Page 81 - 2015_revista_noastra_nr_43-44

CONFIRMARI tocind degeaba, zile întregi în care sunt stresat din
cauza şcolii şi stimă de sine scăzută pentru că nu sunt
tipul ăla înalt şi bine făcut pe care toate fetele îl vor.
Cred că acum a venit rândul meu să scriu ceva
despre orice, dar cum aş putea oare să mai scriu măcar Am avut prima încercare la o petrecere nu demult, dar
o idee după asemenea gânduri ale unor oameni atât de a fost groaznic acolo; jumătate din tineri făceau circ
complecşi. Sunt doar un adolescent idealist de optşpe şi jumătate erau beţi. După prima despărţire am stat
ani care acum pricepe ce înseamnă feminism, care nu singur în camera mea plângând, prietenul cel mai bun
înţelege exact conceptul de Dumnezeu, care este blo- încercând cumva să mă ajute de la distanţă. Apoi însă,
cat în acea sferă a negativismului şi care n-are iubită. am descoperit cât de frumos este să scrii şi de ceva
Când aveam opt ani, ţin minte ca de-abia aştep- timp tot fac asta – îmi creez propriile lumi în care să
tam să cresc, să am şi eu optsprezece ani, pentru că trăiesc măcar pentru puţin, întrucât realitatea este ade-
atunci îmi părea a fi vârsta perfectă. Îmi imaginam că sea mult prea diferită de lumile în care ne dorim să
o să pierd nopţile făcând diverse lucruri interesante, existăm, şi tot ce trebuie să învăţăm noi să facem este
cum ar fi să mă sărut cu fete prin parcări, să merg la să supravieţuim cumva, să ne depăşim condiţia de oa-
baluri doar ca să râd de oamenii de acolo, să fug nop- meni muritori, să visăm şi să avem în noi acest lucru
ţile de acasă că să mă îmbăt, iar apoi o să mă trezesc nociv numit speranţă. Cineva a spus odată „Fără spe-
dimineaţa în camera celui mai bun prieten, sau pur şi ranţă, vom renunţa. […] Voi trebuie să le daţi spe-
simplu credeam că o să am o viaţă plină de aventuri şi ranţă.” De mic am tot visat şi sperat. Acum scriu. Asta
bucurii, că atunci când o să îmi frângă cineva inima, este povestea vieţii mele şi sunt sincer fericit că eu cel
prietenii vor da o petrecere pentru mine. Însă, evident, de opt ani îşi imagina viaţa la optsprezece ani altfel,
nu a fost aşa. Viaţa nu funcţionează niciodată aşa cum pentru că dacă nu ar fi făcut acest lucru, nu ştiu cât ar
vrem noi să o facă. Acum, tot ce am sunt nopţi pierdute fi rezistat în lumea asta.
Cu dragoste,
D.
Knives

Knife in my brain and it’s called depression
Knife in my eye when I almost feel like crying
Knife in my mouth because I speak too loudly
Knife in my lungs for all the extra puffs I’m taking
Knife in my heart but it’s already been stabbed by others
Knife in my stomach to stop being so fat and ugly
Knife in my legs for walking away when I should’ve stayed.

Knife slashing my skin to isolate myself from the reality
Knife going through my soul as an attempt to fix it using pain
Knife cutting my shadow self open out of anger, fear and despair…
Because he left when the couples therapist made me take Lithium.

Pian Second-Hand

Am găsit un pian aruncat în raze sintetice de lumină;
Era stricat şi părăsit, dar am învăţat să joc doine în cimitir.
Sub luna plină îi cânt unei ţigănci care mănâncă iaurt mucegăit
O Duminica Mohorâtă, doar ca să plece.

Adorm la picioarele pianului care cântă singur în cimitir.
Această iluzie second-hand şi stricată aproape-mi sună bine
Deşi clapele sunt fantastice, iar cadrul de lemn nu-şi are originile
Decât într-o peşteră din plastic numită necropolă.

Un corb se aşează dimineaţa pe pian, aducând enigma.
Mă trage de buza vineţie, cuvinte multe rămânând necântate,
Doar simţite prea târziu, când mă pregătesc deja să-mi iau zborul
Către abisul întunecat, pe triluri de jale.
78 REVISTA NOASTRĂ nr. 43/44