Page 87 - 2018_revista_noastra_nr_49-50

sonajului feminin cu scopul de a-și completa existența CALENDAR CNU
prin jumătatea virilă, pe care o va găsi în urma unei
aventuri, inspirată din basme, și va reîntregi mitul an-
droginului. Pasionată de acest mit, mi-a plăcut să aso-
ciez fuga ,,Până la marginea pământului” cu scopul de
,,A-și găsi bărbatul” cu ființa dublă a androginului ce
dispune de atributele ambelor sexe, ce au fost la un
moment dat separate de zei și nevoite să se caute în-
treaga existență pentru ca sufletele să se simtă împli-
nite spiritual.
La final ne-a fost oferită și posibilitatea de a-i
adresa întrebări, iar eu am fost curioasă în ce
circumstanțe a fost creată această poezie. Violeta,
zâmbind, mi-a povestit cum uneori are gânduri care
pur și simplu nu-i dau pace noaptea, până când nu le
concretizează în versuri.
Mi-a urmat Bianca Vrânceanu cu poezia ,,Prin-
tre gene”: ,,Fiind una dintre cele mai frapante întâlniri
la care am avut norocul să iau parte, am dorit cu ar-
doare să mă ridic la nivelul așteptărilor și m-am gân-
dit că această creație a Ionelei Anciu era modul prin
care eu mă puteam propulsa în lumea creionată de
poetă. Tema operei este una extrem de profundă, re-
flectând existența omului raportată la dualitatea
ființei: lumină-întuneric, viață-moarte, conștient-
inconștient, realitate-vis. Titlul justifică, prin exce-
lentă, mesajul textului, invocând pe de o parte
imaginea difuză a vieții, iar pe de altă parte starea de
somnolență, de reverie a omului, ca o formă a visului
activ. Unul dintre versurile ce m-au impresionat este
“Îmi țin întunericul la vedere” care reliefează faptul
că eul poetic este matur, astfel încât a învățat să ac-
cepte și planul întunecat, integrându-l în dinamica
psihicului uman.
Fluiditatea discursului Ionelei a reprezentat un
alt motiv pentru care sufletul mi-a vibrat, deoarece am
simțit că ne vorbește cu onestitate, insuflându-ne o
stare de bine și apropiindu-se de sufletele noastre ce
trepidau de emoție.”
De asemenea, titlul articolului nu este întâm-
plător, evenimentul nu a fost întrutotul dedicat celor ...Ca un alt cerc concentric al emoțiilor trăite
care îndrăgesc poezia, căci Ionela ne-a împărtășit și de noi în martie, oferim câteva notații și un scurt in-
din experiența sa ca director executiv la ,,Clubul scrii- terviu cu Ionela Violeta Anciu, consemnate de o altă
toarelor”și ne-a povestit cum se desfășoară cenaclurile colaboratoare foarte importantă a „Revistei noastre”,
și festivalurile la care ia parte. De asemenea, ce am Beatrice Maria Alexandrescu, participantă, la lansa-
învățat cel mai important din această experiență este rea celei de-a doua cărți „Alte mașini și-un fotograf
că, pe orice căi m-ar purta viața, trebuie întotdeauna amator”, eveniment ce a avut loc la „Clubul Țăranului
să lupt pentru ceea ce îmi place și pentru ce simt că Român”, București, pe 5 decembrie 2017:
sunt făcută să fac, să-mi urmez visele cu îndârjire și „Nu merg la multe lansări de carte, poate și
să nu las nimic, niciun obstacol, să-mi îngrădească pentru că unele sunt prea festive și nu în totalitate sin-
dorința de a ajunge acolo unde visez. Violeta și-a văzut cere, cu multe exagerări în aprecieri și în stil și clișee
visul împlinit când, după propia-i mărturisire, s-a în- despre clișee, dar evenimentul la care am participat,
tors la liceul unde s-a format pentru a dărui. lansarea volumului de poezie ,,Alte mașini și-un foto-
La sfârșit am avut parte și de un moment graf amator”, m-a făcut să îmi pun câteva întrebări
emoționant când Violeta a ținut să-i mulțumească cu privire la poezie. Textele Violetei Anciu le-am citit
doamnei Plăiașu, mamei sale literare, cum îi place să prima dată în ,,Revista Noastră”, dar ceea ce mi s-a
o numească, pentru toată susținerea, iar doamna diri- părut cel mai interesant acum este faptul că poezia
gintă i-a răspuns, cu ochii în lacrimi: ,,Sunt așa mândră aceasta are… forță feminină și este proaspătă. Revi-
de tine!”. Și astfel visul meu se conturează ușor-ușor. gorează. Cum a spus și Adrian Suciu la Clubul
În acele clipe mă proiectam în viitor și mă imaginam Țăranului, care povestea despre cimitirul lui de cărți,
în locul Violetei. Câte trairi, câte emoții, câte amintiri! citând-o pe Violeta, «nu ești, până nu înveți să fii,/ iar
ca să știi să fii,/ nu trebuie să-nveți nimic.”

REVISTA NOASTRĂ nr. 49/50 85