Page 55 - 2015_revista_noastra_nr_43-44

ESEU Mihaela Iulia Ivan

Legătura creator-creaţie în opera

lui Nichita Stănescu

Deşi secolul XXI este prin excelenţă secolul tehnologiei, s-ar părea că încă trăim într-un univers
fascinant al cuvintelor. Le auzim adesea în jurul nostru, le citim în diverse publicaţii sau le regăsim
pe paginile de internet, dar rareori reflectăm asupra semnificaţiei noţiunii de “cuvânt”. Tocmai acestă
curiozitate m-a impulsionat să descopăr ce reprezintă cuvântul în percepţia omului captiv în veacul
tehnologiei. Semnifică el doar o îmbinare de litere, un mod de comunicare, magie, artă sau posedă şi
alte sensuri bine camuflate? Reflectând mai mult asupra subiectului, am realizat că noţiunea de “cu-
vânt” nu poate avea o singură semnificaţie, ci fiecare dintre noi îl poate defini într-un mod specific,
iar acest fapt nu este caracteristic doar perioadei contemporane, ci a existat dintotdeauna.
Pornind de la această premisă, am încercat să
aflu care este opinia marelui poet neomodernist al li-
teraturii române, Nichita Stănescu, şi ce ascund cuvin-
tele din opera acestuia, iar în acest sens am pornit
cercetările de la una dintre afirmaţiile sale: “Clasicul
vede idei, romanticul sentimente, modernul vede
deodată ideile şi sentimentele, dar le vede cu cuvin-
tele”, iar “Cuvintele sunt sufletul omului, de aceea cu
cât sunt mai bine exprimate, mai adevărate, mai cin-
stite, mai visătoare, cuvintele sunt materialul principal
al poetului.”
Analizând această concepţie se poate remarca
faptul că pentru Nichita Stănescu cuvintele nu repre-
zintă doar instrumentul de lucru al poetului-artizan
precum în viziunea lui Tudor Arghezi, ci poetul ne-
omodernist mentalizează cuvintele ca entităţi aflate în
empatie cu sufletul artistului, care transmit şi creează,
devenind simboluri.
După cum preciza şi criticul Eugen Simion, li-
rica lui Nichita Stănescu poate fi considerată “poezia
poeziei”, deoarece poetul alege să inoveze, să încifreze
limbajul şi să construiască “necuvintele”, ceea ce con-
feră ambiguitate şi originalitate operei sale,
încadrând-o în curentul neomodernist.
Întrucât un cuvânt poate primi diverse conota-
ţii, iar opera neomodernistă este deschisă interpretării,
am ales să analizez trei dintre poeziile stănesciene din
perspectiva artei poetice şi să evidenţiez modul în care
cuvintele pot reda legătura dintre creator şi creaţie în
“Către Galateea”, “Leoaică tânără, iubirea” şi “Po-
veste sentimentală”.
În poezia “Către Galateea” Nichita Stănescu
demitizează şi remitizează legenda lui Pygmalion şi a grafica: Iris Savu
Galateei. Propunând o nouă viziune asupra concepte- Pe parcursul celor trei secvenţe poetice, care
lor de creator şi creaţie, acesta prezintă relaţia inver- pot fi identificate cu trei cercuri concentrice ale cu-
sată dintre artist şi operă, creaţia fiind cea care “naşte” noaşterii, se regăsesc numeroase cuvinte-simbol ce re-
creatorul şi care îi menţine posteritatea. Iubirea pentru levă omniscienţa geniului creator în raport cu opera.
opera infailibilă îl determină pe artist să îşi dorească Astfel, se conturează trei tipuri de cunoaştere şi
să fie zidit în ea, deoarece el este singurul ce o cu- anume, cunoaşterea elementelor concrete ale operei,
noaşte cu adevărat şi care este capabil de a-i percepe ca etape şi ipostaze ale poeziei dezvoltate în procesul
toate semnificaţile ascunse, în timp ce propria creaţie creator: “Îţi ştiu toate timpurile, toate mişcările, toate
este unica ce îl poate naşte în eternitate, făcându-l ne- parfumurile”, cunoaşterea metaforică: “Ştiu tot ce e
muritor.
52 REVISTA NOASTRĂ nr. 43/44