Page 37 - 2015_revista_noastra_nr_43-44

ESEU grafica: Mihai Lepădatu

urmează“, trimitere la imaginea pură a lumii reflectate
sau la terţul inclus).
Poezia este structurată în două catrene cu mă-
sura versurilor de 14 silabe şi rimă încrucişată
(a,b,a,b), limbajul poetic metaforizat încifrând ideile
şi simbolurile. Incipitul textului, Din ceas dedus... con-
ţine o metaforă construită cu un termen matematic
(dedus) care însă dezvoltă un sens conotativ. Poetul
anunţă astfel un univers al esenţelor, dezvoltat pe al-
ternanţa Real – Abstract.
Dincolo de text, intuim influenţa filosofiei pla-
toniciene – lumea ideilor fiind tocmai această lume re-
flectată în oglindă. Simbolul oglinzii, foarte bogat în
cultura lumii, este pus în legătură cu revelarea adevă-
rului, a purităţii:
Aceste răsfrângeri ale Inteligenţei sau Cuvân- materia fizică, şi eterogenul, care guvernează materia
tului ceresc fac din oglindă simbolul ce reflectă Inte- vie, fiecare fiind semi-actualizat şi semi-potenţializat,
ligenţa creatoare. [...] Pe plan mai general ea este în acelaşi timp.
consecinţa celei mai înalte experiențe spirituale. Epitetul latent, surprinzător asociat nadirului,
(Chevalier/ Gheerbrant 1995) îşi descifrează semnificaţia prin etimologie – lat. lateo,
Prin actul creator, poetul iese din temporalitate latere (lat.) ‘a ascunde’ – revelând acum sensul oglin-
şi intră în atemporalitate (Din ceas dedus), se înalţă dirii, eliberarea de spaima dublului. În fiecare dintre
către Frumosul artistic, calmul fiind sinonim cu exta- noi există într-o formă latentă, ascunsă această aspira-
zul estetic: ţie spre înalt, însă lumea dedusă, intuită se revelează
Din ceas dedus, adâncul acestei calme creste, doar Iniţiatului, doar celui care, printr-un şir de
Intrată prin oglindă în mântuit azur, oglinzi, recompune armonia universului:
Tăind pe înecarea cirezilor agreste, Poetul ridică însumarea
În grupurile apei, un joc secund mai pur. De harfe răsfirate ce-n zbor invers le pierzi
Poarta magică dintre realitate şi iluzie, oglinda, Şi cântec istoveşte.
filtrează imperfecţiunile lumii reale şi facilitează con- Numai puritatea numerelor, însumarea
strucţia unei alte lumi simetrice, dar mântuită, purifi- (Pitagora spunea că universul întreg şi toate părţile lui
cată, o lume eliberată de timp. Poetul se eliberează el se abstractizează în numere – Totul este număr), aso-
însuşi de trăirea instinctuală, dionisiacă (agrest – săl- ciată cu muzica: harfe răsfirate, cântec istoveşte, mai
batic, din lat. agrestum) spre a atinge o nouă dimen- poate armoniza esenţele ştiute şi neştiute ale univer-
siune, cea a Intelectului pur, apolinicul. Se sului.
configurează astfel o serie de antiteze: temporal/atem- Deşi s-a disociat de Tudor Arghezi, pe care l-a
poral; apolinic/dionisiac. numit poet refuzat de Idee, Barbu se întâlneşte cu
Atitudinea ludică nu implică doar ideea de joc acesta în linia artei văzută ca trudă, ca jertfire, meta-
al cuvintelor, ci mult mai mult. Plecând de la Aristotel fora cântec istoveşte însumând şi sensul desăvârşirii
care sesizează încă din Antichitate că arta, prin faptul actului creator. Poezia este, de asemenea, pentru Ion
că transfigurează viaţa, e un joc, Ion Barbu consideră Barbu şi o experiență deschisă zborului, însă calea ei
că viaţa e jocul prim, iar creaţia e joc secund: În gru- se revelează doar celor care pot să se desprindă de con-
purile apei, un joc secund mai pur. Eliminând tot ceea tingent, altfel, ceea ce ar trebui să devină înălţare, de-
ce înseamnă sentiment, poezia devine act intelectual, vine zbor invers, sinonim mesajului criptic (care se
atinge starea de chatarsis, după cum sesizează Doina refuză descifrării).
Ruşti: Metafora din ultimul vers închide rotund con-
Poetul asociază creaţia cu un act de triplă mo- cepţia poetului despre menirea poeziei: ea trebuie să
dificare a realităţii: imaginea reală e receptată subiec- sintetizeze esenţele, să însumeze atât fenomenele con-
tiv, apoi transfigurată artistic şi încă o dată modificată crete, cât şi semnificaţiile lui abstracte şi să-şi con-
prin imagini voit criptice. (Ruşti 2002: 206-207) serve ceea ce îi este propriu – inefabilul. Asemenea
Cea de-a doua strofă se deschide cu o con- meduzelor, ca nişte clopote verzi, care îşi păstrează
strucţie exclamativă cu valoare de invocaţie: Nadir la- frumuseţea doar în lumea lor, creând o alternativă a
tent, prin care se sugerează concepţia matematică a lui cerului cu stele, tot astfel poezia transpune artistic rea-
Ion Barbu despre creaţia lirică. Dacă avem în vedere litatea, atrăgând privirile până în adâncurile-i miste-
definiţia astrologică a nadirului – punctul imaginar cel rioase.
mai înalt pe bolta cerească, diametral opus zenitului - Esenţializarea percepţiei lirice, transcenderea
înţelegem că poezia se regăseşte doar în acest spaţiu realului în spaţiul Cunoaşterii Pure, stilizarea imaginii
infinit, nadirul devenind astfel punctul înalt al Intelec- poetice până ce ajunge să exprime ideea în forma cea
tului pur. Sau poate nadirul este acel T (terţul inclus), mai pură reprezintă elementele particulare ale discur-
starea de echilibru dintre omogenul, care guvernează sului liric barbian.
34 REVISTA NOASTRĂ nr. 43/44