Page 79 - 2015_revista_noastra_nr_43-44

CONFIRMARI

că sunt atât de mulţi oameni care cred că femeia „a
fost creată” doar ca un companion pentru bărbat;
nimic mai mult decât o simplă necesitate pentru el şi
viaţa lui foarte importantă. Ce să mai zic de faptul că
este foarte nedrept că marile religii exclud cu îndârjire
femeile din funcţiile înalte de putere. Este nedrept şi
groaznic că în unele ţări este foarte uzual să vinzi fete
unor bărbaţi care le vor drept soţii, sau să le omori
pentru „neascultare”, sau să le interzici să meargă la
şcoală, sau să conducă, sau să iasă din casă fără să
se acopere din cap până-n picioare. E frustrant că o
femeie nu se simte în siguranţă când iese singură
noaptea pe stradă să îşi plimbe câinele, sau că este
numită „deşteaptă”, nu „paranoică”, atunci când ţine
în geantă tot timpul un spray lacrimogen. Eram dez-
gustată profund de toate problemele astea, şi încă mă
deranjează, dar acum îmi dedic existenţa luptei pentru
libertatea totală a femeilor, iar lucrul acesta îmi dă o
stare de linişte şi un sens vieţii. Având destui bani puşi
deoparte, mi-am permis să urmez mai multe cursuri,
în special cele centrate pe istoria drepturilor femeilor
– eu neavând liceul terminat – şi să activez pentru
drepturile femeilor în oraşul Avignon.
Acum învăţ elevii unui liceu de aici despre femi-
nismul valului III. E un concept foarte interesant.
Acest gen de feminism apărut în anii ’90 susţine că
rasa, genul, sexualitatea nu sunt doar nişte faţete in-
dividuale, ci se intersectează, iar această intersecţie
modelează cum suntem noi şi felul cum lumea ne per-
cepe. Societatea a strigat de multe ori sus şi tare că
există nişte roluri strict definite ale sexelor: bărbaţii
care deţin puterea şi femeile care sunt supuse, mascu- despre ele şi nici nu am să pretind măcar că mi-am
lin şi feminin. Însă feminitatea nu înseamnă că cineva găsit sensul vieţii. Dacă auzi vreodată pe cineva că
e pasiv, la fel cum masculinitatea nu înseamnă că ci- vorbeşte despre înţelesul vieţii, să ştii că cel mai pro-
neva e dominant. Le povestesc elevilor cum obişnuiam babil e un snob care vrea să se simtă superior celor-
să mă las definită de standardele altor oameni şi cum lalţi, abordând subiecte obscure prin cuvinte goale şi
trebuia tot timpul să ating nişte idealuri de neatins ale care nu va ajunge vreodată la o concluzie concretă.
societăţii privind frumosul convenţional. Pot zice că Eu nu îmi amintesc să fi avut vreodată o ţintă
atunci eram tristă tot timpul, nu aveam încredere în prea clară în viaţă, sau vreun scop. Arta mea, la fel ca
mine, mă simţeam deteriorată din cauza presiunilor şi viaţa de altfel, este fluidă. Am trecut rapid de la „Re-
ştiam să exist numai când eram dorită, dar acum am naşterea Harlem” – curent pe care m-am simţit da-
devenit o femeie care nu se mai ascunde, care e puter- toare să-l practic – la dadaism, primitivism şi
nică, care îşi celebrează sexualitatea şi care nu mai modernism, încă fiind în căutarea „stilului meu”. Sin-
caută aprobarea nimănui ca să facă sau să spună ce gurul lucru foarte sigur este că din totdeauna am vrut
simte.” să fac artă, prin urmare, am şi mulţi idoli. În primul
Am ţinut să împărtăşesc această poveste cu tine rând, trebuie să-ţi zic despre Dumnezeu. Mi s-a făcut
pentru că obiectivizarea femeilor încă este o problemă cunoştinţă cu ea de către o rusoaică avangardistă pe
serioasă şi nu prea multă lume are curajul de a se im- care am cunoscut-o acum câţiva ani, când îmi căutam
plica şi de a schimba ceva în această lume condusă de muncă prin restaurante şi baruri. Rusoaica mi-a
de bărbaţi. spus despre această zeitate numită Dumnezeu; practic,
Un al doilea fragment care m-a inspirat cred că este un concept care înseamnă iubire. Dumnezeu mă
aparţine unei femei de culoare, care povesteşte despre fascinează pentru că iubirea este destul de rară astăzi.
evoluţia sa artistică, despre Dumnezeu, scopul vieții, Aceasta este prima mea muză în viaţă. Restul entităţi-
despre inspiraţiile ei şi dezvoltarea pe plan profesional. lor care mă inspiră sunt din rândul muritorilor care
„[…] Am plecat din Harlem, NY acum şapte ani, nu vor muri niciodată şi care au tangenţe cu artele.
în 1929. La doar 22 de ani mi-am zis că pot pleca de Matisse, Picasso, Dali. Langston Hughes, Pablo
acasă şi cuceri lumea cu arta mea. În aceşti şapte ani Neruda, Gertrude Stein. De la ei am învăţat că trebuie
nu am reuşit să cuceresc lumea, doar New York-ul, iar să revoluţionez arta, să fiu peste medie, să revolt
New York este centrul universului – a fost făcut pentru statu-quoul şi să sparg în bucăţi orice se crede a fi
toţi ciudaţii ca mine din lume care vor doar să fie fix moral sau imoral, în artă şi în viaţă. Trebuie să creez
în inima universului. Nu am de gând să-ţi povestesc ceva ‚‚înainte de vremea sa”. Influenţele lor se pot ob-
despre greutatea de a fi şi artistă şi de culoare într-un serva în munca mea, însă eu nu-i copiez. Picasso a
oraş imens în care toată lumea pare că ştie ce face şi spus ‚,Artiştii buni copiază; artiştii foarte buni fură.”
că are un scop în viaţă; eu niciodată nu am înţeles Poate a spus-o atacându-l pe Matisse, cu care este
viaţa şi moartea, aşa că nici nu-mi permit să discut într-o luptă de copii mici de ceva ani; unii zic că este
76 grafica: Dragoș Dimoftei REVISTA NOASTRĂ nr. 43/44