Page 74 - 2013_revista_noastra_nr_39-40

ESEU
ESEU
ESEU
ESEU
ESEU
asasineze pe Pyrus, care, prin ºantaj, o
convinsese pe Andromaca sã-l ia de bãrbat.
Oreste se luptã cu legea moralã din sufletul sãu
ºi pune cuþitul în mâna grecilor care îl însoþesc,
amplificând conflictul politic iscat de iubirea
regelui Epirului pentru soþia celui ce a fost cel
mai de temut duºman al Eladei, Hector.
Hermiona, pusã în faþa faptului împlinit, îl
dispreþuieºte pe Oreste pentru cutezanþa de a
da glas dorinþei ei furibunde, de aceea, fãrã
speranþã ºi îngrozitã de cruzimea ei, cãreia
tânãrul i s-a supus, se sinucide la picioarele lui
Pyrus. Oreste e nãuc ºi nebun de durere,
neputincios în faþa morþii Hermionei. Înainte de
a-ºi pierde raþiunea, Oreste declarã:

“Am fost nãscut ca-n viaþã mânia sã-mi
slujeascã. Sã fiu al deznãdejdii tipar desãvârºit.
Mor împãcat, destinul mi-este împlinit.”

Oreste iese din cetate ºi implicit, din
scenã, târât de Pylade, prietenul sãu neafectat
de valul emoþiilor mistuitoare. Ce sugereazã
aceastã piesã sfâºietoare este tragedia
pasiunilor omeneºti, forþe dionisiace care odatã Jean-Baptiste Racine
Jean-Baptiste Racine
Jean-Baptiste Racine
Jean-Baptiste Racine
Jean-Baptiste Racine
scãpate de sub control, denatureazã firea grafica: Cristina Burlacu
grafica: Cristina Burlacu
grafica: Cristina Burlacu
grafica: Cristina Burlacu
grafica: Cristina Burlacu
umanã, aducând-o la cruzimea primarã, cu care clasa a XII-a F
clasa a XII-a F
clasa a XII-a F
clasa a XII-a F
animalele se luptã pentru supravieþuire, doar cã clasa a XII-a F
aici, în loc de hranã, oamenii se luptã pentru urma unei concluzii tragice, enunþate de eroul
satisfacerea elanurilor sentimentale. Oreste muribund. Totul în piesã e clocot ºi vaiet, iar
reprezintã eroul care se împãrtãºeºte din personajele-conºtiinþã (cum era Apemantus în
tragedia iubitei sale. Moral, generos ºi piesa lui Shakespeare) aproape cã nu mai
iremediabil îndrãgostit, bãrbatul grec e victima existã. Legea se destramã, ascunsã sub trãirile
deznãdejdii de a fi fost respins, pe când dezlãnþuite ale personajelor. Singurã, Cefisa,
Hermiona este principiul feminin activ, care vrea prietena de nãdejde a Andromacãi, mai
sã seducã ºi se vede înfrântã de farmecele strecoarã câte o vorbã de duh, în spiritul eticii:
alteia, înºelatã în afecþiunea ei de mrejele unei
femei mai convingãtoare. Hermiona e geloasã, “Cefisa: Ajungeþi ucigaºã fiind prea
pãtimaºã ºi mereu dependentã de aprobarea lui virtuoasã.”
Pyrus. Tragedia ei stã în dãruirea zadarnicã, fãrã
destinatar. (Aceastã replicã fiind spusã în momentul
În comparaþie cu Timon din Atena, atât în care Andromaca refuzã mariajul forþat cu
Oreste, cât ºi Hermiona, nu sunt orbiþi de Pyrus, rege neîndurãtor ce o ameninþã cã dacã
cunoaºtere, ci de propriile vise, la care nu ar îºi va menþine hotãrârea, îi va ucide fiul.)
putea renunþa niciodatã în favoarea raþiunii.
Aceastã piesã pare sã prefigureze Astfel, Racine pune în scenã întrupãri
apariþia romantismului, curent artistic ce, în ciuda noi pentru pasiuni vechi ºi mutã radical accentul
rigorilor din secolul anterior lui, proclamã triumful tragic al eroilor sãi, care nu mai suferã din prea
sensibilitãþii ºi al iubirii imposibile. Omul tragic multã cunoaºtere, ci din prea puþinã, din
din secolul al XVII-lea e acela nesupus subjugarea ei în torentul emoþional autodistructiv.
destinului, omul a cãrui privire ezitã prea mult
Faust ºi pactul mefistofelic
Faust ºi pactul mefistofelic
Faust ºi pactul mefistofelic
Faust ºi pactul mefistofelic
înspre lãuntrul sãu ºi prea puþin înspre exterior, Faust ºi pactul mefistofelic
indiferent ºi prin urmare neºtiutor de tot ce îi
pregãteºte ursita, la rândul ei þesutã din rãtãcirea Tema limitãrii cunoaºterii e modelatã în
altora. De data aceasta, comunicarea eroilor continuare de Goethe (1749-1832), autor care
tragici nu se mai face nici prin monolog, nici prin îl preia din opera lui Christopher Marlowe pe
dialog cu accente retorice, ci prin implicarea doctor Faustus, destin literar ce îºi transcende
plinã de fervoare în însãºi cursul acþiunii. Faptele autorii, dovadã fiind continuitatea sa în
sunt replici ºi declaraþii, gesturile emfatice modernitate, unde capãtã o altfel de sensibilitate
delimiteazã scene ºi decizii, iar cortina cade în
prin talentul artistic al lui Thomas Mann (“Doctor
REVIST
REVISTAA NOASTRÃ NOASTRÃ nr nr. 39-40. 39-40
REVISTA NOASTRÃ nr. 39-40
REVISTA NOASTRÃ nr. 39-40
70
70
70 REVIST A NOASTRÃ nr . 39-40
70
70