Page 56 - 2015_revista_noastra_nr_43-44

mai departe de tine” şi cunoaşterea a tot ceea ce dă ESEU
viaţă operei, a iubirii şi a efortului depuse de poet pen-
tru crearea ei, fapt ce îl face să se regăsească în S-ar părea că întâlnirea dintre artist şi operă
aceasta, să fie zidit în ea: “Ştiu tot ceea ce tu nu ştii s-a petrecut înt-un timp anterior, iar poezia stănesciană
niciodată, din tine.” reflectă continuarea procesului creator: “Pe urmă ne
De asemenea, se potenţează iubirea şi devota- vedeam din ce în ce mai des. / Eu stăteam la o mar-
mentul faţă de creaţie prin prezentarea ascendentă a gine-a orei, / tu - la cealaltă, /ca două toarte de am-
liniei îngenuncherii în pietre, iar aceste sentimente, foră.”. Singurul element ce împiedică acum contopirea
alături de cunoaştere, reprezintă baza legăturii indiso- iniţială dintre creator şi creaţie este timpul, întrucât
lubile dintre creator şi creaţie, care se materializează marginile orei, cât şi cele două toarte de amforă sem-
prin zidirea artistului în operă. nifică momentul începerii alcătuirii poeziei şi clipa fi-
Spre deosebire de “Către Galateea”, în nalizării ei, când creatorul şi creaţia devin un tot unitar.
“Leoaică tânără, iubirea” dragostea este unicul liant În cadrul acestei poezii cuvântul devine, de
între operă şi artist. În acest caz, cuvântul se regăseşte asemenea, forţă creatoare, deoarece mişcarea cuvinte-
tot în ipostaza de simbol, întrucât leoaica tânără sem- lor, asemănată vârtejului primordial ce a născut lumea,
nifică sentimentul puternic de iubire. Precum leoaica, constituie, de fapt, procesul creaţiei ce dă naştere uni-
iubirea este impredictibilă, sălbatică, iraţională şi are versului poetic. Acest proces transformă legătura crea-
o gamă vastă de manifestări. Totodată, dragostea este tor-creaţie în una indisolubilă tocmai prin zidirea
incontrolabilă, surpinzătoare şi obsesivă, deoarece creatorului în operă în timpul alcătuirii compoziţiei:
pune stăpânire pe fiinţa umană, fără ca aceasta să aibă “şi deodată, /îmi lăsam un genunchi, /iar cotul mi-în-
timp de reacţie: “Colţii albi mi i-a înfipt în faţă, m-a figeam în pământ”, dar iubirea este cea care transpune
muşcat leoaica, azi, de faţă.”. În viziunea mea, această această relaţie în eternitate, precum în “Leoaică tânără,
iubire ar putea reprezenta chiar dragostea creatorului iubirea”: “Cuvintele se roteau, se roteau între noi, /în-
pentru propria creaţie, întrucât artistul este conştient ainte şi înapoi, /şi cu cât te iubeam mai mult, cu
de pasiunea sa, pentru că îl pândeşte de mai demult, atât/repetau, într-un vârtej aproape văzut, /structura
dar dorinţa năucitoare de a crea îl cuprinde pe neaş- materiei, de la-nceput.”.
teptate. Aşadar, cele trei poezii aduc în prim-plan ace-
Iubirea pentru creaţie înseamnă totodată meta- laşi tip de legătură, cea dintre creator şi creaţie, un le-
morfoză, evidenţiată metaforic prin transformarea na- gământ strâns şi etern în care principalul liant îl
turii, ilustrată în ultima strofă a poeziei. Însă aceasta constituie iubirea, cunoaşterea şi devotamentul în
este şi alteritatea care îl face pe geniul creator să des- “Către Galateea”, dragostea în “Leoaică tânără, iubi-
copere o altă latură a egoului său, ieşire din sine, dar rea” şi cuvântul, ca entitate supremă, în “Poveste sen-
şi transpunere a identităţii în propria artă cu care se timentală”. Totodată, după cum s-a putut remarca încă
contopeşte. Transfigurarea artistului este redată în ul- de la început, cuvântului i se pot atribui semnificaţii
tima strofă, unde se prezintă mâna ce nu mai cunoaşte distincte, ceea ce face ca în operele prezentate să pri-
noua persoană: “Mi-am dus mâna la sprânceană, la mească o triplă interpretare, de simbol, liant şi forţă
tâmplă şi la bărbie, dar mâna nu le mai ştie.”. creatoare, fapt ce demonstrează încă o dată că în lirica
Tot din ultima strofă transpare şi legătura in- stănesciană cuvântul este mai mult decât un obiect de
disolubilă creator-creaţie. Dacă în “Către Galateea” ar- lucru şi că poetul îşi asumă libertatea de a se juca în
tistul este cel care vrea să devină nemuritor prin mod genial cu toate cuvintele utilizate, creând un uni-
intermediul poeziei, aici iubirea pentru creaţie este cea vers liric unic şi încifrat.
care va rămâne nemuri-
toare pentru creator, de
vreme ce leoaica arămie
trece alene “cu mişcările
viclene, încă-o vreme,
şi-ncă-o vreme...”. Însă, în
ambele cazuri se eviden-
ţiază un legământ etern.
În “Poveste senti-
mentală” se sugerează încă
din titlu relaţia strânsă ar-
tist-operă, prezentată ca o
poveste de iubire dintre
cele două entităţi. Precum
în “Către Galateea”, se
poate remarca o dualitate
eu-tu în procesul creaţiei,
dar, spre deosebire de cele
două poezii analizate ante-
rior, puntea de legătură o
reprezintă cuvântul:
“Numai cuvintele
zburau între noi, înainte şi
înapoi.”.
grafica: Alice Roșca
REVISTA NOASTRĂ nr. 43/44 53