Page 69 - 2018_revista_noastra_nr_49-50

Adelina Cristiana BĂLAN CONFIRMARI

absolventă a Colegiului „Unirea”,
promoția 2017
Fortăreața

- Dom’le, dar greu mai răspunzi de când ai di-
tamai poarta! Și zăvorâtă! Unde-i ușa albastră de di-
nainte? Da, da, aia înconjurată de flori de liliac. Și ce
rar o țineai închisă! M-ai chemat încoace, da’ parcă
mă simt un intrus, nu un invitat.
- N-am mai găsit flori de liliac. Nu-mi plăcea
ușa fără flori de liliac. Așa că am transformat-o în
poartă. Hai că nu-i chiar atât de neprimitor aici, la
mine-acasă în suflet. S-au mai schimbat lucrurile. O fi
și timpul de vină, eu știu...
- Neprimitor nu-i. Doar ziduri ridicate. O
fortăreață. Domnești aici la tine. Înainte erau flori
peste tot, nu doar cele de liliac de la ușă. Aveai de la
lăcrămioare la trandafiri, de la lalele la maci. Te invi-
diam pentru câte flori aveai. Nicăieri nu mai văzusem
atâtea! Ia zi, nici de-astea n-ai mai găsit? Erau stocu- Uite, am zidit fereastra. Nu mai e nimic. Mi-era frică
rile epuizate? Doar maci găseai pe câmp... și nu ori- să nu vadă vecinii... Sufletul plin de flori a devenit o
cum, cu duiumul! Da’ lasă florile, zi-mi, unde mă așez casă îmbâcsită și cu neputințe împrăștiate. Mi-era
și eu? Iaca am venit desculț, așa cum spuneai mereu: rușine. Am zidit fereastra. Apoi am construit ziduri. Și
la mine în suflet se intră desculț ca în cea dintâi copi- tot așa... Restul neputințelor le-am aruncat sub pat,
lărie. Bine că n-a plouat, doar m-am prăfuit. Hai, că alea pe care le-ai aruncat lângă fotoliu sunt doar o
parcă eu sunt și gazdă, și invitat. parte. Sufletul cu flori și cu fereastra inundată de lu-
- Nu mai țin fotoliile în mijlocul camerei. Uite, mină e o peșteră... Te-am chemat să mă ajuți. Știam că
ia un loc acolo... de una singură nu pot face nimic. E timpul să fac o
- Da’ unde să m-așez? Că pe ăsta ți-ai aruncat schimbare. Mă simt pregătită. Așa vreau să cred. Dar
neputințele! Pe astea trebuie să le dau eu la o parte? nu știu de unde să încep.
Și doar ți-am zis de atâtea ori că neputințele nu se - Întâi de toate, dai draperia aia cu totul la o
aruncă așa, alandala, prin casă. Cu cât le lași așa, cu parte. Dărâmăm zidul, da’ fără prea multă gălăgie.
atât se strâng mai multe. Și te trezești că habar n-ai ce Lasă, dom’le, lumina să intre și nu-ți mai fie frică să
să faci cu ele. N-am mai stat de mult de vorbă, se pare te arăți lumii așa cum ești! Apoi, ne ocupăm și de ce-
că am o groază de chestii să-ți mai zic... lelalte... Hai, hai, ai un zid de dărâmat, nu mai sta
- Te servesc cu un ceai? acolo!
- Nu, mersi, nu servesc amar. Hai,
că nu te cert, știi că îmi place să glumim.
Așază-te și tu comod, că doar ești la tine în
suflet și...
- Mă simt puțin inconfortabil și eu,
câteodată, să știi. O fi casa mea, dar n-am
făcut mare lucru din ea în ultima vreme. Un
exces de sinceritate: m-am trezit într-o
dimineață și nu mi-a plăcut deloc ce văd.
Florile toate erau ofilite. Muriseră toate
lângă mine. Era un aer îmbâcsit.
Neputințele se strânseseră pe fotoliu mai
ceva ca rufele de pe masa de călcat. Îmi
cam neglijasem casa în ultima vreme și nu
știam de unde să încep! Îmi era o rușine
cumplită. Și ce m-am gândit?
- Auzi, înainte de asta, trage și tu
draperia aia la o parte, să intre puțină lu-
mină.
- Stai, că despre ea voiam să-ți zic!
grafica: Alina Marian și
REVISTA NOASTRĂ nr. 49/50 Cristian Neagoe 67