Page 20 - Revista Noastra Nr.53-54 (2020)

sculptez prin totul pe care ei mi-l oferă, experiențele dar, bineînțeles, nu singuri. Prieteniile nu trebuie
desemnează direcții noi, ample, senine, iar facultatea legate, ele există și cer doar un Hello, are you alright?
ESEU mă restructurează. Am fost egoistă să cer clepsidra Călătoriile se manifestă singure, iar în cazul meu, o
când, de fapt, am atât de multe. Recunoștința apare sub invitație telefonică m-a adus în aceeași zi în Liverpool
forma unui zâmbet independent pe care nici nu mi-l și o dorință, în câteva zile, la Londra. Sheffield adoptă,
mai observ, iar fericirea mă îndeamnă să apreciez se- însă, într-un tempo nostim, pe oricine și te învață încă
cundele și milisecundele și, poate, din acest motiv din primele zile, atunci când te plimbă în aria
ghidul meu e Cronos. Poate din acest motiv am reușit principală, să crești precum plantele din grădinile
să mă armonizez cu el și să-mi doresc clepsidra, nu botanice, să te înalți le fel de demn precum clădirile
pentru a o opri, ci pentru a mă juca. sale, să te joci și să râzi precum Târgul de Crăciun, să
Dacă ar trebui să adun viața din trei luni într- visezi spre înălțimi precum Turnul Artelor, să
un album pe care să mi-l ofer la sfârșitul ciclului, nu strălucești precum Diamantul, dar, cel mai prețios, să
strigătul propriu-zis al muncii m-ar deranja, ci povara înveți. Serile în oraș, de film, cinele de sărbători,
alegerii celor ce ar încăpea în el. Probabil aș începe cu cumpărăturile împreună, împărtășirea culturilor și, un-
lucruri mărunte care i-ar interesa pe cei ce urmăresc eori, a rețetelor culinare, alături de exemplul tangibil
această călătorie literară dorind să înceapă una proprie; vor modela armonia familiei după un calapod nou.
aș începe cu locul în care stau, căminul privat, aparta- Brusc, găsești prima reuniune cu studenții români și
mentul de cinci persoane unde singurele locuri co- te introduci într-o altă familiei, iar arborele genealogic
mune sunt bucătăria și camera de zi, aș mai vorbi de își adună ramurile parcă diferit acum.
faptul că peste tot se poate ajunge mergând, că Succesiv, umbrele zilelor cresc, dar tu deja
dealurile impun provocări în niciun caz imposibil de strălucești, iar întunericul potențează. Observi cum
depășit, că viața vibrează aparte, păzită de soare sau print-o fereastră a distanței privesc fragmente de țară
lună, pe frecvența studenților, că oamenii sunt deja, cărora le este răspuns cu reflexii de aici. Frumos cum
parțial, prieteni și că mediul internațional va exclude poți să fii prins în leagănul străinătății, îmbrățișat și
complet rasismul. Nu aș uita de primul caz prezentat dăruit zborului. Ah... Uroborus, șarpele care-și mușcă
în fața unui juriu în a doua săptămâna de studiu, de coada; și cum îmi vorbea el despre ciclicitate, infinit,
domeniul teoretic și cel practic care se îmbină atât de fără să-l aud, de pe clepsidră... Pentru a zbura, am
armonios, de profesorii care caută străluciri, dar nu ajuns; pentru a ajunge, am zburat. Eu-rile îmi zâmbesc
uită niciodată lumina stinsă și nici de resursele, cu încredere, Regatul mă îndeamnă să cresc, Cronos
clădirile, bibliotecile și condițiile oferite de Universi- aleargă și râde, iar curând, voi fi pregătită să părăsesc
tate. Totul pentru ca noi să ajungem cât mai departe, și banca aceasta, deși aș mai rămâne...

16 grafica: Irina Chiriță REVISTA NOASTRĂ nr. 53/54