Page 45 - 2015_revista_noastra_nr_43-44

ESEU şi cuvintele cu care comunicăm. Ne legăm, ne unim
prin comunicare şi comuniune (con-unus, con-
decuplat de Unul, permanent în-cord-at, cu toate unionis). Cuvântul e cuantic: prin particula-nod este
legăturile cu Marele Rest rupte, black-hole ce cade închis în concept, prin aura-undă lunecă spre infinire:
inevitabil în sine, antrenând în aceasta cădere tot ce “iar semnul legământului meu este curcubeul” (Iisus)!
este în atingere cu el, devorând totul! Diavolul este „Dubla intenţie a limbajului”: tranzitiv-denotativ-
despărţirea care dezbină stând la frontiere, vămi. Cine particulă sau reflexiv-conotativ-undă (Vianu)! E deci
ştie ce-i un black-hole înţelege! Numai la răscruci eşti o închidere infinită; însă instantaneu ne preia un alt
în nehotărîri destinale. Şi tocmai aici stă diavolul cuvânt, alt nod structural, lunecând pe valurile de
pentru a te rătăci, a te încurca. Naiba stă la hotare clipe, de DD... înnodate! Cât de silnic este omul
(vorba lui Steinhardt: la porţi de mănăstiri se adună nehotărât, artificial, neautentic, pe care nu poţi pune
mii de draci!), la colţuri, la răscruci, la răspântii de temei, dedublat sau disimulat! Adică axat pe aura
hotare; aici sunt situate hanurile cu crâşme şi morile proteică, ambiguă DD, formală, nu pe fondul nuclear
fără noroc! Zădărnicind trecerile, transcederile de cu adâncimi ce „dau în Dumnezeu”; nu va trasa hotare,
orice fel, cu orice preţ, el stă în No Man’s Land (ţara va aluneca peste/sub ele, va fi un fals, un găunos. O
nimănui) simulând nodurile autentice (e reflexul lor în bună hotărâre se face din interioritatea absolută a
oglindă, dublul inanimat, dar şi urâtul, monstruosul, lumii, nu din afara ei. Însă pentru a ajunge aici trebuie
grotescul, mimarea şi deformarea arhetipurilor să parcurgi drumul iniţiatic al nodurilor,
caricaturizate) şi, prin aparenţe, înşeală. Avem deci deznodându-le semnele, sensurile.
permanent de ales între „noduri cu semne” (Nichita), 3. Addenda: La hinduşi, frânghiile cosmice,
cu miez, sens, cu noimă şi noduri false, simulacrele firele pneumatice au rolul de a “asambla într-un
decupate, rupte de Fiinţă, lacome de conţinutul pe care agregat unic orice unitate vie, atât cosmosul, cât şi
nu au cum să-l aibă, deci parazitare, ca orice virus sau omul!” (Eliade). “Orice entitate existentă este produsă,
microb! Demonică este şi scleroza hotarelor nefireşti, “proiectată” sau “ţesută” de un principiu superior;...
cu lipsa lor de procesualitate adâncă, făcute forţat cu orice existenţă în Timp implică o “articulaţie” [nod]
echerul şi compasul. Rigorismul hotarelor e bun dacă sau o “urzeală”. “Frânghiile cosmice ţin legat la un loc
“se cade” pe esenţe autentice; cantonarea în limite este Universul, aşa cum suflurile [pranas] menţin laolaltă
oricum malefică. Viclenia diavolului e de a trasa (kshetra=câmp) articulaţiile corpului omului” (Id.).
hotare neautentice, nefireşti, ispitiri, curse, simulacre, “Eu cunosc firul întins pe care sunt ţesute aceste fiinţe
ce-s poate mai periculoase decît demolările demonice. vii; cunosc firul firului (s.n.), şi de asemenea pe
Diavolul este „stăpânul dosarelor”, cu sau fără chip, Marele Brah-man” („Vede”), echivalat de noi cu...
este birocratul absolut! Hotarele autentice sau false Logosul! Acest fir (sutra) [tantra înseamnă ţesere]
dau măsura valorii sau nonvalorii, căci cele autentice este Atman (echivalat de noi cu arhetipul sublimat în
eliberează sensurile, valorile, celelalte le închid. Un protoplasma prototipului, şi astfel particularizat
suflet cu hotarele clare, autentice (nerigide!), lămurit, dincolo de orizontul de aşteptare): “Cel care cunoaşte
nu permite încălcări de Lege (nelegiuiri), căderi în acest fir, acest agent interior, acela cunoaşte pe
ispită, deziceri. Un om hotărât are o pecete clară Brahman, cunoaşte lumile, cunoaşte zeii, cunoaşte
arhetipală în toate straturile fiinţei, în suflet. principiul Atman, cunoaşte tot”. “Când, la sfârşitul
Frontierele ce “cad” pe temei autentic, asta ar fi lumii, frânghiile de vânt/prana [câmpurile toarse în
acţiunea divină. Hotarele neautentice sunt moarte. O vortexuri] vor fi tăiate, Universul se va dezintegra”
bună hotărîre e cea în conformitate cu Fiinţa şi (Upanish.): “Cum planeţii toţi îngheaţă şi s-azvîrl
Arhetipurile sale, nu e nici lângă, nici împotriva firii. rebeli în spaţ/Ei din frânele [frâiele] luminii şi ai
“Supunerea la Lege nu poate fi decât eliberarea prin Soarelui scăpaţi [...] Timpul mort şi-ntinde trupul şi
lege”, “supune-te legii şi fă ce vrei”, spunea Noica, devine veşnicie, /Căci nimic nu se întâmplă în
parafrazând pe «Iubeşte-l pe Dumnezeu şi fă ce vrei!». întinderea pustie, /Şi în noaptea nefiinţei totul cade,
Hotarul nu e decupare, ci pecete structurală fină, totul tace, /Căci în sine împăcată reîncep eterna
adâncă, dinlăuntru; adâncimea metafizică nelimitată pace...”]. “Cei vechi descriu moartea ca o desfacere a
este îngrădită de nivelul ontic din care o priveşti! Pe frânghiei” (împletite din fire DD în fişe, mem-brane!).
măsură ce o structură prototipală este dezvăluită – “Soarele [“cel bine împletit”!] leagă lumile de el însuşi
dacă-l parafrazăm pe Noica sau Blaga – “ea se retrage printr-un fir [“vântul”, “vayuh”, câmp!], este veriga
şi se învăluie mai departe”, e deschisă metafizic spre de legătură [“nodul”], “ţese timpul, asemenea unor
informal. Fără arhetipurile din noi, n-am înţelege ţesătoare ce în bună înţelegere, satisfăcute, urzesc
nimic, niciodată. Ele fixează “zările”, “orizonturile”, împreună firul întins” (Rig Veda). “Soarele este
trasează hotarele, limita dintre structurile de dincoace ţesătorul cosmic”: “ţesătorul pânzei este, desigur, cel
şi restul “ascuns vederii noastre”, prin retroproiecţiile care străluceşte acolo, căci el se mişcă de-a lungul
de recunoaştere. “Harta holografică” a hotarelor acestor lumi ca pe o pânză” [...]. “Din Atman ies toate
configurate în noi este adâncă, însă “vămile nodale” suflurile, toate lumile, toţi zeii, toate fiinţele”
şi „pragurile” dintre nivelurile DD ne obligă la o (Upanish.). “Zeul unic este cel care, asemenea
parcurgere succesivă, „pas-cu-pas” (Iohannis!), păianjenului [viermelui de mătase, care dă bor-angicul
raţională! Peratologia ar putea studia “harta” jocului pentru ma (h) rame!], se înfăşoară el însuşi în firele
proteic spre adâncimi metafizice infinite. “Există – ieşite din Materia primordială” [...]. Un număr de texte
Kant – o limită ce nu limitează”, însă pentru a o postvedice identifică pe ţesătorul cosmic fie cu Atman
împinge mai departe în nelimitarea ei, trebuie să sau Brahman, fie cu un zeu personal, un avatar, cum
trecem vămile, pragurile, nu le putem păşi sau trece ar fi Krishna din Bhagavad Gita: [...] Dacă Apele sunt
pe dedesubt, cum fac unii cu şcoala sau cu legile urzeala pe care totul este ţesut, pe ce urzeală sunt
statului. A adulmeca urma, sensul structurii mai fine, ţesute Apele? [...] – Pe aer! Aerul este ţesut pe Lumile
mai adânci, în hotarul nestatornic, proteic superficial. Celeste, iar acestea din urmă sunt ţesute pe Lumile
Urmele pe care le călcăm au adâncimi nebănuite, ca Soarelui ş.a.m.d. până la Lumile lui Brahma, iar
42 REVISTA NOASTRĂ nr. 43/44