Page 113 - 2014_revista_noastra_nr_41-42

să râdă isteric. Expresia de pe faţa lui e de învingător. DIDACTICA
Urăsc asta. Dar brusc se opreşte. Zâmbetul îngâmfat
de faţă se preschimbă într-o grimasă. Îşi întoarce capul arma argintie într-un sertar din biroul lui. Acea apariţie
spre un colţ gol şi întunecat al camerei. Mă uit să văd demonică e la mai puţin de doi metri distanţă de mine.
dacă e ceva acolo. Nici macar un fir de praf. Dar el Pentru o secundă mă pierd în ochii suferinzi ai muri-
este terifiat! bundului, dar faptul că a început să creeze salivă, m-a
“Maman! Maman! S’il te plaît…juste, un pe- făcut să revin în lumea care trebuie şi să realizez că
tite peu de la musique! Maman! Nu! Nu...non, am nevoie să fug imediat în birou. Mă ucide gândul
maman! Arrêter! Opreşte-te!” că trebuie să mă apăr cu o armă. El s-a apropiat şi mai
Eu, uimit de ce îşi face singur, nici nu pot mult de mine şi ca să ajung la uşa către celelalte ca-
scoate un sunet. De abia dacă pot înţelege ce spune… mere trebuie sa trec exact pe lângă el. La un exces
ce să mai zic de capacitatea mea de a gândi în momen- maxim de adrenalină fug spre uşă. În momentul în care
tul acesta şocant. Sunt…amorţit. Iar el a început să ţipe trec pe lângă el, ţipă groaznic şi, de la nivelul la care
şi să tremure, parcă având convulsii. este, de jos, îşi înfige cu toată puterea dinţii în piciorul
“Mama, nu! Sunt cuminte! Maman, te rog!” au meu. Mă înec în teroare. Îl lovesc cu piciorul cel intact
fost ultimele cuvinte spuse de el, chiar înainte să se li- în gură şi îmi continui fuga spre uşă. Ajung în birou şi
niştească din plâns şi chinurile nevrotice. Abia îşi trage imediat scot toate sertarele şi le arunc pe jos. Arma
răsuflarea, ca şi cum ar fi ieşit dintr-o luptă solicitantă iese singură la suprafaţă. Verific dacă este încărcată şi
cu un taur. Îl văd cum încearcă să răsufle şi să se cal- ies înapoi în zona de vânătoare. Mă ajută să îmi dau
meze. Pot simţi cum nu mai are putere să plângă şi seama unde este el, după zgomotul de proiect X distrus
cum ultimele lui lacrimi se preling încet şi agonizant care a devenit, pe care îl face; răsuflul său sună ca su-
pe faţa-i roşie şi umflată. netul făcut de o persoană care respiră cu o mască de
“O vezi pe femeia aia de acolo?” se uită spre gaz pe faţă. Înăbuşit. Axfisiant. Înnebunitor.
un alt colţ al camerei. “Are cercei de la Tiffany’s. O BANG! BANG!
vezi? Aia cu părul negru şi rochie violet. Haha…sea- Scap arma. Tremur. În fiinţa mea s-a produs o erupţie
mănă cu mine. Sp-spun-ei să nu mai ţipe! Nu…n- de groază. Privirea mi se înceţoşează. Reuşesc să dis-
nu...te rog, fă-o să tacă! Şi să nu mă mai lovească…te ting silueta corpului său şi să realizez că a căzut mort
rog!” pe podeaua acum roşie. În agonia ce m-a cuprins, gă-
Îşi mai trage aer în piept de două ori şi deja s- sesc loc de curaj să mă apropii de el, să văd unde l-am
a mai liniştit. Acum priveşte în gol spre geamul din “atins”. Neclar văd o rană aproape de tâmpla dreaptă
faţa peretelui pe care stă rezemat. şi atât e; am tras două focuri. Rapid verific corpul şi
“Conform psihologiei clinice, trauma este ucigaşul su- de alte răni, negăsind încă una, cred probabil că am
prem.” zice el, fără absolut nici o expresie pe faţă. “Îmi ţintit în podea sau mobilă. Îmi iau gândul de la asta şi
doresc…atât de tare să trăieşti o traumă. Dar una mare pornesc spre uşă să plec din acest loc. Când să închid
de tot! Şi să devii o gaură neagră masivă ce înghite în uşa în spatele meu, arunc o ultimă privire în aparta-
continuu iubire. Vreau să te omor. Eu vreau să îţi fiu ment, să descopăr imediat că lumina becului încă
ucigaş. Ştii de ce? Pentru…că...nu mai am nimic de aprins, care acum pare roşie, străluceşte pe un metal
pierdut…” argintiu. Arma! Poliţia îmi va găsi amprentele peste
Încet se ridică de pe perete şi, în patru labe, se tot pe ea! Renunţ la fugă pentru moment şi mă întorc
târăşte ca un şarpe alb pe pământ, venind spre mine. la cadavru. Nu ştiu cum de nu am sesizat până acum,
O bizară stare de frică îmi inundă corpul. Nu am mai dar tot apartamentul mirosea a carne putredă, a mort.
văzut în viaţa mea o privire ca a lui acum. Arată de Tot corpul meu încă tremură incontrolabil. Reuşesc să
parcă tot purgatoriul s-a strâns în interiorul corpului apuc pistolul în mână şi să-l bag în pantaloni la spate.
său şi îl devorează sadic, iar însăşi Majestatea Sa In- Pentru o secundă îmi fac ordine în gânduri şi mi-a
fernală s-a trezit din somnul demonic să-i intre în venit ideea să şterg arma de amprentele mele şi să i-o
minte şi să pună stăpânire pe acel vid colosal din care pun în mână lui. Nu am terminat să mă gândesc bine
este construit Master Mind, pentru a mă privi pe mine şi să analizez situaţia, că deja aşezam pistolul în mâna
prin ochii stinşi ai unei minţi putrescente. Mă pani- lui dreaptă, cu ţeava îndreptată spre tâmplă. În sfârşit
chez. Aproape că mă pierd cu firea de frică. Mă simt pot fugi de aici. Şi dus voi fi fost!
de parcă l-am întâlnit pe însuşi Lucifer. E groaznic! Acel moment de claritate interioară s-a dus
Mintea mea de şopârlă bolnavă îşi aduce aminte brusc imediat ce am pus piciorul afară din bloc, iar iadul din
de o anumită fracţiune de secundă în care am zărit o mine a revenit la suprafaţă. Sunt… mort…

REVISTA NOASTRĂ nr. 41/42 109