Page 32 - 2015_revista_noastra_nr_43-44

zare și dezumanizare, cadru propice pentru a înfrânge ESEU
orice urmă de umanitate și demnitate, de a preschimba
ființe umane în palide existențe supuse și speriate. este, neștiind cât de mare este carcera, ce formă are,
Toate celulele păstrau acest tipar, cu excepția camerei fiind nevoit din maximă prudență să te refugiezi cât
negre. Izolatorul, acolo unde erai închis de unul singur, mai aproape de ușa pe care erai împins înăuntru. Ca-
de obicei pentru a slăbi și mai mult încrederea în sine mera neagră - un monument al formelor de terorizare.
și rezistența deținutului, forțându-l astfel să mărturi- Prezența mea în camera neagră îmi împingea
sească și să accepte orice culpă ce i-ar fi fost atribuită, imaginația către cele mai puternice senzații de spaimă
constituia în fond o reprezentare la scară redusă a unei pe care le-aș fi putut experimenta. Priveam pereții de
celule „normale”. Lipsa luminii era cauzată nu de aco- smoală și înțelegeam că nicăieri mai mult decât aici
perirea geamurilor, ci de absența acestora, iar spațiul lumina nu a reprezentat un adversar demn de anihilat.
strâmt asigura o cușcă adecvată scopurilor detestabile Mintea mea știa că nu sunt închis, că nu sunt condam-
ale sistemului. Dacă în celelalte celule, acea aducere nat, că nu sunt eu subiect al torturii, dar sufletul meu
împreună a zeci și sute de oameni lăsați să căuta o ieșire, o scăpare, căuta și nădăjduia lumina bi-
conviețuiască în cele mai indecente condiții servea nefăcătoare. Ieșind din camera neagră, pășeam din ce
pentru deteriorarea fizică și psihică a condamnaților, în ce mai înfrigurat și grăbit, dorind să părăsesc fortul
izolatorul devenea instrumentul perfect pentru a crea dezumanizării, dar o întrebare precum o țepușă bine
un climat de totală prăbușire morală: lipsit de orice ali- înfiptă persista neliniștindu-mă și mai mult: cum au
nare care ar fi putut să vină din partea unui camarad putut rezista toți cei care au supraviețuit? De ce au
de suferință, pus în situația de a înfrunta continuu rea- avut nevoie să supraviețuiască? De ce aș fi avut eu ne-
litatea cruntă pe care o trăiai, fără a putea să o eludezi voie să supraviețuiesc, să ies de aici într-un mod cât
prin intermediul dialogului cu ceilalți deținuți, țintuit mai onest posibil, fără să trădez, să colaborez, fără a
zi de zi tu cu tine însuți și cu ideea de a-ți petrece în- întina umanitatea altcuiva? Ca o frântură de lumină,
treaga viață de unul singur între patru pereți, fără a mai care abia pătrunde printr-un colț de geam, clătind în-
vedea sau auzi pe nimeni altcineva decât pe oamenii tunericul dinlăuntrul gândurilor mele am regăsit răs-
sistemului (gardieni, ofițeri, torționari). Toate acestea punsul întrebărilor mele dureroase: intrând în orice
constituiau mijloacele prin care în cele din urmă orice închisoare comunistă, indiferent că aceasta era Jilava,
deținut fie ar fi dezarmat, renunțând la cea mai mică Gherla, Aiud, Sighet sau oricare alta, trebuia să fii pre-
tentativă de împotrivire, fie ar fi început să-și piardă gătit, să te pregătești și să accepți că tot ce va urma va
echilibrul mental, înnebunind. sta sub semnul suferinței. Să știi că numai suferința te
Dar mai bulversant decât orice altă celulă, așteaptă și să o înduri destoinic, chiar și atunci când
decât pereții coridoarelor care coborau într-atât încât trupul și psihicul păreau că-ți cedează.
erai obligat să mergi cu capul plecat, fiind construiți Am părăsit fortul 13 știind că va trebui să
intenționat pentru a impune o atitudine de subordonare revin, că va trebui să-l revăd și să înfrunt iarăși
a deținuților, cea mai bulversantă încăpere a fortului senzațiile care m-au bântuit mai multe zile la rând
13 rămâne camera neagră, acolo unde cei închiși dor- după prima experiență. Știu că va trebui să privesc și
meau pe pământul umed, rece, acolo unde pereții erau mai atent, că nu voi mai avea voie să închid ochii din
vopsiți cu smoală, acolo unde nimeni care pătrundea solidaritate și respect față de suferințele deținuților, din
nu putea să zărească nimic, neștiind unde este, cu cine sinceritate pentru ceea ce cred. Argumentele și pledoa-
riile nu vor mai fi jucate în
gând, mărturisirile de credință
grafica: Georgiana Arcan și adevărurile nu vor mai ră-
mâne în imaginația mea, reali-
tatea sistemului comunist din
România nu va mai fi o nălucă,
o creatură lipsită de formă.
Fortul 13 constituie mărturia
vie a ceea ce cu adevărat s-a
petrecut, dincolo de utopii și
teorii pe hârtie, dincolo de ilu-
zii și intenții bune, iar eu, cel
care am văzut, cel care am tre-
sărit între pereții aceia preț de
câteva ore, am devenit și eu un
părtaș la o istorie cruntă, dar
reală. Chiar dacă îndepărtat,
am devenit și eu un martor, iar
astăzi în sfârșit mi-am îndepli-
nit datoria de martor,
împărtășind o experiență pe
care o recomand la rândul meu
tuturor semenilor mei pentru a
înțelege și a nu uita.

REVISTA NOASTRĂ nr. 43/44 29