Page 95 - 2015_revista_noastra_nr_43-44

PREMII CNU Andreea Tudorache

Părinţii, oglinda alterităţii sinelui

şi a dumnezeirii

Eseul a primit Marele Premiu în cadrul Concursului Interjudețean de Eseuri „Dimensiuni spirituale ale
plaiului vrâncenesc - poetul DUMITRU PRICOP”. Proiectul organizat de C.E. Mihail Kogâlniceanu,
în parteneriat cu C.N. Unirea și C.N. Al. I. Cuza, are, ca principal scop, promovarea valorilor culturale
autohtone prin cunoaşterea operei poetului Dumitru Pricop.

Mantia propriului nostru eu, alteritatea, repre- tre noi, ca unice identităţi, putem observa o etapizare
zintă marca unei confirmări indubitabile a sinelui, a a evoluţiei noastre ca unică identitate în lume, evoluţie
necesităţii de raportare la exterioritate, astfel încât ex- reflectată în oglinda infinitului nostru ceresc, părinţii.
terioritatea capătă identitate ca martor, ca oglindă a si- Aceste etape simbolice ale evoluţiei identităţii şi alte-
nelui care ştie că există. rităţii, ale raportului individului cu celălalt, sunt eta-
Ipostazele alterităţii, în poezia ,,Părinţii” de pizate astfel: ieşirea către celălalt, căutarea drumului
Dumitru Pricop, evidenţiază stilistic oglinda unui su- spre altul, aşteptarea, întâlnirea şi în final comuniunea
flet, al unui eu înstrăinat de a sa alteritate, părinţii, însă cu un Dumnezeu, ce oglindeşte imaginea alterităţii.
un suflet ce încercă să se redefinească ca identitate Primă etapă, ce o constituie ieşirea noastră
prin raportare la timpul mitic, cel al amintirilor ma- către altul, poate fi agresivă şi disperată, astfel încât
terne, dar şi la timpul prezent, în care sacrul şi profanul poetul are o viziune panoramică asupra lumii, fiind
par a nu se fi detaşat unul de celălalt. Alteritatea eului aflat într-un prezent etern, încercând să-şi regăsească
poetic se reflectă în spaţiul sacru şi în retrospectiva o noua alteritate în prezentul crud al realităţii, ,,ziua
amintirilor, spre care aspiră, căci poetul, fiind definit mi-i aduce prima dată/ cum au rămas pe zid de mănăs-
de aspiraţia spre o comuniune a eului său cu cel al pă- tire”, însă poetul nu se regăseşte nicăieri în exteriori-
rinţilor, ce au trecut în nefiinţă, îşi poate regăsi seva tatea lumii, singura sa modalitate de a rămâne legat de
alterităţii doar în cele două spaţii, realitatea fiind re-
versul unui eu înstrăinat de a sa identitate.
Raportându-ne la alţii, ne măsurăm puterea de
a ne defini pe noi înşine, iar ,,alţii” reprezintă în primul
rând părinţii, nucleul genuin al propriei noastre perso-
nalităţi, de unde putem deduce faptul că alteritatea se
defineşte în acest caz prin iubire, deoarece ea în-
seamnă întoarcere spre sine, dar şi nevoia afectivă
de-ai tăi ,,sfinţi păgâni, cu-altarul în lopată”.
Conceptul central, în jurul căruia gravitează în-
treaga identitate a poetului, îl reprezintă ideea morţii,
ca o alteritate pentru conştiinţă, astfel încât valorile ce
sunt universal acceptate în punctul de comuniune a
alterităţii cu identitatea şi anume responsabilitatea,
mila şi iubirea devin liante între viaţă şi moarte, chiar
dacă moartea înseamnă alterarea individualităţii sau
chiar pierderea ei totală. Iubirea reprezintă identitatea
sufletului, care se manifestă prin două ipostaze inter-
dependente ale alterităţii umane şi anume viaţa şi
moartea, astfel încât înţelegerea sentimentului de
moarte ca o alteritate a vieţii se realizează prin iubirea
faţă de tot ceea ce te defineşte ca entitate şi te deter-
mină să-ţi accepţi destinul pentru a putea trece spre o
noua identitate a sufletului.
Urmărind raportul dintre poet ca identitate in-
tangibilă şi alteritatea sa eternă, părinţii, acesta cu-
noaşte o serie de arii simbolice menite să creeze o
oglindă sufletească a sinelui poetic, însă o oglindă în
care se reflectă exterioritatea, ca unic martor al deve-
nirii eului interior. Raportând poezia, din punctul de
vedere al ipostazelor alterităţii, la vieţile fiecăruia din- grafica: Adelina Veronica Băcioiu
92 REVISTA NOASTRĂ nr. 43/44