Page 72 - 2013_revista_noastra_nr_39-40

ESEU
ESEU
ESEU
ESEU
ESEU
intelectualã, Prometeu e condamnat la o Atena, un tânãr bogat, plin de vitalitate, care se
pedeapsã fãrã de sfârºit, înlãnþuit în Munþii vede înconjurat de oportuniºti, pe care el îi
Caucaz, cu ficatul ciugulit de un vultur. În considerã pe nedrept prieteni buni. Vocea
tragedia lui Eschil, Prometeu sperã mereu într- conºtiinþei, o reminiscenþã a corului antic, este
o revanºã, îºi strigã durerea ºi iubirea pentru Apemantus, cel care prigoneºte mereu sufletul
muritorii inconºtienþi de caznele lui ºi tragedia lui Timon, umplându-l de îndoialã.
titanului stã în însãºi firea lui, în dãruirea pentru
un popor mic, insignifiant, uneori meschin, care “Apemantus: Tu ºi avutul tãu sã vã
nu îºi gãseºte timp sã-I mulþumeascã ºi care îmbolnãviþi de atâtea urãri de sãnãtate.”
creºte prin foc o nouã civilizaþie, uitând
sacrificiul lui Prometeu. Eroul tragic e conºtient Când zeiþa Fortuna schimbã cursul sorþii,
de misiunea sa pe pãmânt, pe care o prezintã Timon se vede prins în zeci de datorii ºi,
cu ardoare într-un monolog cutremurãtor: disperat, îºi trimite economistul, pe credinciosul
Flavius, la vechii prieteni de pahar, care, deodatã
“Tãcerea-mi nu-i dispreþ, nici semeþie, strâmtoraþi, îi refuzã rugãmintea, declarându-se
Muºc inima-mi ºi gândul mi-l frãmânt, fie sãraci, fie jigniþi. Unii, mai diplomaþi, îl ajutã
Vãzându-mã izbit de-aºa ocarã, pe Timon cu… dragostea lor, sentiment dãruit
ªi eu-cãci cine altul?- dãruit-am cu uºuraticã seninãtate. Timon dã un ultim
Mãrirea de-azi stãpânilor mai noi! ospãþ, în timpul cãruia îºi declarã profunda
Sã trecem peste asta, nu voi spune dezamãgire în prietenie. Acoperã talgerele ºi
Ceea ce voi ºtiþi: ce rele copleºeau când toþi se pregãtesc sã mãnânce, din farfuriile
Pe om – ca sã-nþelegeþi- înaintea mea goale se ridicã un fum înecãcios ºi vinul din
A fost netot ºi l-am fãcut eu ager, potire se dovedeºte a fi apã chioarã. Aceastã
Având de cãlãuzã mintea-i clarã. ” scenã puternicã, care aminteºte de o altã
secvenþã omonimã din nuvela lui Costache
Replicile fãrã destinatar sunt exprimarea Negruzzi, “Alexandru Lãpuºneanul”, este de
de mai târziu a psalmilor arghezieni, a acelei voci fapt lepãdarea lui Timon de oameni. El se retrage
în deºert, neauzitã de nimeni, care arde ºi în pustiu ºi acolo gãseºte o comoarã, uitatã
cheamã pânã la ultima suflare un reazem. pesemne de niºte tâlhari. Aflând de noua sa
Prometeu nu îºi regretã fapta, ci balanþa puterii, ascensiune, curtezane ºi bãrbaþi linguºitori vin
hulindu-l pe Zeus ºi judecându-i pe ceilalþi sã cearã îndurare lui Timon, socotind cã
olimpieni, strânºi la ospeþe, linguºitori ºi muþi în plecãciunile lor valoreazã pe puþin câþiva
faþa trufiei. Prometeu este fãrã îndoialã ºi galbeni. Atenianul împarte bãnetul cu dezgust,
expresia omului de geniu, care odatã închinat plãnuind pieirea cetãþii prin coruperea vechilor
lumii, este apoi exclus din ea, damnat ºi alungat. valori, arãtând tuturor deºertãciunea traiului
Auditoriul este chemat sã reflecteze la natura mãrunt. Memorabil este rãspunsul pe care
vremelnicã a raporturilor de forþã, dar mai presus Timon i-l dã lui Apemantus, care vede în
de asta, tragedia lui Eschil pune în scenã retragerea lui Timon o laºã escapadã:
strigãtul de rebeliune, strigãtul de neputinþã,
imon din Atena
imon din Atena
gãsind în cuvânt forma de expresie a “TT TT Timon din Atenaimon din Atena: Îndeplineascã-þi zeii
imon din Atena
preaplinului sufletesc, a forþelor dionisiace dorinþa ta de fiarã. Dacã vei fi leu, vulpea te va
distructive, revendicative. înºela, tot ea te va mânca dacã vei fi doar miel.
Vulpe de vei fi, leul te va pedepsi dacã mãgarul
imon din Atena, primul
imon din Atena, primul
imon din Atena, primul
T T T T Timon din Atena, primulimon din Atena, primul te va învinovãþi, iar de vei fi mãgar te va chinui
mare mizantrop prostia ºi vei fi un prânz dorit de lup. Ca lup vei
mare mizantrop
mare mizantrop
mare mizantrop
mare mizantrop
În Renaºtere, credinþa în zei e atenuatã pãtimi mereu din lãcomie, punându-þi viaþa în joc
de altfel de temeri: neîncrederea în ceilalþi pentru o simplã îmbucãturã sau urs de vrei sã
oameni ºi legea strâmbã a firii. Tragedia se fii, de hac îþi vine calul, iar calul de leopard se
declanºeazã odatã pusã întrebarea asupra teme. Dacã inorog ai fi, mândria ºi mânia te-ar
cunoaºterii adevãrate a existenþei cãci, cine nenoroci, fãcând din tine însuþi jertfã. Ce fel de
ajunge sã vadã lucid hora legãturilor omeneºti, fiarã ar trebui sã fii ca sã nu cazi pradã altei
se va îngrozi de micimea caracterelor ºi de fiare?
Apemantus
Apemantus: Rãspunsul poate fi gãsit
Apemantus
Apemantus
efemeritatea sentimentelor curate. Apemantus
doar la Atena.”
“- Cum stãm cu lumea?
- Ei, nu ºtii, se-nvârte ºi se roade.” Timon moare secãtuit de urã ºi conflictul
(Shakespeare, 1564-1616) cu vechile sale iluzii îl macinã înainte de a gãsi
un deznodãmânt mulþumitor. Apemantus
Inimile bune cad învinse de naivitatea rãmâne însã puterea luciditãþii ºi a toleranþei,
lor ºi un astfel de erou tragic este ºi Timon din care, în ciuda intransigenþei unei judecãþi
REVIST
REVISTAA NOASTRÃ NOASTRÃ nr nr. 39-40. 39-40
REVISTA NOASTRÃ nr. 39-40
REVISTA NOASTRÃ nr. 39-40
68
68
68 REVIST A NOASTRÃ nr . 39-40
68
68