Page 16 - Revista Noastra Nr.53-54 (2020)

conversație și nu își dorește să plece. În schimb, ,,pos-
tura contrafortului”, în care greutatea corporală se lasă
ESEU pe un picior, care este îndoit și este foarte asemănător
cu actul mersului, transmite faptul că persoana este ne-
răbdătoare să se termine conversația, pentru a putea
pleca.
În ceea ce privește distanța sau ,,proxemica”
(în termeni de specialitate), aceasta reprezintă modul
în care noi comunicăm prin distanțele față de interlo-
cutori. În ,,Comunicare nonverbală: gesturile și pos-
tura” de Septimiu Chelcea, Loredana Ivan și Adina
Chelcea, sunt amintite patru tipuri importante de
distanțe: distanța intimă (0-0,45m) este spațiul dintre
îndrăgostiți, între mamă și copil, între membrii fami-
liei și sugerează afectivitate și sentimente profunde.
Distanța personală (0,45-1,25m), denumită și ,,spațiul
personal”, indică distanța la care doi interlocutori se
simt confortabil în discuție, indică familiaritate, prie-
tenie și încredere. Distanța socială (1,25- 3,60m) este
depărtarea confortabilă în discuții cu străinii, cu vân-
zătorii de la magazine, dar și în discuțiile din grupurile
mici; odată încălcată această distanță de oamenii
necunoscuți, intervine disconfortul. Distanța publică
(3.60-7,50m) impune emițătorului să vorbească tare,
aceasta se întâlnește, în special, în cazul discursurilor
electorale, între liderii sindicali și manifestanți, este și
distanța dintre scena de pe care joacă actorul și spec-
tatori. Aceste distanțe, însă, nu sunt general valabile,
pentru că intervine și factorul cultural. În Japonia, de
exemplu, distanțele sunt mult mai mici decât valorile
de mai sus deoarece, demografic vorbind, oamenii su- grafica: Teodora Chiriac
portă mai bine aglomerația. În schimb, anglo-saxonii, fortabil într-o discuție atunci când se apropie cel mult
ce sunt cunoscuți drept niște oameni reci, se simt con- până acolo unde s-ar putea atinge cu vârful degetelor
dacă ar întinde mâinile.
De multe ori ne este mai la îndemână să inter-
pretăm tonul vocii decât să studiem limbajul trupului.
Există posibilitatea ca tonalitatea să exprime o
informație în opoziția cuvintelor și tindem să ignorăm
mesajul direct și să ne concentrăm pe comunicarea pa-
raverbală. După cum spune și vorba ,,tonul face mu-
zica”, descoperim de multe ori că este mai important
cum transmitem un mesaj, decât mesajul în sine. Au-
zind doar vocea interlocutorului, poți afla o sumedenie
de lucruri despre acesta, precum sex, vârstă, stare de
spirit, intenții, tipul de persoană (introvertită/ extro-
vertită), însă nu acordăm de fiecare dată atenție și asi-
milăm aceste informații inconștient. Intervenția
paraverbalului peste conținutul mesajului poate pro-
voca distorsionarea, intensificarea, slăbirea sau anula-
rea semnificației cuvintelor.
,,Fiind inclusă în sistemul comunicaţional de
tip prezentaţional, mimica vine din zona extraverba-
lului şi este considerată, alături de gesturi, nu numai
cel mai vechi şi mai răspândit mijloc de comunicare,
dar, cunoscută şi interpretată corect, poate deveni un
real instrument de diminuare a frustrării comunicaţio-
nale, care, în societatea globală, capătă accente tot mai
dramatice.” – Comunicare și semnificare. Studiul
mimicii, Corniță George.
Mușchii feței reușesc să transmită numeroase
mesaje, iar fiecare componentă a feței noastre contri-

12 grafica: Mădălina Dragomir REVISTA NOASTRĂ nr. 53/54