Page 36 - 2015_revista_noastra_nr_43-44

ESEU

caz absolută. (Barbu 1968:39-40)
Poezia Din ceas dedus... deschide volumul Joc
secund şi este, alături de Timbru şi Grup, o artă poe-
tică: în cele opt versuri, ea cuprinde întreaga concepţie
a lui Ion Barbu despre menirea poetului şi despre rolul
poeziei. Aşa cum observa Mihail Sebastian, arta poe-
tică barbiană „pleacă de la o înţelegere abstractă a
lumii. [...] Ea nu ştie să prindă şi nici nu se sileşte să
prindă imaginea directă a vieţii, trecerea dezordonată
a clipelor, învălmășeala lucrurilor şi a sentimentelor.
Nu ştie să prindă, adică, nimic din ceea ce ar putea
numi jocul prim al existenţei. […] Poezia d-sale caută
coherenţă, caută unitatea, caută principiul. Viaţa e o
întâmplare, arta e o disciplină“ (Sebastian 1930).
În viziunea artistului, orice poet trebuie să fie,
în egală măsură, un magician şi un tehnician al cuvân-
tului, aşadar să stăpânească arta de a crea şi să fie con-
ştient de travaliul actului poetic. În mărturisirile sale
literare, Ion Barbu nota faptul că poezia trebuie „să
treacă deasupra oricărui accident“ iar stilul ei trebuie
să fie „intemporal şi ceresc“. De aceea, idealul său
poetic a fost acela ca în versurile sale să redea „echi-
valentul unor stări absolute ale intelectului şi viziunii“.
Din acest punct de vedere, Barbu se situează în des-
cendenţa unor poeţi precum Charles Baudelaire,
Arthur Rimbaud, E. A. Poe.
Întregul efort creator al poetului a avut drept
inţele mai înapoiate ale contemporanilor, fără ca în- scop final ridicarea la „modul intelectual al Lirei“, aşa
apoiat să aibă nimic peiorativ – conştiinţe angajate în cum îi scria prietenului său, Tudor Vianu:
timpurile lor particulare. Atunci se produce Mă hotărâi, eu sunt un mare poet. Aşteaptă.
neînțelegerea. (Barbu 1984: 146) Nu în sensul curent de versificator. Cuvântul mă stin-
3. Din ceas dedus...: sub semnul terţului as- ghereşte, îl mânuiesc cu prea mari timidităţi sau prea
cuns mari îndrăzneli, nu am sentimentul just al valorii mu-
Poetul, dar şi matematicianul Ion Barbu/ Dan zicale şi nu parvine să-mi acopere intenţia. Fără un
Barbilian nu se revendică din modernism, căci intenţia anumit noroc, ceva sinceritate şi abilitate de disocia-
sa este aceea de a impune o formulă originală a unui tor, aş fi sigur un poet-fetus. Materialul meu veritabil
nou umanism, având ca punct de plecare viziunea geo- e Actul. Aici evoluez ca un vultur, sînt un maestru. (Ion
metrică apolinică: Barbu, Scrisoare din Gottingen, 18 mai 1922)
Totuşi gândirea greacă se exprimă nu numai Se observă că Barbu scrie Actul cu majusculă,
mitic, în fabulă, dar şi direct, în teoreme. Poarta prin referindu-se, fireşte, la Creaţie (cf. lat. ago, agere, egi,
care poţi aborda lumea greacă – fără de a cărei cu- actum – a face, a crea, sinonim cu poeo din greacă).
noaştere, după părerea mea, cultura cuiva nu poate fi El se confesează prietenului său, spunându-i că la
socotită completă – nu este obligatoriu Homer. Geo- acest nivel al Cunoaşterii va evolua ca un maestru,
metria greacă e o poartă mai largă din care ochiul cu- fapt care se va concretiza prin întreaga sa operă.
prinde un peisaj auster, dar esenţial. (Barbilian 1967: Tema poemului este Creaţia, imaginea unei
27) lumi purificate prin reflectarea în oglindă. Mai mult,
Apreciind originalitatea poeziei lui Ion Barbu G. Călinescu apreciază că textul care deschide progra-
în contextul literaturii europene, criticul Marin Mincu matic volumul este „o cugetare clară, în limbaj dificil,
realizează o interesantă discuţie pe marginea a două arta poetică a liricului: Poezia (adâncul acestei calme
concepte aparent identice: ermetism/hermetism: dacă creste) este o ieşire (dedus) din contingent (din ceas)
ermetismul construieşte un mesaj poetic lipsit de li- în pură gratuitate (mântuit azur), joc secund, ca
rism, aşa cum se întâlneşte în poezia lui Stephane imaginea cirezii răsfrântă în apă. E un nadir latent, o
Mallarme, hermetismul presupune un mesaj care nu se oglindire a zenitului în apă, o sublimare a vieţii prin
comunică direct, ci se încifrează prin simbol şi meta- retorsiune“ (Călinescu 1985: 892-893).
foră (Mincu 1990). Descifrarea acestuia impune o ini- Titlul Din ceas dedus... – sau Joc secund, după
ţiere în domeniul Cunoaşterii. Chiar dacă se obţine o alţii (poetul nu i-a dat un titlu, intenţia sa fiind de a-i
concentrare maximă a formulei poetice, hermetismul lăsa cititorului libertate deplină în a explora acest uni-
devine punctul de plecare al unor interpretări multiple: vers unic pe care i-l dedică) – reflectă un adevărat pro-
Dacă o poezie admite o explicaţie, raţional ad- gram ideatic subordonat misterului artei văzută ca joc
mite o infinitate. O exegeză nu poate fi deci în nici un neprihănit (secundavi, în latina cultă, înseamnă „care

REVISTA NOASTRĂ nr. 43/44 33