li- plouă, şi-n viaţa voastră e furtună!...” Şi spectacolele
teratura română, Zamfir Constantinescu. Rareori ridica organizate şi regizate de el prindeau viaţă pe scena
glasul în clasă, ori ne “pedepsea” cu câte o “lucrare de Teatrului din Focşani, sau a Caselor de cultură din
control”. La şcoala era “tovarăşul profesor”, în rest, Odobeşti, Panciu sau Mărăşeşti, unde ne deplasam, cu
90 REVISTA NOASTRĂ nr. 43/44