Page 35 - 2015_revista_noastra_nr_43-44

ESEU - Dan Barbilian, prototip al ternarului din logica ter-
ţului inclus. Cel de-al doilea cuvânt este Isarlîk, care
Basarab Niculescu pune o întrebare care se nu are doar o sonoritate balcanică şi nici nu trimite
naşte firesc din această concisă radiografie: de ce s-a către o simplă cetate imaginară, ci desemnează
scris aşa de mult despre un singur şi relativ mic locul pe care celebrul Heinrich Schliemann a desco-
volum? Investigând tot ce a apărut în acest sens, auto- perit ruinele Troiei, iar prin întreaga sa istorie indică
rul consideră că, paradoxal, nu găsim un răspuns lă- regatul Hiperboreei, invocate de Ion Barbu şi într-un
muritor, dimpotrivă, „plonjăm într-o confuzie totală. alt poem, neinclus în volum. Concluzia este extrem de
Căci despre Joc secund totul a fost spus şi, de aseme- interesantă şi explicitează titlul comunicării – aspec-
nea, contrariul acestui tot. Spectrul interpretărilor este tele transdisciplinare ale operei: ternarul – Ion Barbu
imens: de la matematică la alchimie, trecând prin mis- EL GAHEL - Dan Barbilian – este un ternar fondator,
tica creştină. Fiecare interpretare se prezintă ca unică, întrucât el se află înscris în fiinţa intimă a autorului
definitivă, totalizantă şi chiar totalitară: exclude, prin Jocului secund .
definiţie, toate celelalte interpretări“ (Nicolescu 1991: Orientul poate fi conceput ca faţa iraţională a
2). Totuşi, eseistul oferă un posibil răspuns: „Joc se- Raţiunii, în vreme ce Occidentul, ca faţa raţională a
cund este o operă de o radicală noutate, care depăşeşte Raţiunii. Căci Raţiunea însăşi tăinuieşte două feţe, di-
cu mult domeniul însuşi al poeziei şi, mai mult decât ferite dar inseparabile. Tocmai această contradicţie (în
atât, care ne pune pe de-a întregul în discuţie pe noi sensul lupascian al termenului) este cea care iscă cele
înşine, nu atât ca poeţi, critici, filosofi, mistici sau ma- două contradicţii vizibile – ştiinţă/ tradiţie şi poezie/
tematicieni, cât mai degrabă ca fiinţe umane“ matematică –, îndelung comentate de către exegeţii
(Nicolescu 1991: 2). barbieni. Toate aceste contradicţii se unifică, în sensul
În demonstraţia sa, Nicolescu se opreşte asu- logicii terţului inclus, prin ivirea lui EL GAHEL, au-
pra a două cuvinte. Cel dintâi este EL GAHEL (cf. torul Jocului secund. Ternarul Ion Barbu - EL GAHEL
egipteană ignorant) care apare înscris ciclic, în vârfu- Dan Barbilian constituie axioma, simultan unică şi tri-
rile unui heptagon înstelat, situate în josul şi în plă, invizibilă dar fondatoare a cosmologiei Jocului
dreapta poemului final al volumului şi care trebuie in- secund. Ternarul în cauză generează cele trei ternare
terpretat ca semnătură a autorului cărţii. Acest cuvânt, structurante ale acestei cosmologii:
care poate să desemneze o zeitate, îi îngăduie eseis- - ternarul miturilor fondatoare: Oglinda, Soa-
tului să transforme cuplul de opoziţie binară Ion Barbu rele şi Nunta;
- Dan Barbilian într-un ternar: Ion Barbu - EL GAHEL - ternarul culorilor asociate celor trei mituri:
albastrul, galbenul şi verdele;
- ternarul etapelor de auto-cunoaştere, simbo-
lizat de Mercur, Venus şi Soare […].
La rândul lor, ternarele dau naştere
poemelor Jocului secund în chip de veritabile teoreme
poetice: nefiind nici poeme nici teoreme, ele constituie
spaţiul de întâlnire a tuturor contradicţiilor menţionate
mai înainte şi, îndeosebi, întâlnirea ştiinţei cu Tradiţia,
a poeziei cu matematica. […] Pe scurt, Joc secund este
o bijuterie a transdisciplinarităţii. […] Într-un anumit
sens, care ar putea fi îndelung aprofundat, Joc se-
cund este suprema realizare poetică a stării T („T“ de
la „terţ inclus“). (Nicolescu 1991:3-4)
Cu siguranţă, Ion Barbu este un om al terţului,
metaforă prin care, plecând de la formula lui Nico-
lescu, este definit cel care poate fi considerat un pre-
cursor al transdisciplinarităţii. Prin deschiderile
transdisciplinare ale creaţiei sale, Ion Barbu inaugu-
rează un mod de gândire alternativă, prefigurând lo-
gica terţului inclus.
Inflexiunile personale ale creaţiei lui Ion Barbu
pot fi observate mai ales din perspectiva unor teorii
inovatoare ulterioare, precum cele ale lui Lupaşcu şi
Nicolescu, în vreme ce majoritatea contemporanilor
lui sunt încă nepregătiţi să asimileze această viziune.
Acest lucru se datorează unui mare decalaj între intui-
ţiile vizionare ale poetului şi orizontul de aşteptare al
contemporanilor săi, neînţelegere resimţită dureros de
poetul însuşi:
E probabil ca în vremea mult mai complexă în
care trăim, în care durate felurite există alături, con-
ştiinţa unui poet să aibă neşansă să întâmpine conşti-
32 fotografii: Andrei Pătrașcu REVISTA NOASTRĂ nr. 43/44