Page 89 - 2018_revista_noastra_nr_49-50

Liana PĂTRAȘ ALEXANDRU CALENDAR CNU

absolventă a Colegiului „Unirea”, Absolventă de Filologie, Universitatea București
promoția 1997 Master în Lingvistică
Jurnalist și prezentatoare Digi24
Amintiri... cu promoția ‘97

Suntem prima generație care a defilat în robe că ar fi mișto să urcăm pe trepte să eternizăm câteva
prin oraș, acum 20 de ani. Când eram noi elevi, Liceul aspecte; alții, că ar fi tare să-ncingem o horă și să cân-
,,Unirea” a intrat în renovări. Aula ,,Mihai Eminescu” tăm să se-audă până la Consiliul Județean; alții, mai
a fost printre primele săli în reparații, așa că festivita- orientați, s-au cocoțat pe scena din față Ateneului și
tea de absolvire a generației ‘97 nu s-a ținut la liceu, au propus să aruncăm cu pălăriile-n sus, ca la ameri-
ci la Casa de Cultură a Sindicatelor. cani, în filme. Lumea toată era a noastră!
Momentul în care l-am sunat în primăvară pe
Vlad să ne mobilizăm pentru aniversarea de 20 de ani
mă găsește fix în fața acestei fotografii. Toată
generația sus, pe o scenă în Piața Unirii, încă ne cău-
tăm locurile pe trepte, suntem cu capul în nori, distrați,
puși pe glume și pe fapte mari. Lumea trece uimită
prin spatele fotografului, iar la balcon, Ateneul se
umple de oameni care ne privesc entuziasmați. Cine
suntem?
,,-Vlad, dacă e să facem întâlnirea, trebuie să
ne vedem toți, să mobilizăm, toate clasele, să ne adu-
năm cât mai mulți! Ăștia suntem noi, ăsta e spiritul
unirist!” Atât i-a trebuit lui Vlad să-i spun, ca să se
aprindă! A început frenezia! Cred sincer că fiecare
Era miezul zilei, se terminase serbarea. Fuse- generație are nevoie de un Vlad, căruia să-i licărească
serăm premiați, felicitați, încurajați și, când ar fi tre- ideea, să fie dornic să întrețină flama, iar până la final,
buit să plecăm care încotro, n-am avut nicio pornire să dea cu artificii.
să ne despărțim. Nu știu... ne simțeam poate prea
mândri în robele noastre vișinii, care ne îmbrăcau din
cap până-n picioare ca niște mantii imperiale. Purtam
încrezători pe cap toca ,,magistrală” și lumea toată în-
torcea capul admirativ. În entuziasmul de la absolvire,
lui Vlad i-a licărit o idee. Să mergem toți în gașcă la
Cuza, să ne vadă concurența în toată splendoarea, iar
acolo... să aprindem o lumânare! Vă dați seama câtă
pasiune puseserăm în competiție, dacă eram gata să
mergem chiar și în ultima zi de școală cu alaiul, să cân-
tăm prohodul drept lecție concurenței?!
Numai că noi, absolvenți cu rezultate notabile
care aveau să transforme curând ,,Unirea” în Colegiu,
am simțit că drumul e mai mare de-atât. Așa că am După Vlad, ne-a ajutat Liudmila, apoi Șușu,
pornit-o în marș spre un loc emblematic al confirmă- Irina, Georgian și Matei. S-au oferit responsabili pe
rilor noastre. La Morcov, în Piața Unirii! Un fel de clase ca să scormonim împreună rețeaua lui Zucker-
santinelă și piatră de hotar a maturizării noastre. Iar, berg. Am adunt oameni, am făcut tabele, am socotit,
acolo, ne-am dat în spectacol! Unii au fost de părere cu soț sau fără, am negociat, am enunțat principii, ne-
am certat, ne-am împăcat, am rezervat un restaurant,
l-am pierdut, am rezervat altul, am constituit un grup
operativ; ne-am dat cu părerea mai tare ca la cluburile
de debate! Conversațiile noastre ar putea lansa o nouă
și de succes piesă de teatru! Ne-am dat seama cât sun-
tem de diferiți și de îndărătnici în scopul nobil de a fi
din nou împreună pe aceeași scenă!
În dimineața de septembrie în care Cornel
Noană ne-a deschis sala renovată a Aulei Eminescu,
soarele s-a revărsat peste scenă și toți am intrat
luminați în ea. Oamenii nu se schimbă, păstrează
același zâmbet peste ani. N-am observat asta doar la

REVISTA NOASTRĂ nr. 49/50 87