Page 75 - 2015_revista_noastra_nr_43-44

CONFIRMARI
Adelina Bălan

Dă-mi, Doamne, primăveri Fac poem din tine

și-Ți voi da cuvinte

Nu o să te iubesc decât
Eu nu sunt Dumnezeu. atunci când vei deveni
Eu doar strig la cer. cuvânt.
Până și nașterea mi-a fost Nu o să te iubesc decât
un etern ecou după primăveri: atunci când voi renunța la toate epitetele,
”Dă-mi, Doamne, primăveri comparațiile și enumerațiile din lume
și-Ți voi da cuvinte!” și voi face răsărit din sufletul tău.

Nu o să te iubesc decât
La fiecare strigăt îmi crește atunci când din ochii tăi
aripă ovală din ciot de suflet. vor înflori copaci de
Ea se înalță pe bolta cerească - cuvinte pe care le voi scrie-n mine.
Îl caută. Nu o să te iubesc decât
Crește în fiecare zi atunci când vei deveni
tot mai mult, centrul universului meu:
încât cuvânt.
mi-e teamă că o să rămân Și-atunci voi scrie un poem
o aripă care va striga ce va-ncepe cu tine.
în eternitate
după primăveri de negăsit.

Azi suspin în mine.
Aștept
să rămân doar o aripă
în Calea Lactee, dar...

Aripa-mi devine copac
la poarta Paradisului
se-mbrățișează îngeri printre ramuri;
Dumnezeu zâmbește.

Mi se-ntoarce aripa pe pământ,
se-ntoarce în mine,
devine cuvânt.
Nu-i mai e începutul un ciot,
e ploaie de lumină.

Îl surprind pe Dumnezeu zâmbind.
Îi strig:
”Mi-ai dat, Doamne, Cuvântul,
O să-Ți scriu o primăvară!”

72 grafica: Iulia Plăiașu REVISTA NOASTRĂ nr. 43/44