Page 70 - 2013_revista_noastra_nr_39-40

ESEU
ESEU
ESEU
ESEU
ESEU
Omul tragic în teatrul universal
Omul tragic în teatrul universal
Omul tragic în teatrul universal
Omul tragic în teatrul universal
Omul tragic în teatrul universal
destinele pecetluite ºi chiar dacã nefericirea nu
e în genere un scop existenþial, auditoriul
empatizeazã ºi gãseºte chiar plãcere în
nenorocirile ºi dilemele mãºtilor dramatice. De
ce simte fiinþa umanã o eliberare esteticã în toate
acestea? De ce nu îi sunt de ajuns comediile
Cristina ST pentru a se destinde? De ce are tragedia un rol
Cristina STANCUANCU
Cristina STANCUANCU
Cristina ST
Cristina STANCU
clasa a XII-a F
clasa a XII-a F
clasa a XII-a F purificator? De ce suferinþa altora funcþioneazã
clasa a XII-a F
clasa a XII-a F
ca un creuzet al propriilor dureri?
Asemenea probleme complexe au fost
abordate de unul dintre cei mai de seamã filosofi
germani, F. Nietzsche, ale cãrui opinii le trec în
revistã acum pentru a sublinia importanþa
acestei specii literare nu doar pentru societate,
ci ºi pentru individ, ca sumã de paradoxuri.
Înainte de toate, Nietzsche face o distincþie
Actorul ºi publicul faþã în faþã
Actorul ºi publicul faþã în faþã clarã între douã tipuri diferite de artã: arta
Actorul ºi publicul faþã în faþã
Actorul ºi publicul faþã în faþã
Actorul ºi publicul faþã în faþã
Teatrul a constituit întotdeauna o altfel apolinicã ºi arta dionisiacã. Pornind de la
de literaturã. Cuvântul declamat ºi pus în scenã modelele antice oferite de greci, acesta preia
a cãpãtat un rol social mai pronunþat decât numele celor doi zei, Apollo ºi Dionysos, pentru
cuvântul scris, acesta din urmã apelând aproape a ilustra douã manifestãri distincte ale actului
intim la sentimentele publicului. Actorul pare sã artistic. O datã, arta (muzica, sculptura,
demaºte audienþa ºi a urmãri un spectacol este cântecul aedului, literatura, pictura) are rolul de
o crudã deconspirare, o confruntare fãþiºã cu a menþine aparenþele pe care se sprijinã viaþa
oglinda pe care dramaturgul a gãsit de cuviinþã de zi cu zi. Arta figurativã, care necesitã analizã,
sã o înfãþiºeze audienþei. Tocmai de aceea, ori arta care se inspirã din însuºi materialul vieþii
tradiþia a acordat libertatea consumatorilor de este un fel subtil de a-i aminti omului cã e
teatru de a-ºi exprima fãþiº aprobarea (prin responsabil sã menþinã iluzia existenþei.
aplauze) sau dezaprobarea (prin huiduieli sau Mãsura, autocunoaºterea, raþiunea joacã roluri
aruncarea de roºii putrezite) faþã de concepþia importante în aceastã punere în scenã, de astã
autorului. În antichitate ori în Renaºtere, în datã, interioarã. Omul îºi reprezintã lumea ca
vremurile acelea mult mai destinse, actorul ºi pe un teatru intim, în care nu totul e permis, în
omul simplu dialogau prin intermediul gesturilor- care limitele devin visuri de dincolo ºi în care
simbol, primind sau refuzând, admirând sau efectele sunt calde, intense, dar mereu
negând. Dând la o parte menirea teatrului de a construite în perimetrul conºtiinþei. Pe de altã
amenda greºelile unei societãþi, greºeli satirizate parte, arta dionisiacã este total opusã acestor
de obicei în comedii, dramaturgii au creat de-a tendinþe “luminate” (e doar un fapt cunoscut cã
lungul timpului ºi altfel de personaje, mãºti care Apollo e ºi zeu solar, al lirei, al muzicii ºi alal alal al
transcend divertismentul popular sau luminii
luminii
luminii
luminii
luminii). Dionysos îndeamnã la desfãtare, la
comentariul social, figuri emblematice rãmase orgie, la descãtuºare ºi tot ce exprimã arta sa,
în cultura universalã, care strigã în van, amplificatã de cortegiile zgomotoase ale satirilor,
neauzite de nimeni. Mã refer la acele chipuri transcende valorile etice ºi cumpãtarea omului
plânse sau încremenite de durere, în replicile grec apolinic, senin ºi atent la propria prezenþã.
cãrora se regãseºte tumultul omenirii întregi ºi Muzica, spune Nietzsche, muzica adevãratã,
tocmai inutilitatea acestui tumult, la un moment clasicã, vibrantã, în stil Wagner, Bach, este
dat, înduioºãtor. Omul tragic, în continuã luptã sublima manifestare dionisiacã a omului cuprins
cu Dumnezeu, cu societatea sau cu propriile de mirajul artei. Muzica e un limbaj general ºi
emoþii, a suferit schimbãri în istoria teatrului bogat, care adunã destine, gânduri, speranþe ºi
universal, dar întotdeauna, prin puterea de le contopeºte fãrã deosebire. Într-o simfonie se
expresie a marilor genii literare, el nu numai cã simte tremurul, tumultul, iubirea ºi disperarea
s-a modelat dupã tendinþele culturale specifice în aceeaºi mãsurã, fãrã deosebire, totul
unei epoci, dar s-a ºi încãpãþânat sã reflecte cu depinzând de povara pe care fiecare suflet o
statornicie o trãsãturã constantã a firii umane: lasã sã se evapore în sunet.
neputinþa de a-ºi depãºi destinul. A venit un moment în istoria culturalã a
Tragedia însã e mai mult de atât. S-a omenirii, când echilibrul ºi plãcerea nu mai
observat o ciudatã apetenþã a publicului pentru puteau fi opþiuni separate. Un om al plãcerii

REVISTA NOASTRÃ nr. 39-40
REVISTA NOASTRÃ nr. 39-40
REVISTAA NOASTRÃ NOASTRÃ nr nr. 39-40. 39-40
REVIST
66
66
66 REVIST A NOASTRÃ nr . 39-40
66
66