Page 111 - 2014_revista_noastra_nr_41-42

Clasa a X-a F DIDACTICA

Nu mă lăsa să ştiu

Romanul "Nu mă lăsa să ştiu" este opera colectivă a elevilor clasei a X-a F, alcătuită după
metoda scrierii folosind paşi votaţi de clasă. Noutatea este dată de existenţa unor redactori
care, după votarea fiecărei informaţii importante în economia naraţiunii, îşi asumă sarcina
de a redacta câte o parte din scriere. La final, o echipă restrânsă corectează totul, elimină
eventualele inadverenţe şi omogenizează stilistic totul. Mai jos este doar un fragment din
această scriere pe care plănuim să o tipărim într-o carte aparte.

Îmi continui ascensiunea și ajung, în sfârșit, la
apartamentul cu numărul identic de pe eticheta cheilor.
25D. Introduc încet cheița în broască, iar ușa se des-
chide. Intru în holul nu prea mare cu un cuier de lemn
ce reprezenta o statuie grecească din care ieșeau niște
brațe terminate cu un cârlig. Pe perete era așezată
oglinda mare sub care se afla un dulăpior. De o parte
și de alta a holului se aflau două uși. O deschid pe cea grafica: Corina Răducanu
din partea dreaptă și pătrund într-o bucătărie bine uti-
lată, aproape neatinsă; de acolo, printr-o altă ușă pă-
trund într-un dormitor. Era dezordonat, de două ori
mai mare decât bucătăria, dar prost luminat. De acolo
trec într-un culoar cu două uși, una ducea la toaletă,
iar cealaltă într-un birou. Din acel birou, în partea
dreapta, puteai ajunge printr-o ușă înapoi în hol. Biroul
lui M.M. îi trăda caracterul de funcționar, prin
abundența de dosare și hârtii. Pe pereții biroului erau
o mulțime de poze cu Thomas Grey, Maggy și părinții
lui David. Pe poza avocatului era o cruce, mare, sta-
cojie, la fel și pe fotografia “omului”, iar pe poza tale’, şi încă o revistă despre artă, cu tematica “moder-
părinților, pete, multe pete roșii, ca și cum un copil ar
nism” şi “Melcul” lui Matisse pe copertă. Din nou,
fi scuturat o pensulă plină de tempera peste o bucată nimic relevant. Bag de seamă că sub unul din geamuri
de hârtie învelită în peliculă fotografică. Pe birou, puse este un mini-bar. Mă ridic cu o uşoară durere de spate
unul peste altul, se aflau dosarele “bolnave”, cele pe de pe canapeaua straniu de incomodă, vrând să caut şi
care mi le-a citit atunci când nici eu nu știam dacă mai acolo după orice informaţie care m-ar putea ajuta în
trăiesc sau doar visez.
“lupta” cu acest arhi-duşman. Trag de uşiţă, dar e în-
Mă aşez pe scaunul său şi încep să cercetez cuiată. Şi totuşi, nu cred că aş putea găsi ceva impor-
toată hârţogăraia de pe birou. Mă uit la ceasul chine- tant într-un mini-bar. Renunţ! Fac câţiva paşi cu
zesc de pe perete, pe care aparent nu l-am sesizat la direcţia ieşire. Mă opresc două secunde ca să-mi frec
intrarea în birou, şi observ că a trecut mai mult de o puţin ochii obosiţi. Continui spre ieşire, dar instinctul
oră de când am citit şi recitit tot ce era acolo. La naiba,
meu parcă îmi spune să verific şi rafturile bibliotecii
că nu am găsit nimic folositor! mici din sufragerie. Nu văd decât multe cărţi aşezate
Enervat, aşez totul aşa cum am găsit şi ies din în ordine alfabetică, cu mici decoraţiuni între ele. Din
birou, făcând un tur al apartamentului şi întorcându- tot ce se poate găsi în biblioteca aia, numai un singur
mă în sufragerie, cu scopul şi speranţa că voi găsi ceva obiect mi-a captat definitiv atenţia: o cutie, cioplită
acolo. Doamne, ăsta nici nu zici că e un apartament
dintr-un lemn negru de abanos, în stil african, puţin în-
locuit; pare a fi mai degrabă o expoziţie de mobilă din vechită. Cred că e cea mai frumoasă cutie pe care am
Ikea. Aşezat pe canapea, verific toate revistele de pe văzut-o vreodată! Parcă are spirit, căldură… viaţă. Se
măsuţa de cafea din faţă. Două reviste de psihologie, potriveşte perfect cu design-ul camerei. Şi totuşi, nu
una din 2001 şi una din 2011 cu tematica ‚boli min-
îi observi existenţa decât dacă te apropii destul de mult

REVISTA NOASTRĂ nr. 41/42 107