Page 72 - 2018_revista_noastra_nr_49-50

AGORA Bogdan OBODARIU
absolvent CNU promoția 2009
master Facultatea de Ştiințe Politice
SNSPA - București
Simbolistica propagandei

Citind titlul de mai sus, se prea poate să vă
așteptați la un articol care să înfiereze propaganda. Mă
tem însă că, dacă acesta v-a fost gândul, ați folosit
tipul de gândire pe care se bazează emițătorii de pro-
pagandă.
La nivelul său cel mai profund, propaganda
este o unealtă, o metodă de comunicare. Ea folosește
simboluri încărcate de semnificație emoțională pentru
a scurtcircuita gândirea rațională pe termen lung și a
apela direct la afect.
Poate vă întrebați cum poate un asemenea dis-
curs să fie acceptabil. O întrebare cu totul legitimă.
Considerați, spre exemplu, mesajele scurte pentru pro-
movarea unui mod de viață sănătos, sau acelea cerând
donații pentru sinistrați în urma unor calamități natu-
rale. În ambele cazuri apelul la afect este atât eficace,
cât și fundamental benefic, atâta timp cât intenția din
spatele mesajului este onestă. Dar să luăm în conside-
rare o sintagmă mult mai puțin inocentă, adesea folo-
sită în războaiele moderne, mai ales după sfârșitul
Razboiului Rece: „în luptă s-au înregistrat pierderi co-
laterale.” Aceste cuvinte sterile maschează o realitate
sângeroasă, moartea unor civili ca urmare directă a
unor operațiuni militare. Ele sunt menite să distanțeze
receptorul propagandei de acest fapt.

Totuși, propaganda poate și eșua. Astăzi, când
auzim sau citim despre pierderi colaterale cel mai
adeasea percepem juxtapunerea sintagmei crudei
realități. Disonanța, cauzată de numeroase „devoalări”
prin imagini, reportaje sau chiar parodii amare induce
un sentiment de repulsie, ceea ce a făcut ca sintagma
să fie folosită din ce în ce mai rar.
Totuși, exemplul de mai sus nu se referă la
ceea ce cei mai mulți dintre noi își imaginează atunci
cand se gândesc la termenul „propagandă,” în contex-
tul vieții noastre de zi cu zi, la propaganda politică.
Într-o dictatură, propaganda este adesea omniprezentă
și evidentă, am putea spune chiar grosolană pe măsură
ce limbajul și mesajele devin osificate. Așa zisa „limbă
de lemn” a comunismului pare aproape amuzantă prin
absurdul sau autosuficiența și suprema aroganță ideo-
logică. Sprijinită de cenzură și creată într-o lume în
care informația circula mult mai lent, ea nu necesita
suplețe în actul de comunicare, ci doar putere, certitu-
dine, luptându-se mai puțin cu sistemele ideologice
„concurente” și mai mult cu umbrele lor, văzute prin
prisma propriilor prejudecăți. Totuși acest sistem de
comunicare greoi își îndeplinea funcția, aceea de a su-
prima micile revolte individuale, sau punctele de
grafica: Bogdan Vișan și
70 Ana Maria Roșu REVISTA NOASTRĂ nr. 49/50