Page 84 - 2015_revista_noastra_nr_43-44

Genetica viziunilor CONFIRMARI

Am avut dintotdeauna viziuni ca aceasta... Un
el și o ea într-o baltă în luminile străzii, cu vântul ce-i
cuprinde și îi aruncă pe un asfalt rece. Întotdeauna,
Romeo apare într-un târziu, dar încărcat cu o putere
de salvare ascunsă undeva în teaca sabiei ce e neapărat
poleită cu aur și extrem de grea. Picăturile care îi fac
pe ei forme sunt cuvinte. Julieta are mereu părul lung
și împletit, un soi de disperare cauzată de o mașină
care vine spre ea și o ecuație a vieții unde soluția este
chiar Romeo, ce e în mod constant, un prinț. Julieta e
și ea, un pic oarbă. Nu-i chiar de tot, căci vede totuși,
cu mâinile. Îl atinge pe el și vede viață. Îi soarbe pică-
turile, care sunt viață!
Și ale ei ce sunt?
Câteva-s o pereche de buze pe care le
prăbușește într-un sărut acompaniat de aplauzele de
fundal are asfaltului. Aplauze ale unor alte picături. Pi-
cături căzând pe iarbă, sau în capul unui trecător clan-
destin, devenind, pentru o secundă, viață. Dar după
ce se preling pe ceafa lui rece, devenind una cu el...
sunt doar apă.
Apa este viață atâta timp cât este picătură, se
scurge si aleargă spre ceva. E parte a unui sistem.
Iubirea celor doi a fost viață cât a căzut, ner-
voasă, aprigă și dulce, pe asfaltul ieftin, chiar și pe
unul scump, continuu, derulând ca la cinema, o po-
veste un pic sacadată. Se va prelinge în tăcere odată
Ai observat vreodată ce forme iau picăturile cu dimineața de duminică, în care totul se ridică la
de ploaie pe asfalt? Dumnezeu. Apoi, cei doi se îngroapă îmbrățișați
În lumina străzii, se zvârcolesc ca niște colo- într-un nor ce îi va duce spre iertare.
nii. Vara e mai frumos, pentru că vara, asfaltul arde
E noapte și iar plouă. de dorință. Iubirile se scurg și se ridică repede, ca niște
Balta de lângă mașina tatei seamănă cu o comete ce au lovit Pământul și regretă după.
floare căreia îi cresc continuu petale. Alta e un om cu Apoi, aburii care au fost viață se ridică peste
pălărie. Cară în mâna dreaptă o servietă ce i se va des- noi. Nu au decât să mai trăiască o dată.
chide în curând și foile i se vor împrăștia, pe rând, Dacă privești în lumina lămpilor de afară,
către stele. Mai este una, pe trecerea de pietoni de acum îți pare că ninge. Nu vreau să ningă, vreau să
lângă loteria veche. Aceea e o femeie oarbă, ce poartă văd poveștile ploii, care altfel, vor îngheța și vor de-
o bluză înflorată. Are buze frumoase. În curând, soțul veni dans alb.
ei se va întoarce acasă, iar zâmbetul îi va deveni plin, Eu vreau să văd povești.
cald și nerăbdător. Vine o mașină dinspre centru, dar Nu trebuia să dormi la ora asta?
săraca nu are nici cea mai vagă idee. Aude numai Mă întorc și tăcerea unui ceas mă aruncă pe
șoaptele ploii genetice. Se apropie tiptil. Un bărbat sub pături infinite.
chel de la volanul taxiului albastru, încetinește parcă Îmi pare că miroase a pâine caldă, în vreme ce
și vântul a împins-o pe ea ceva mai încolo. E bine. picăturile unui brutar se pierd în gura unui cuptor
Supraviețuiește. Ușa de lângă ea se deschide și apare vechi.
el. O altă baltă fumegândă, aproape de ei, ia forma Înțeleg diferența majoră dintre oameni și apă:
unor artificii și se înalță pe lângă ei, explodând în cu- ea-și duce existența căzând. Noi trăim cât suntem
loare și sunet. aburi. Ridicându-ne.

grafica: Alexandra Stan
REVISTA NOASTRĂ nr. 43/44 81