Page 80 - 2015_revista_noastra_nr_43-44

un meci de box între ei, eu îi zic conversaţie în artă.
Oricum ar fi, ideea este că arta naşte artă. Nu se putea CONFIRMARI
să nu am succes cu asemenea modele în viaţă.
Acum câteva luni mă plictiseam şi am aruncat din ‘60. Fie asta, sau Dumnezeu Atotiubitorul vrea să
cu vopsea pe pânză, apoi am adăugat nişte mâzgăli- ne distrugă. Această boală misterioasă şi cruntă te-a
turi, totul la întâmplare. Un bun prieten a văzut ta- omorât şi în curând, probabil că mă va omorî şi pe
bloul aruncat prin spatele studioului meu şi a zis că mine. Acum două zile mi-a apărut o primă pată roşie
el vede o reinterpretare modernă a Naşterii lui Venus. deasupra gleznei stângi. E groaznic să ştii că ţie şi
De atunci numai tablouri la întâmplare fac. Mi se pare celor ca tine vă este scris să vă trăiţi vieţile într-o
amuzant cum oamenii cred că îşi găsesc sensul vieţii luptă continuă. Mai întâi oameni precum dl. Milk
în arta mea. De fapt, contextul, felul în care este abor- s-au luptat cu mentalităţile unei societăţi ignorante,
dată interpretarea artei – asta creează modernitatea violente şi ipocrite, vocea lui fiind atât de puternică
exprimării, raportul afect-intelect şi originalitatea vi- încât s-a auzit până aici. Apoi, asta. Acest virus.
ziunii asupra viitorului […].” Murim pe capete. Şi totuşi, poate nu murim. Poate
Ultima scrisoare pe care am ales să o împărtă- doar trecem mai departe.
şesc cu tine, nu ştiu exact cui aparţine, însă ştiu că Acum este aproape 12 noaptea şi mă întreb ce
trăim într-o lume în care sfera negativismului – ce cu- mai faci şi cum o fi în Rai. Aş vrea să ştiu dacă mai
prinde interesul faţă de moarte şi viaţa de apoi, ura şi porţi tricoul ăla albastru şi foarte vechi al tău. Mai ţii
ignoranţa – stă în centrul existenţei multor oameni, ast- minte că aveai o perioadă în care îl purtai tot timpul?
fel că un asemenea text atât de intim şi atât de sensibil, Ziceai că e tricoul tău norocos, iar când ţi-am zis că
care prezintă iubirea în cea mai pură forma a ei şi pier- l-am aruncat că era prea vechi, mi-ai spus că pot de-
derea tragică a acesteia, nu poate decât să te facă să-ţi veni eu talismanul tău norocos. De la tine am mai păs-
reevaluezi viaţa. trat maşina de scris şi o poză, pentru că restul
„1983. Au trecut exact 115 zile de la moartea ta, lucrurilor tale mi-au fost luate de prieteni ,‚ca să de-
Oliver. Londra a devenit un oraş gol şi albastru fără păşesc mai repede momentul”. Poza e de acum doi ani
tine. Ţin de câteva zile într-un sertar multe scrisori de la întâlnirea secretă cu acei activişti din Bristol, cu
primite şi bănuiesc că e un fel de joc; universul m-a care am discutat despre o nouă revoluţie, una care să
ales pe mine să intru în acest joc. Eu ar trebui să scriu producă nişte schimbări profund existenţiale şi morale
mai departe o scrisoare cuiva; am ales să-ţi scriu ţie, în fundamentul societăţii. Îmi aduc aminte cum eu
chiar dacă trăim în lumi diferite. Am nevoie de asta… ţipam ,‚Vrem pace! Pace! Pace! Idealuri! Idealuri!
Nu demult a apărut în Statele Unite o boală care Idealuri!”, iar tu mi-ai spus calm ,‚Pacea nu este opu-
ne afectează pe noi toţi. Se crede că este vreun cancer sul războiului – creaţia este!” Am realizat apoi că nu
sau hepatită care se transmite pe cale sexuală. Eu cred exista pace şi că niciodată nu va exista, însă întot-
că este mai degrabă o consecinţă a revoluţiei sexuale deauna vom putea să creăm altceva nou din rămăşi-
ţele a ceva ce a fost. Asta încerc să fac şi eu acum.
Prietenii ăia au mai încercat să mă consoleze după ce
ai plecat, spunându-mi că este la fel ca după o des-
părţire: întâlneşti o persoană, eşti împreună cu acea
persoană, iar apoi unul din voi pleacă. Este doar un
alt ciclu al vieţii. Dar ştii ceva, când moare cineva pe
care îl iubeşti, nu e la fel ca după o despărţire, pentru
că deşi în ambele cazuri pierzi o persoană, cel din
urma implică ură sau indiferenţă, pe când în cazul pri-
mului, simţi doar iubire pură şi o pierdere bruscă şi
dureroasă a ei. După ce ai trecut mai departe, m-am
simţit ca un cer noaptea, ale cărui stele au explodat
toate în acelaşi timp în cel mai crunt mod cu putinţă.
Iar apoi mai era şi luna pe cer, însă era doar o semi-
lună, ceea ce nu putea fi de ajuns. A fost groaznic pen-
tru că ştiam că e aproape imposibil sa readuci acea
lumină vitală înapoi unde trebuia să fie. Simţeam un
amestec de durere fizică, un nou soi de singurătate, o
pierdere absolută a speranţei şi o tonă de regrete că
nu am avut parte de o ‚,încheiere”, de un ‚,rămas
bun” de la iubitul meu mort. Nu ţi-am putut spune cât
de mult te-am iubit şi cât de mult încă o fac pentru că
doctorii ăia afurisiţi nu m-au lăsat să intru la tine în
cameră când încă erai în viaţă, din cauză că nu sun-
tem rude. Ştii, toate regretele se transformaseră în
furie şi atinsesem în sfârşit acel 10 pe scara durerii;
simţeam cum toate tipurile de suferinţă se prăbuşiseră
pe mine în acel moment când ţi-a fost anunţată moar-
tea.
Acum mi-am adus aminte de momentele triste de
după plecarea ta şi n-ar fi trebuit să fac asta. Apreciez
fiecare moment pe care l-am trăit împreună. Mă bucur
că am reuşit să vorbim. Ne vedem pe podul din faţa
gării noastre, sub cerul înstelat, unde ne-am sărutat
prima oară.”
REVISTA NOASTRĂ nr. 43/44 77