Page 93 - Revista Noastra Nr.53-54 (2020)

CONFIRMĂRI

Bianca Elena TĂNASE clasa a XI-a A

Furtună peste holde

de floarea-soarelui

E în aer o neliniște care-ți înnoadă
sufletul în spasme și ți-l urcă în gât, până ce
poți să-i simți gustul de fiere pe limbă. E un
gri compact și adânc, în care îți vine să-ți
afunzi mâna până la cot.
Plouă, dar totul pare uscat și lucios,
ca o suprafață umedă de acuarelă, cu
nuanțele ei ireal de vii. Un tablou de Van
Gogh, dar cu toate cele perfect definite. Linia
care desparte pământul de cer pare atât de
subțire, încât cerul este aproape, respi-
rându-ți în obraz, apăsându-te pe tâmple.
Furtuna nu rage, nu urlă, nu vine. Stă sus-
pendată într-un echilibru precar și primej-
dios deasupra lanului de floarea-soarelui,
amenințând să se prăvălească cu toată colosala sa ființă, în rostogoliri mari, cu pași înceți de uriaș care scutură
pământul până în miezul lui.
Întârzie deasupra lanului un mare trup gri, gol ca în clipa când a luat ființă din haos, urmărind, fără să
șovăie, amânându-ți cu milenară răutate prăvălirea peste lumea mică de jos. Și sub el, florile soarelui uscate
sub ploaia subțire. Tremură lanul în culori vii de acuarelă și așteaptă. Apoi trece un nor străin de trupul mare
de plumb, independent... și încă un nor, și altul, și o pasăre răzleață sparge pânza cerului. Uriașul gri dispare.
Iar unde fusese el - sau nu fusese? - lanul de floarea-soarelui își pierdea și încordarea, și enigma, și magneticele
spasme care îți înnoadă sufletul și ți-l urcă în gât.
Ploaia se subțiază din ce în ce și așteaptă să dispară și ea, clipire a unei clipe a inimii care nu știe dacă
a văzut și a simțit ceva ce a fost aievea.

Mătușa mea Marlena

Mai fusesem la plajă și în copilărie, și știu că nar și petrecea ziua în traistă: Pălărierul rămăsese în
maman ne reținea pe nisip, departe de brațele de haina albă și moale de in. Ca niciodată, nu purta pălă-
spumă ale mării... Și suspectam că asta era mai mult rie. Șapca lui de marinar era înfundată peste ochii și
din grijă pentru hainele noastre cu gulerașe apretate râsul știrb ai lui Anabell, să o ferească de soare.
de finet, decât pentru a evita vreo primejdie în care Era în ziua aceea un soare care nu știa ce-i mila.
eram oricum prea fricoși să ne vârâm. Dar marea cu Dar știa să facă zâmbre de femeie răsfățată: în răstim-
mătușa Marlena era o cu totul altă priveliște. Părea un puri dispărea după câte un nor, lăsându-ne să-l
lucru viu și negrăit de mare, care respira lângă picioa- așteptăm înfrigurați pe nisipul ce dogorea deșertic. De-
rele noastre. liah avea un costum de baie delicios, croit în întregime
Pălărierul Nebun era, ca întotdeauna, cu noi; și de mâinile mătușii dintr-o rochie de vară mai veche; și
ca întotdeauna era gătit cu haine fin croite și doar știu că era tare mândră de el. Pălărierul Nebun îi dă-
puțin mai cochete decât ar fi fost necesar pentru așa ruise un evantai de lac, să-i facă o bucurie. Tot el ve-
o ocazie. Costumul lui era dungat ca o bluză de mari- nise, nu știu de unde, cu cornete cu alune și migdale

grafica: Ștefan Ciprian
REVISTA NOASTRĂ nr. 53/54 Gherghel 89