Page 85 - 2015_revista_noastra_nr_43-44

CONFIRMARI George Alexandru Pîrlog

Două lumi în oglindă (fragmente)

- Sincer, mie nu mi se pare decât cel mult o de călătoria către Orient. Vântul prielnic umflă velele
prostie... Auzi, asta și aia cu prăjitura vieții. Ei bine, corabiei însă, imediat ce vasul traversează strâmtoarea
eu am mâncat prăjitura aia în fiecare zi, de la toți cei Gibraltarului, sub un cer cât se poate de blând și de
care spun că fructele de mare îți umplu corpul de ar- clar, marea își căsca sălbatică valurile zgâlțâind cora-
seniu, mercur și că ei știu cum e, deși nu au pus nici bia, și în ciuda rezistenței pe care o opunea, apa pă-
măcar o dată un crevete pe limbă, unul! trunde trăgând la fund vinul, condimentele și
- Atunci, de ce ai mai venit? marinarii. Sub presiune, nava pocneşte şi spulberă
- Pentru că dumneavoastră pretindeți că mă către exterior un jet de apă, scânduri şi un butoi în care
puteți ajuta... Pentru că încerc să-mi colorez lumea în plângea un bebeluş ud. Valurile duc butoiul până pe
verde, de fiecare dată când vocile din mintea mea urlă, ţărm la picioarele unui bătrân călare. Acesta era impu-
insultându-mă când văd pete roșii și pur și simplu dis- nător prin forță fizică pe care o inspiră, chiar dacă
par într-o altă lume. Mă cert cu mine însumi pentru că barba îi este albă. Poartă capul acoperit de turban,
îmi pierd coerența în idei și uit şi... haine scumpe și la brâu are un iatagan cu teacă de aur
- Da, Setnama? și mâner de fildeș. Acesta descalecă și ridică bebelușul
- Domnule... Ieri, când mă plimbam pe stradă, înspre cer, văzând pe butoi firma vasului, rostește: Nu-
am văzut ceva extraordinar... mele tău va fi Amantes! Apoi încălecă cu el în brațe și
* dispare către interiorul peninsulei.
Soarele de un roșu incandescent se rupe de pe *
bolta cerului, apoi se îneacă în mare cu atâta forță, Timp de 18 ani bătrânul îl îngrijește pe copil
încât valurile generate de impact spulberă spumegânde ca pe fiul său. Tânărul Amantes e fascinat de curte, de
țărmul. În locul din care a căzut, ultima pată de roșu poziția pe care o are în ochii ucenicilor. Însă, într-una
se disipă în negrul adânc al bolții cerești, reflectat din din zile este chemat în camera acestui mecena: Tinere,
străfundurile reci ale mării, pe a cărei suprafața nu mai știi că de când te-am găsit și până acum ți-am interzis
plutește nimic decât șiruri estompate de spumă. De să pășești în grădina în care doar ucenicii mei au voie.
partea cealaltă, portul, cu picioarele docurilor adânc Acea grădină vie, în care lenevești sub vegetația de un
îngropate în inima mării, stătea nemișcat, fără să emită verde plin de sevă și în care acoperit de straie de săr-
nici măcar o vibrație. Sub lumina albă a lunii zac eroic, bătoare, te înfrupți din mâncăruri alese și femeile cele
înfrânți în necruțătoarea bătălie a vinului, oamenii mai desăvârșite? Acum îți dau voie, căci nu îți sunt
pierduți. Pe lângă ei mișună câinii nimănui, ce pornesc tată, îți las toată responsabilitatea ție, dar nu uita că
pe străduțele dispuse radian către miezul portului. acele grădini paradisiace sunt născute din pustiul
Construcțiile sunt greoaie și, cu cât te depărtezi mai deșertului și se hrănesc din cei ce se bucură de ele.
mult de port, lemnul e înlocuit de piatră văruită în alb. Amantes se pregătește să o rupă la fugă, spre grădină,
La geamuri se văd gălbui urme de lumina și un ușor când bătrânul îl oprește: Nu așa repede! Pentru acest
zumzăit, germinator al agitației ce va urma de îndată drept îmi vei fi dator cu un serviciu. Tânărul aprobă și
ce cocoșii vor începe să cânte. Până atunci nu poți auzi fuge către grădină. Ajuns în paradis se așază pe iarbă
decât liniștea bahică care ucide orice urmă de rațiune. și vede ucenicii căzuți, mâncarea și băutura risipită,
* căci marea majoritate mâncau și beau până când li se
Dincolo de zona caselor din piatră și a făcea rău ca mai apoi să o ia de la început. Lângă ei
aristocrației portuare, apropiindu-ne de docuri, dar oa- un șir de morți, a căror inimă a cedat probabil în fața
recum ascunși de ochii tuturor, putem zări o potecă excesului de halucinație și plăcere. Aceștia erau
ce duce către un locaș al pierzării. De acolo împleti- îngropați în grădină la poalele pomilor și parcă iarba,
cindu-se convalescent, venea o femeie cu un săculeț pomii, cadânele cu rubine roșii, deveneau din ce în ce
în brațe. Aceasta, ajunsă în dreptul corabiei lui Kir mai vii. Asta i-a distrus lui Amantes tot ce știa acesta
Amantes, ascunde sacul între pânzele din barca ce va despre lume și oameni, adică tot ce-l învățase bătrânul,
fi mâine dimineață urcată la bordul navei. După care în speranța că va refuza să meargă în grădină. Copleșit
o rupe la fugă, lăsând în urmă pete de sânge în forma de scârbă și deznădejde, Amantes devine un element
tălpii piciorului ei, de un roșu viu, scânteietor, dar ime- ce se omogenizează cu masa ucenicilor, slab și depen-
diat ce vântul înlătură parfumul femeii din aer, urmele dent. Cu fiecare întâlnire dintre el și oamenii din gră-
își pierd vitalitatea, iar roșul se disipă în negrul adânc dină, simțea în gură gustul nisipului deșertului și al
al bolți cerești, reflectat din străfundurile reci ale mării, celor ce o fertilizau cu trupurile lor. Tot timpul și-l pe-
pe a cărei suprafață nu mai pluteau nici măcar șiruri trecea citind poezie sau vizitând grădina. Într-una din
estompate de spumă. Cântecul cocoșilor transformă aceste zile, când tânărul orfan citea, observă că uceni-
zumzetul din timpul serii într-o adevărată larmă, iar cii au rămas fără vin și niciuna din acele minunate ca-
portul inert devine cea mai vibrantă materie, pare mult dâne nu mai era prezentă. Pe lângă toate astea, un
mai viu decât însăși marea. Oamenii marelui aristocrat sclav mesager intră în grădină și merge direct la
Kir Amantes încarcă marfa în corabie și se pregătesc Amantes. Nu putea fi decât un semn că era aşteptat de
82 REVISTA NOASTRĂ nr. 43/44