Page 34 - 2015_revista_noastra_nr_43-44

starea T, se atinge prin asocierea a două forţe aflate ESEU
într-o tensiune dramatică, opunându-se una alteia, nu
alternativ, ci în acelaşi timp. Echilibrul realizat prin 2. Ion Barbu – profilul transdisciplinar
starea T nu este permanent, dar există întotdeauna un În 1968, apărea un mic studiu semnat de Ba-
moment în care el se realizează. O forţă nu se poate sarab Nicolescu, intitulat Cosmologia „Jocului se-
manifesta decât contra unei alte forţe care îi rezistă, o cund”. Lucrarea va fi reeditată în 2004, reamintind
forţă potenţială, una dintre ele câştigând ceea ce pierde astfel că prima ediţie anunţa metoda transdisciplinară
cealaltă. Prin urmare, când o forţă se actualizează, cea- care îl va impune, mai târziu, pe autorul ei. Teza cărţii
laltă se potenţializează şi invers, o actualizare totală este tranşant expusă încă din primele rînduri:
sau o potenţializare totală nefiind posibile. Nuanţând, Încă de la o primă lectură, unitatea structu-
Basarab Nicolescu, în lucrarea Ce este realitatea?, rală, indestructibilă a Jocului secund se impune. Poe-
arată că A şi non-A se află pe acelaşi nivel de Realitate, mele par a se supune unui principiu ordonator,
în timp ce T (terţul inclus) se află pe un nivel de Rea- conferind fiecăruia o dinamică unică, o organicitate
litate diferit. T este proiecţia celor două forţe antago- singulară şi totodată un element comun, prelungit de
niste pe un alt nivel de Realitate unde A şi non-A sunt la poem la poem, un fel de entitate indivizibilă, gene-
semi-actualizate şi semi-potenţializate, în acelaşi timp. ratoare de complexe distincte, dar aparent „obscure“.
În sfera studiilor literare, abordarea transdisci- (Nicolescu 2004: 2)
plinară îşi propune să armonizeze câteva perspective Eseistul identifică trei adevăruri axiomatice
ale diverselor discipline care se dovedesc a fi relevante care s-ar constitui în liantul tuturor poemelor din Joc
în raport cu obiectul cercetării – nivelurile de realitate secund:
care alcătuiesc universul ficţional construit de textul 1. «lumea spiritului» se obţine prin dualitate,
literar, precum şi textul însuşi ca realitate multirefe- prin reflectarea în oglindă a «lumii contingentului»,
renţială. Înţelegem prin niveluri de percepţie atât di- procesul de geneză fiind cel al «jocului secund»;
versele perspective oferite de mai multe discipline, 2. «lumea spiritului» este concepută ca un complex de
respectiv: istorie, filosofie, religie, mitologie, teorie mistere interferente («clăile de fire stângi»); 3. «lumea
literară etc., cât şi o anume flexibilitate pe care ne-o spiritului» este cognoscibilă, instrumentul necesar de
asumăm în raport cu textul şi cu lumea pe care acesta investigaţie fiind o superioară geometrie, «îmbrăcare
o construieşte, care ne permite un mod particular de simultană a glorioase, certe geometrii», care face po-
înţelegere a universului ficţional. Această flexibilitate sibilă descrierea «completă», «închisă» a universului
a perspectivei funcţionează ca un terţ inclus, care dă sufletesc. (Nicolescu 2004:10)
sens şi coerenţă descrierii unui univers multidimen- Nicolescu identifică, în plus, în volumul Joc
sional. secund trei mituri: mitul Soarelui, mitul Nunţii şi pe
cel al Oglinzii (Nicolescu 2004:23).
grafica: Andreea Crîngu
Ideea transdisciplinarităţii poemelor lui Ion
Barbu este reiterată de Niculescu în 1991 în comuni-
carea Ion Barbu – Aspecte transdisciplinare ale ope-
rei, prezentată la Colocviul Internaţional „Romanité
et Roumanité“ de la Paris-Sorbonna (textul comuni-
cării este inclus în cel de-al cincilea număr al publica-
ţiei Caiete critice apărute la Bucureşti în 2004). În
această lucrare susţine că, printr-o stranie coincidenţă,
poemele Jocului secund au fost scrise exact în pe-
rioada în care mecanica cuantică se constituia ca teorie
şi că „există multiple convergenţe între comorile as-
cunse ale operei şi viziunea cuantică asupra lumii“
(Nicolescu 1991:1). O altă coincidenţă ar fi aceea
că Joc secund a apărut simultan cu ceea ce avea să
devină „poate cea mai profundă teoremă a matemati-
cilor: teorema lui Gödel“. Însă, spre deosebire de teo-
rema lui Gödel, care, fiind scrisă în limba universală
a matematicii, se bucură de recunoaştere mondială,
Jocul secund „rămâne tencuit într-o dublă temniţă:
aceea a unei limbi practic necunoscute – româna – şi
aceea a limbii poetice“ (Nicolescu 1991: 1).
Volumul Joc secund a fost publicat în 1930 la
Editura „Cultura Naţională“ într-un număr de 1170 de
exemplare şi a fost reeditat abia după 34 de ani. Con-
ţine doar 34 de poeme, cea mai mare parte de două sau
trei strofe. Cu toate acestea, a fost de ajuns pentru a-l
impune pe Ion Barbu printre cei mai mari poeţi ro-
mâni. Mai mult decât atât, despre acest volum au fost
publicate numeroase lucrări: zece monografii şi multe
studii şi articole.
REVISTA NOASTRĂ nr. 43/44 31