Page 96 - 2015_revista_noastra_nr_43-44

părinţi fiind planul oniric, ce-i poate oferi doar o sim- PREMII CNU
plă iluzie a fericirii, ,,îmbrăţişări de lacrimă ciudată a
somnului”. În vis, identitatea eului
se rezumă la metamorfozarea sta- grafica: Sonia Mirăuță
tică a sufletului într-o umbră, ce se
află în lumina sacră a ,,sfinţilor pă-
gâni”, cu a lor ,,stea curată”, astfel
încât eul liric va rămâne ancorat
etern în spaţiul cosmic, de unde pă-
rinţii îl veghează etern. Cititorul,
alteritatea detaşată a poeziei, se re-
găseşte profund în acest înţeles
alegoric a dorinţei de sacralitate al
spaţiului profan şi invers, căci toţi
am fost, suntem şi vom fi nevoiţi
să trecem cel mai dureros prag al
vieţii, pierderea părinţilor, eterna
noastră alteritate, astfel încât cu
plecarea fiecăruia dintre părinţi se
dărâmă câte o jumătate de cer.
În căutarea drumului spre
altul, urmărind evoluţia sinelui
nostru, găsim motivul labirintului
şi cel al confruntării cu viaţa, ce pare a fi o negură din pentru întâlnirea cu Acesta, prin ipostazele reprezen-
momentul pierderii părinţilor, deoarece după plecarea tative ale convertirii sacrului, dar şi prin imaginea
acestora, privirile noastre se îndreaptă tot mai mult dumnezeirii şi proiecţiile ei. Pregătirea întâlnirii cu sa-
către pământ şi tot mai puţin către cer. Motivul labi- cralitatea se realizează în spaţiul profan, unde puritatea
rintului sinelui este semnificativ pentru conturarea sufletească se dobândeşte prin muncă cinstită, ,,cu-al-
noastră ca identitate, astfel încât acesta reflectă echi- tarul în lopată”, astfel încât convertirea eului într-un
librul dintre cum te regăseşti tu ca unică identitate, astru îşi are nucleul genuin tot în imaterialitatea lumii,
cum te reflecţi în oglinda părinţilor şi nu în ultimul cimitirul reprezentând o ipostază a trecerii către din-
rând, cum se raportează părinţii la alteritatea acestora, colo. Proiecţiile dumnezeirii se reflectă prin dragostea
sinele tău. Astfel, poetul, alături de cititor, prin rapor- Acestuia pentru pământeni, astfel încât a sa alteritate
tare la acesta, trece la cea de-a treia etapă a ariei sim- pe pământ o reprezintă fiecare dintre noi, ce ne dife-
bolice şi anume aşteptarea, ce constă atât în reveria renţiem prin propria noastră cunoaştere şi trăire. În-
stimulativă relevată prin motivul rugăciunii, al divini- treaga poezie este o alteritate a viziunii poetului asupra
tăţii, al dorului şi al melancoliei, cât şi în inerţia visu- dumnezeirii, ce-şi imprimă atotcunoaşterea asupra
lui, ce reprezintă viciul consolator și acceptarea ,,păgânilor” prin puterea dragostei, mai ales cea din
singurătăţii sinelui în acord cu singurătatea celuilalt. sânul familiei, contrastându-se astfel imposibilitatea
În planul oniric, cele trei raporturi ale alterităţii: sine- dezintegrării unui întreg, chiar şi prin trecerea în nefi-
identitate, sine-părinţi, părinţi-identitate sunt perfect inţă.
sesizabile, astfel încât identitatea sinelui poetic este în Raportându-ne însă la modalităţile de manifes-
comuniune cu părinţii, pe care conştiinţa sa îi situează tare a alterităţii, cuvântul constituie cel mai bun exem-
într-un timp prezent (,,iar mama pune, fără s-o mai plu, astfel încât poezia este un liant între cuvânt şi
mire,/ în cimitir bujori-ca altădată”), ceea ce exprimă trăirile poetului, aceasta devenind o metaforă ce-l par-
dorinţa eului liric de a schimba atât situaţia prezentă, ticularizează întru totul pe poet, prin conturarea unui
în care se regăseşte ca un străin al propriei lumi, cât şi tablou sufletesc raportat la o exterioritate a sinelui, pă-
legile implacabile ale cursului vieţii. Părinţii sunt ,,aş- rinţii, exterioritate care nu cunoaşte nici timp și nici
trii din iubire”, alteritatea inocenţei pierdute, a celor spaţiu, ci doar devenirea eternă, într-o nouă alteritate,
care înfrunta durerea, astfel încât aceştia doar trec pra- universul sacru.
gul spre o nouă alteritate, universul cosmic, de unde În concluzie, alteritatea sinelui poetic se naşte
vor veghea asupra celor de care se simt uniţi, doar prin cuvânt, căci, prin intermediul limbajului, exterio-
printr-o îmbrăţişare a sinelui. Alteritatea duală dintre ritatea se desfăşoară, în sensul că omul nu există prin
părinţi şi copii se continuă în etapa întâlnirii, se relevă cuvânt, ci doar participă, este prezent în cuvântul său.
prin motivele iubirii, nunţii şi solidarităţii, astfel încât Cel ce vorbeşte asistă la propria-i manifestare, în timp
iubirea dintre părinţi va rămâne eternă şi dincolo de ce interlocutorul intangibil nu participă, fiind pentru
spaţiul profan, printr-un legământ veşnic (,,bătrânul totdeauna în afară, prin a sa identitate, astfel încât o
tată/ cum va fi fost în noaptea lui de mire”), iar iubirea ipostază a alterităţii, prin referire la sonetul ,,Părinţii”,
va fi, în continuare, liantul dintre materialitatea celor o reprezintă şi cititorul, ce se detaşează ca identitate
de pe pământ şi imaterialitatea devenirii sufletului. de poet, dar care totuşi se regăseşte în labirintul trăiri-
Ca ultim reper a alterităţii se remarcă Dumne- lor afective ale acestuia. Fără alteritate nu există iden-
zeu, prezenţa acestuia evidenţiindu-se prin pregătirea titate, ,,cum nu există lumină fără umbră şi ură fără
iubire.” (Cezar Petrescu).
REVISTA NOASTRĂ nr. 43/44 93