Page 78 - 2013_revista_noastra_nr_39-40

ESEU
ESEU
ESEU
ESEU
ESEU
transformã într-o fiinþã puternicã. Medeea e cã Fedra este prinsã între douã exigenþe
întruchiparea femeii care se rãzbunã cu orice diametral opuse: instinctualitate-spiritualitate ºi
preþ ºi care în vederea îndeplinirii acestui scop de aceea moare pentru cã nu le poate armoniza
încalcã orice limitã. Condamnatã la exil, ea sub nicio formã. Medeea este conºtientã cã a
13
devine suficient de persuasivã încât îl convinge comis hybris ºi totuºi nu se opreºte pânã când
pe regele Creon sã mai amâne acest moment, nu capãtã aceastã plãcere de a se fi rãzbunat,
iar pentru a-ºi îndeplini planul se umileºte în faþa deºi ea implicã ºi o mare durere, uciderea
lui Iason ºi îºi cere iertare pentru neînþelegerea copiilor. În ciuda acestui fapt, Medeea este
14
sa. În viziunea mitologicã, Medeea era nepoata admiratã , deºi are momente de ezitare, când
vrãjitoarei Circe, prin urmare, însãºi se luptã cu propria-i iubire de mamã, ea rãmâne
descendenþa sa sugereazã disimularea de care statornicã în decizia ei.
15
este capabilã. Pasiunea Fedrei este indusã de Afrodita,
Într-o lume misoginã ºi plinã de care se foloseºte de aceasta pentru a se
prejudecãþi, femeile se apãrã ºi îºi acuzã soþii, rãzbuna pe Hipolit. Evident cã un grec nu ºi-ar
deoarece nu le respectã iubirea, dar nici familia. explica trãirile Fedrei prin dimensiuni psihologice
Acuzatã de Electra de uciderea lui Agamemnon, ºi impulsuri iraþionale, ci prin ceva venit din afara
Clitemnestra îi rãspunde: „Nu m-aº fi sãlbãticit omului, imposibil de controlat. Astfel, Socrate
ºi nu mi-am fi ucis bãrbatul. Însã el s-a întors deosebeºte patru tipuri de nebunie: profeticã,
aducând o fatã bântuitã... ºi i-a fãcut loc în telesticã sau ritualã, poeticã ºi cea din urmã,
10
aºternutul sãu.” Contrar aºteptãrilor, femeile eroticã, indusã de Afrodita ºi Eros. Aceastã
ateniene sunt conºtiente de statutul oferit de nebunie este privitã ca un daimon ce-i foloseºte
societate ºi de inferioritatea pe care bãrbaþii le- omului mintea ºi trupul ca un instrument. Iason
o atribuie. Fedra, în discursul ºi destinul sãu o poate privi pe Medeea ca posedatã de acest
tragic, conºtientizeazã dezavantajul de a fi daimon, cât despre Fedra, ea însãºi vorbeºte
femeie:” ªtiam prea bine ºi aceea cã eram despre un vãl care îi acoperã fruntea. Eroii lui
11
femeie, þintã pentru dispreþul tuturor.” Deºi Eschil ºi Sofocle nu sunt cuprinºi de o astfel de
femeile actuale nu trãiesc în Atena anticã, cu nebunie, cãci ei reprezintã ideea de model, Oedip
siguranþã pot avea o rezonanþã minimã cu luptã cu destinul în dorinþa de a se realiza la un
aceste eroine cãrora Euripide le acordã dreptul nivel superior, iar Prometeu este ridicat la rangul
de a se revolta. de erou civilizator ºi luptãtor pentru oameni.
Plãcerea acestor eroi este de a afla adevãrul ºi
Dualismul plãcere/durere de a salva. Eroinele lui Euripide nu urmãresc
Dualismul plãcere/durere
Dualismul plãcere/durere
Dualismul plãcere/durere
Dualismul plãcere/durere
sã devinã exemplare, ci se relevã prin ele
Universul se construieºte pe numeroase instinctul, iraþionalul. Se transcende raþionalul
principii duale, bine/rãu, luminã/întuneric etc., pentru a descoperi mecanismele acelei jumãtãþi
însã existã ºi aceastã categorie plãcere/durere obscure, imposibil de controlat.
care face parte chiar din structura tragediei. Sub patronajul personajelor euripidiene,
Platon considera arta inutilã, iar Aristotel a adus însãºi pasiunea suferã mutaþii. Ea devine
exact acest argument al plãcerii în favoarea nimicitoare ºi imposibilã. În acest context,
ei. Tot în cadrul tragediei, plãcerea intrã în daimonul nu mai aparþine exteriorului, ci face
contrast cu noþiunea de catharsis care se parte din propria lor fiinþã. Personajele devin
realizeazã prin sentimente ca frica ºi mila, o tragice tocmai pentru cã îºi conºtientizeazã
formã a durerii. pasiunea ºi fiecare îºi îndeplineºte deciziile.
La nivel de personaj, atât plãcerea cât Fedra alege sã moarã ºi Medeea sã omoare.
ºi durerea primesc diverse valenþe. Grecii erau
Mila ºi frica
Mila ºi frica
Mila ºi frica
Mila ºi frica
conºtienþi de nefericirea lor, iar „puþinele Mila ºi frica
momente de fericire erau obþinute cu preþul
12
suferinþei.” Mutaþia, pe care personajul Considerat de Aristotel cel mai tragic
euripidian o realizeazã asupra plãcerii, e cã îºi dintre poeþi, Euripide reuºeºte acest lucru nu
însuºeºte o stare psihologicã ce îl conduce spre prin situaþiile excepþionale în care sunt puse
hybris: “pasiunea”. Ceea ce ar trebui sã fie o eroinele sale, ci prin calitãþile caracterelor sale.
stare afectivã intensã, însoþitã de plãcere se Tragedia unei femei va stârni ºi mai mult mila
transformã într-o patimã fãrã limite, astfel cã decât cea a unui bãrbat cu atât mai mult dacã
tocmai aceastã pasiune îl conduce pe om spre este ºi mamã. Deºi lui Iason îi sunt uciºi copiii
catastrofe. Dacã hybrisul e sentimentul tragic ºi proaspãta soþie, tot Medeea provoacã mai
al lipsei de mãsurã, aici pasiunea nu are multã milã, cãci o femeie pãrãsitã ºi exilatã, din
mãsurã. Personajele sunt prinse într-un oficiu va fi sortitã eºecului ºi suferinþei. Paul
contrapunct al destinului ºi al pasiunii, iar lupta Decharme remarcã prezenþa copiilor în tragediile
se mutã în interiorul lor. Octavian Saiu observã euripidiene, motiv invocat frecvent în stârnirea
REVIST
A
74
NOASTRÃ
. 39-40
nr
REVISTA NOASTRÃ nr. 39-40
74
74 REVISTAA NOASTRÃ NOASTRÃ nr nr. 39-40. 39-40
REVIST
REVISTA NOASTRÃ nr. 39-40
74
74