Page 41 - 2015_revista_noastra_nr_43-44
P. 41
ESEU ANEXĂ: Texte primare
Francesco Berni (1497/1498-1535) Pierre de Ronsard (1524-1585)
Șuvițe încâlcite cad puzderii De unde vine calda măreție
˵Șuvițe încâlcite cad puzderii... ˵De unde vine calda măreție
În jurul smochinitei frunți de ceară, Cu care fața ta a fost cinstită?
Pe care Moartea și Amor lăsară Materia-n ce mină-a fost găsită,
Săgeți, prin riduri, rupte-de te sperii! Ca părul tău de aur tot să fie?
În apele crucișe-ale vederii Din ce grădină-i roza înflorită
Diform prind lucrurile să-i apară Ce face pielea ta trandafirie?
Iar geana-i de zăpadă legendară; De unde-i și mărgeanul ce-mi sfâșie
Mâini grăsulii și bune mângâieri, Inima-n dinți de fiară prea iubită?
O gură largă, buzele de lapte, Și cărui astru-i-au răpit lumina
Dinți negri: patru strau, se surpă șapte, Frumoșii ochi ce mi te fac regina
Sublimă armonie, gesturi grele Cea plină de blândețe și-ndrăzneală?
De măreție! Eu vă dau de veste, Te-adoră Eros, Cerul te cinstește,
Amanți, să știți cu toții că aceste Eu după ei sfios, idolatrește,
Sunt frumusețile nevestei mele!” Mă-nchin în icoanei sfinte-a feței tale.”
Luis de Camões (1524-1580)
Dă-i crinului ‘napoi albeața fină Luis de Camões (1524-1580)
Din tot ce-avea Natura ca mândrețe
˵Dă-i crinului ‘napoi albeața fină
Și rozelor culoarea ce desfată; ˵Din tot ce-avea Natura ca mândrețe
Dă-i soarelui lumina-nvăpăiată, O splendidă comoară vru să-mbine:
Țâșnită din privirrea ta divină; Din nea și roze, aur și rubine,
Făcu o îngerească frumusețe.
Redă-i sirenei armonia lină
A vocii cu cadență minunată, Rubine, gura; iar pe-acea noblețe
Și Grațiilor grația, căci iată, A feței, două roze sanguine;
Se plâng c-a lor e mai puțin senină; Pe piept, omăt, ce-aprinde foc în mine;
În păr, metalul cu sclipiri semețe.
Redă-i Venerei tot ce-i frumusețe,
Palas-Atenei sclipitoarea minte, Abia la ochi a arătat ce poate,
Iar Artemisei castitatea pură. Făcând din ei un soare-n care fură
Luminile amiezii adunate.
Hai, leapădă-nzestrările mărețe
Și vei rămâne, ca și mai-nainte, În fine, Doamna mea, pe-a ta figură
Doar tu: o inumană creatură.” Și-a pus, sub aur, darurile toate:
Rubin, roze, nea, lumină pură.”
William Shakespeare (1564-1616) – Sonetul 130
Nu-s ochii dragei mele stropi de soare
Şi roşul gurii ei nu-i de coral. BIBLIOGRAFIE:
De-i albă neaua, sânu-i oacheş pare
Şi negrul păr i-e ca o sârmă-n val. Antologia Sonetul italian în Evul Mediu și
Ştiu roze albe, ştiu şi roze roşi, Renaștere, volumul II, editura Minerva, 1970,
Dar nu-i socot obrajii trandafiri București, traducere, prefață și note de C.D.Zeletin;
Şi-s balsamuri mai dulci să le miroşi Camões, de Luis, Sonete, ediție bilingvă, Editura
Decât e boarea întregii sale firi. Univers, 1974, București, traducător H.R. Radian,
Îmi place s-o aud, deşi plăcut prefață de Paul Alexandru Georgescu;
Mai mult mi-e zvonul muzicilor parcă. Eco, Umberto, Istoria frumuseții, Editura Rao, 2005,
Eu mers de zâna încă n-am văzut, traducător Oana Sălișteanu;
Dar draga mea e clar că-n ţărnă calcă. Ronsard, de Pierre, Antologie lirică, Editura pentru
Şi totuşi, eu o cred la fel de rară Literatură Universală, București, 1967, traducător
Cum spun şi cei ce mint când o compară. Alexandru Rally, prefață de Șerban Cioculescu
38 REVISTA NOASTRĂ nr. 43/44
