Page 41 - 2015_revista_noastra_nr_43-44
P. 41

ESEU                                        ANEXĂ: Texte primare

                Francesco Berni (1497/1498-1535)                        Pierre de Ronsard (1524-1585)
                    Șuvițe încâlcite cad puzderii                         De unde vine calda măreție

                   ˵Șuvițe încâlcite cad puzderii...                      ˵De unde vine calda măreție
                 În jurul smochinitei frunți de ceară,                   Cu care fața ta a fost cinstită?
                  Pe care Moartea și Amor lăsară                        Materia-n ce mină-a fost găsită,
                Săgeți, prin riduri, rupte-de te sperii!                 Ca părul tău de aur tot să fie?

                     În apele crucișe-ale vederii                        Din ce grădină-i roza înflorită
                  Diform prind lucrurile să-i apară                      Ce face pielea ta trandafirie?
                  Iar geana-i de zăpadă legendară;                    De unde-i și mărgeanul ce-mi sfâșie
                  Mâini grăsulii și bune mângâieri,                    Inima-n dinți de fiară prea iubită?

                   O gură largă, buzele de lapte,                       Și cărui astru-i-au răpit lumina
               Dinți negri: patru strau, se surpă șapte,               Frumoșii ochi ce mi te fac regina
                   Sublimă armonie, gesturi grele                    Cea plină de blândețe și-ndrăzneală?

                  De măreție! Eu vă dau de veste,                      Te-adoră Eros, Cerul te cinstește,
                  Amanți, să știți cu toții că aceste                     Eu după ei sfios, idolatrește,
                  Sunt frumusețile nevestei mele!”                  Mă-nchin în icoanei sfinte-a feței tale.”

                    Luis de Camões (1524-1580)
                  Dă-i crinului ‘napoi albeața fină                      Luis de Camões (1524-1580)
                                                                      Din tot ce-avea Natura ca mândrețe
                  ˵Dă-i crinului ‘napoi albeața fină
                   Și rozelor culoarea ce desfată;                    ˵Din tot ce-avea Natura ca mândrețe
                   Dă-i soarelui lumina-nvăpăiată,                    O splendidă comoară vru să-mbine:
                   Țâșnită din privirrea ta divină;                      Din nea și roze, aur și rubine,
                                                                         Făcu o îngerească frumusețe.
                     Redă-i sirenei armonia lină
                    A vocii cu cadență minunată,                       Rubine, gura; iar pe-acea noblețe
                    Și Grațiilor grația, căci iată,                       A feței, două roze sanguine;
                 Se plâng c-a lor e mai puțin senină;               Pe piept, omăt, ce-aprinde foc în mine;
                                                                       În păr, metalul cu sclipiri semețe.
                  Redă-i Venerei tot ce-i frumusețe,
                   Palas-Atenei sclipitoarea minte,                      Abia la ochi a arătat ce poate,
                    Iar Artemisei castitatea pură.                     Făcând din ei un soare-n care fură
                                                                           Luminile amiezii adunate.
                   Hai, leapădă-nzestrările mărețe
                   Și vei rămâne, ca și mai-nainte,                   În fine, Doamna mea, pe-a ta figură
                   Doar tu: o inumană creatură.”                        Și-a pus, sub aur, darurile toate:
                                                                        Rubin, roze, nea, lumină pură.”
          William Shakespeare (1564-1616) – Sonetul 130

               Nu-s ochii dragei mele stropi de soare
                   Şi roşul gurii ei nu-i de coral.                           BIBLIOGRAFIE:
                De-i albă neaua, sânu-i oacheş pare
                 Şi negrul păr i-e ca o sârmă-n val.          Antologia Sonetul italian în Evul Mediu și
                   Ştiu roze albe, ştiu şi roze roşi,         Renaștere, volumul II, editura Minerva, 1970,
                  Dar nu-i socot obrajii trandafiri           București, traducere, prefață și note de C.D.Zeletin;
                Şi-s balsamuri mai dulci să le miroşi         Camões, de Luis, Sonete, ediție bilingvă, Editura
                  Decât e boarea întregii sale firi.          Univers, 1974, București, traducător H.R. Radian,
                   Îmi place s-o aud, deşi plăcut             prefață de Paul Alexandru Georgescu;
               Mai mult mi-e zvonul muzicilor parcă.          Eco, Umberto, Istoria frumuseții, Editura Rao, 2005,
                 Eu mers de zâna încă n-am văzut,             traducător Oana Sălișteanu;
               Dar draga mea e clar că-n ţărnă calcă.         Ronsard, de Pierre, Antologie lirică, Editura pentru
                  Şi totuşi, eu o cred la fel de rară         Literatură Universală, București, 1967, traducător
              Cum spun şi cei ce mint când o compară.         Alexandru Rally, prefață de Șerban Cioculescu

          38                                                     REVISTA NOASTRĂ nr. 43/44
   36   37   38   39   40   41   42   43   44   45   46