Page 44 - 2015_revista_noastra_nr_43-44

se pot cunoaşte virtuţile, sensurile, afinităţile cu alte
entităţi. Însăşi răscrucea este un nod: de drumuri, de ESEU
destin, de calvar şi de răstignire! Cel mai complicat dimensiune, care îl transcede din chiar închiderea sa:
nod pare a fi cel marinăresc; şi deplasarea pe mare se suportul arhetipal îngheţat, ascuns în nodul criptic!
face derulându-se noduri marine, în timp ce urmele se Închiderea se deschide în orizontul (zarea) spiralei, în
pierd în valuri! Nodul Gordian este asemenea timp ce închiderea ce închide rămâne un cerc
Sfinxului din Teba dovedit de Oedip: numai tautonomic, cu centru fix, circumferinţă rigidă,
dezlegându-l (nu violentându-l!) îi poţi pătrunde conţinut ce cade în sine sau e suspendat! În natură
enigma! Îl poţi anihila prin laserul propriei energii nimic nu e ermetic închis (-tat). Doar diavolul şi
semice. Nodul şi stoarcerea lui de sensuri, semnificaţii găurile lui negre! Câte ochiuri înşelătoare, noduri
şi valori energo-informaţionale, nodul - Sfinx ce-ţi ermetice, false închideri – deschise în Calea
pune ghicitori, şarade, pe care, neştiindu-le, eşti Destinului! Gândul ţi-l hotărăşti (pui hotare) energic
„mort”! Ele concentrează structuri, deci o mare pe orizontală şi ţi-l deschizi pe verticala pozitivă +∞;
cantitate de informaţie şi de energie. Impresia mea “în direct cu sacrul”, îi dai infinire lungă, curgerea
puternică este că aceste intricaţii sincretice, care sunt Coloanei, a Păsării Măiestre! Sensul întru miez
nodurile, sunt, de fapt, acei bolo-vani, bulgări de (mezo<medius) nu e o “cădere liberă”, ci una
magmă rezultaţi prin dezintegrarea şi spulberarea unei condiţionată de vămile situaţionale, puncte sau praguri
construcţii cosmice uriaşe de o explozie devastatoare, obligatorii în drumul asimptotic spre absolut,
iar omul (conştient), celelalte vieţuitoare instinctiv, perfecţiune, căci el nu e omogen, e rezultanta a „n”
reconstituie, pas-cu-pas arhetipuri frânte şi îngheţate corzi, filamente componente. [...] Nu stagnarea,
în această magmă eterogenă răcită! Nodurile trasează cantonarea în fundături, ci, “la fiecare răspântie
limite în nelimitat, hotare, “felii de realitate”. Pe noi [răscruce] să-ţi dai singur drumul, legea” (C. Noica),
ne interesează limitele care deschid şi nu cele care adică sensul dintre noduri, înţelesul ce le leagă, nexul.
închid fatal totul în ele însele. Limitele care dau Dar ce-i răspântia, răscrucea? Nu cumva “articulaţia,
infinirea ducând spre absolut sunt cele bune, cele care cheia de boltă a mai multor situaţii? Hoinar printre
dau orizont, zare, dau un ideal şi ispitirea acestuia, clipe, [...] ce-ţi dau şi cărora le dai noimă, numai la
fervoarea atingerii acestui ideal (sensul Ideii). răscruci eşti în “nehotărîri destinale”, unde îţi apare
Nodurile centripete pot fi h (g) ăuri negre, dar şi hăuri “cheia” întru cea mai necesară clipă: entelehia lui “nu
albe; Terra pare o stare intermediară, „mezo”, de m-ai căuta, de nu m-ai fi găsit deja”! (Pascal). Primim
perfecte echilibre ce permit dezgheţul şi refacerea algoritmul sensului nostru destinal, dar şi noianul de
proiectelor terfelite de marea catastrofă (fie ele doar clipe-noduri dintre care selectăm câteva pentru a le da
furtuni solare), limitând pe un nivel ontic, se deschid noimă (sau care ne dau noimă!): de aceea nodurile se
în altele! Sunt deci o limită ce nu limitează [l: nl]. reactivează în noi fulgurant, aleatoriu, prin baleiaj.
Nodul este ca o sferă elicoidală tip galaxie ce, limitată Avem marea libertate a opţiunii! Depinde de noi dacă
interior, este nelimitată exterior, dar are şi în interior le conectăm la sistemul nostru viu, dacă ne conectăm
o nelimitare metafizică de adâncime, o a IV-a cu toată fiinţa la ele! A fi în lege, a fi buna ei conştiinţă,
a asimila-o dintru interioritatea ei închisă ce se
deschide în noi, deschizându-ne. Aceste noduri leagă
şi dezleagă în acelaşi timp dinăuntru, nu dinafară.
Noima (gr. noema), tâlcul, eliberează dinăuntru şi ne
definesc: ne infinesc, definindu-ne, hotărându-ne. Ce
anume eliberează ele? Păi, arhetipul implicit înlănţuit
în noi, care este reactivat, trezit şi ridicat la conştiinţă.
Legii umane, a Cetăţii, deformată subiectiv, nu i te
supui firesc, ea mutilează dureros, închide fără să
deschidă, diabolic, limitează libertatea atât de clamată!
Legea (nomos) ar trebui să fie noos, să dezlege aici,
legându-ne, conectându-ne la Sensurile de dincolo.
Legea care leagă în nod şi dezleagă în noimă, aceea
este legea autentică, iar cea care leagă în nod,
nedezlegând întru nimic, fără scânteie divină, fără
inimă, fără conexiune cu Fiinţa, e diabolică. Diavolul
are iluzia că-şi este suficient sieşi, dar, ca un black-
hole ce este, e un consumator vorace de tot ce n-are:
valoare, timp, energie şi mai ales duh de viaţă sau
spirit! El confundă focarul slab (spiritual) al nodului
său aparent, egoul (simulacrul, umbra din oglindă), cu
scânteia divină din orice nod autentic. De aceea, “a
căuta nod în papură” poate însemna şi a face unul fals
acolo unde este imposibil să faci unul autentic, adică
un nod al discordiei, dizarmoniei, ca mărul ce a
provocat războiul troian. Vicleanul este însăşi îndoiala
(dublul, simulacrul din oglindă, îndoitor şi îndoielnic),
nehotărît în hotărîrea sa tranşantă, e dezbinare, sfîşiere;
a inovat relativul nehotărîrii în hotărîre, distrugând
rigoarea, e amăgire, iluzie. Ca orice simulacru fără
grafica: Iulia Moldoveanu inimă, stihie rebelă, el nu pune inimă în ceea ce face
(inima, ca nod al fiinţei, vieţii!), e egotismul nelimitat
REVISTA NOASTRĂ nr. 43/44 41