Page 83 - 2015_revista_noastra_nr_43-44
P. 83
CONFIRMARI
Bere târzie
Peron Sub mine e un bar,
în care visele se răscolesc încet, printre pahare.
Dorm
Dacă nu am respira din când în când iubire,
S-ar sufoca și cerul de la săruturile noastre reci, şi-aud beţivii cum se-ngână
Când ne agățăm unii de alții ca de cuvinte Păcatul dulce curge printre mese,
și ne suflăm cu totul versurile pe gâtleje, Eu m-aplec,
peste pervaz,
într-o viroză cumplită de noi.
Dacă nu am respira din când în când iubire şi-un nor de bere-şi zbate haina peste buze.
Ni s-ar usca și umerii de la ușorul vorbelor Dorm şi-aud beţivii
Căci când nu călătorim prin suflete, şi geamăte se-adună râu la scara mea.
Gările noastre se cutremură iar Dorm şi-aud
Iar ploaia se încinge în pahare.
șinele se-ngălbenesc cu lacrimi verzi.
Dacă n-aș respira din când în când iubire, Spală cerul beat şi trist,
Mi-ar fi frică să pășesc prin gândurile tale imense. Şi pleoape frânte ce se-nchină peste noaptea
Călcată de vreun tren întârziat, grea şi peste zare.
M-a prins o ploaie din pieptul tău.
Dacă nu respirăm iubire,
m-aș fi înecat
Și eu...
Scrisoare către noapte
Nopţile mi le risipesc una câte una, pe vise.
Cred că mi-am ipotecat somnul pentru tine şi
pentru răbdările tale.
M-am rugat,
Dar călugării cerului m-au părăsit de mult,
Cu tot cu soarele din pleoapele mele,
Pe umărul tău rece şi blond ca o furtună.
În noaptea asta am să visez că dorm
Şi am să evadez de sub cer
Pe o pernă de frunze.
Nu mai am pleoape şi nici pentru cine să zbor,
Înecată în mijlocul stelelor
Devin călugăr al nopţii
trezit dintr-un vis blond şi rece.
grafica: Dragoș Dimoftei
80 REVISTA NOASTRĂ nr. 43/44