Page 46 - 2015_revista_noastra_nr_43-44

Lumile lui Brahma sunt ţesute pe urzeala numită
“agentul interior”, adevăratul grund al Universului ESEU
[interioritatea absolută a lui Dumnezeu!], Sutra-atman cel mai profund, dincolo de care, iarăşi nu mai suntem
închipuit sub forma unui fir. În Bhagavad Gita, noi! “–Tată, unde este Dumnezeu, întrebă copilul
Dumnezeu este cel care “ţese” Lumea: “Prin mine sunt mirat, după ce-a tăiat în două bobiţa de strugure, ca
ţesute toate acestea”. “Creatorul este [...] un “ţesător”; să-L găsească pe Dumnezeu, după cum îi spusese tatăl
ceea ce înseamnă că ţine legate de el, prin fire sau că El e-n interiorul lucrurilor! Şi-atunci tatăl avu o
frânghii invizibile [corzile-string] Lumile şi fiinţele pe revelaţie: Dumnezeu este în interiorul interiorului
care le produce...”. În Upanishade, “imaginea firului [interior absolut], nu în exteriorul unui interior
(stringul tors) este utilizată referitor la Atman” [se deschis! Şi, adăugăm, în... exteriorul exteriorului, nu
prelinge un fir de apă, ceva extrem de subţire, în interiorul unui exterior, iar noi suntem într-o globulă
imaterial aproape, un fir de vânt ce se... răsfiră, adie cosmică, un super-eon... mediu!
imperceptibil...] Tot ce se manifestă “este prin 5. Concomitenţa absolută a lui Dumnezeu:
excelenţă o unitate perfect asamblată şi articulată”, „Eram în devenire, Tu m-ai văzut întreg”, deodată!
“unificat (ă) şi integrat (ă) “ şi imaginile cele mai Numai Dumnezeu e etern identic cu Sine, omul poate
potrivite pentru a exprima toate acestea erau firul, fi consecvent doar cu sinele inalterabil, cel care-i
păianjenul, urzeala, ţesutul”. “Creaţia cosmogonică şi conferă identitatea şi caracterul, restul e trecător,
Cosmosul sunt simbolizate prin actul ţesutului”, un relativ în moara spaţiu-timpului. Eadem sed aliter
agregat integrat, pentru că toată urzeala spaţio- (Acelaşi, dar altfel). La Dumnezeu, “a vrea” şi “a
temporală este “întinsă” (tensio, tension-nis = câmp) putea” sunt una, concomitente, instantanee, ad
prin sacrificiu, ipostazierea Unului în „n” DD. Ţeserea libitum! În lingvistică, noţiunea de deixis presupune
lumii, urzeala, “firul vieţii” [destinul ca ţesătură] indici ai conotaţiei, adică ai contextualităţilor:
depind de un “urzitor”. “Vânturile [pranas], ca frânghii subiectivi, obiectivi, atributivi (calităţi revelate şi
cosmice” [pachete, caiere de DD toarse în vârtejuri] relevate contextual), circumstanţiali, ai percepţiei sau
“ţes” obiectele şi fenomenele şi le menţin, ca/prin aprecierii valorii (evaluării), indici demonstrativi de
articulaţii, noduri DD! “Frânghia nu este numai depărtare, apropiere sau identitate! Punţi, valenţe,
mijlocul exemplar de comunicare între Cer şi Pământ, valori, sensuri, semnificaţii... sau identităţi,
este, de asemenea, o imagine cheie a speculaţiilor suprapuneri, care nu-s decât analogii, căci în lumea
privitoare la Viaţa Cosmică, la existenţa şi Destinul noastră A niciodată nu este egal cu A! Chiar „A e A”
uman, la cunoaşterea metafizică”. Frânghia de argint presupune o distanţă între ei, şi deci o schimbare
(monosia) este cea care ne traversează din creştet în subtilă de la unul la altul, o dată cu schimbarea
tălpi, spiralic-elicoidal, înnodată în chakrele contextualităţii! În lumea noastră, nu putem spune că
nivelurilor ontice, este cea care ne poate îndumnezei închidem un cerc perfect: el va fi o spirală! Numai în
şi prin care la moarte, ne refugiem, ca printr-un tunel, absolut ei sunt identici, aceiaşi. Concomitenţa Treimii
spre capătul lui luminos! Noosul deci este văzut ca o Sfinte gândeşte activ, adică iese din concomitenţa
frânghie [DD ce se înfăşoară într-un vârtej, vritti, etern pasivă în timpul efemer, altfel nici Ea nu şi-ar
coardă, frânghie], ce tinde spre un filament, extrem de putea admira, contempla gândurile, cf. Jakob Böhme
concentrat pe axa vieţii, coloana vertebrală, care leagă sau Neale Donald Walsch – “Convorbiri cu
corpurile fiinţei umane între ele, dar şi cu Divinitatea! Dumnezeu”! Dumnezeu, unul treimic, e concomitenţă
Toate acestea arată că imaginea firului, a corzii, a absolută, restul este distanţa relativă şi în perspectivă
frânghiei, ţesutului revin continuu în imaginaţia şi 3 – 4 – ... n D dintre apel (chemare) şi răspuns: “Iată
gândirea speculativă a omului. “Imaginile acestea vin!” (Ps. 39) pur, curat precum e pruncul, cu nimic
corespund deci unor experienţe extrem de profunde şi străin, maculat karmic şi/sau bruiant! Ni-l închipuim
la urma urmei dezvăluie o situaţie umană, care pare pe Dumnezeu contemplându-şi Creaţia şi din
imposibil de tradus prin alte simboluri sau concepte”, exteriorul globulei, dar şi din interiorul bolţilor ei
un întreg “mit al ţeserii” (ibid). întinse, din interiorul cortului luminic stelar sau solar,
4. “Unul e-n toate, tot astfel precum toate limita asimptotică a simţurilor şi putinţelor noastre,
sunt în Unul”! „Rodul pomilor este ascuns înlăuntrul „c”, viteza luminii create! Concomitenţa de substrat a
lor”, întâia rază primăvăratică scoate la iveală întreaga duratei e diferită de timpii spectrali ai stărilor
podoabă, ofrandă cerului. Astfel măru-i măr, iarba-i obiectelor, alcătuite din atomi şi molecule eterogene.
iarbă, piatra-i piatră, apa-i apă, stelele-s stele, cocoşul Din caierul haotic al duratei de dincolo de evenimente,
nu-i... cocos, în toate este ascunsă identitatea dintru dincolo de orizontul lumii acesteia „se torc” tramele,
care vor apărea şi deveni toate sub Soare! Niciuna nu spectrele – mugurii, germenii de aur (hiyranya
îşi trădează identitatea, nu se înstrăinează de sine garbha), intrând în moara timpului, unde se... moare!
însăşi, Sinele este prototipul ce trebuie respectat ca Se macină, se concasează totul şi se re-face, se ţese
ceva de mare preţ! Hinduşii – am văzut – deosebesc covorul lumii subluminic, în toată gama sa spectrală.
Sinele absolut, Brahma, de cel individual, Atma; la o 6. Cosmogonice: Globula cosmică şi
atentă privire, primul se identifică cu Logosul, celălalt absolutul. Dar ce este ab-solutul? Toate „nodurile”
cu o proiecţie a sa într-un caz particular, un fel de reduse la nexuri, legături, sensuri re-solvate! Plasa sau
avatar: arhetipul cu temei monadic într-o circumstanţă covorul ideal, mahrama lumii cu chipul lui Iisus
particulară! Arhetipurile–s feţele, ipostazele lucrător pe ea! Maximum de structură cu minimum de
Logosului! Înstrăinările, alterările vin dinafara noastră energie creată! Adică energiile lumii create împreună
sau din nerespectarea rigorilor Sinelui, ceea ce cu energiile divine necreate, într-o simbioză perfectă,
echivalează cu ieşirea din Logos, Arhetip sau din de o fiabilitate perfectă! Tendinţa spre di-solvare în
Cuvânt: neascultarea, lipsa smereniei, trădarea a ce ai dumnezeire, unde totul se topeşte, păstrând amprenta
mai sfânt şi mai scump! Altus non alter! Căderea prototipală din lume, dar nu se contopeşte!...
omului este rodul neascultării! Cum adică suntem Dumnezeu este identitate absolută! Este identic,
ascunşi şi ieşim la iveală? Unde ascunşi? Înlăuntrul consecvent cu sine, este deci în sinele absolut, drept

REVISTA NOASTRĂ nr. 43/44 43