Page 73 - 2018_revista_noastra_nr_49-50

IDEILOR

mai radicale să domine spațiul public și să ia decizii
în numele întregii societăți.
Aceasta paradigmă cere vigilența noastră a tu-
turor în fața discursului propagandistic. Trebuie să
înțelegem semnificația reală a mesajelor ce încearcă
să ne formeze opiniile, sursa lor și măsura în care cu-
vintele plăcute, sau măcar așteptate, ascund scopuri
care sunt străine intereselor noastre. Totuși, aceasta nu
este întreaga poveste. Noi nu ne găsim întotdeauna în
fața emițătorului direct al propagandei, căruia putem
să-i atribuim un interes meschin. Prin însăși natura sa,
propaganda este retransmisă de emițători secundari
care pot fi de bună credință. Spre exemplu cineva re-
transmite o știre falsă, fără să aibă rele intenții, fiind
convins de veridicitatea sa și devenind astfel emițător
secundar al propagandei. Într-o asemenea situație, pro-
paganda este mult mai de dificil de identificat.
Putem spune astfel că propaganda este com-
pusă din idei ce prin însăși natura lor transcend
emițătorii inițiali și sunt purtate mai departe. Reacția
reflexivă de a repudia opinii prin asociere nu face
decât să adâncească și să permanentizeze diferențele
de opinie. Ca atare trebuie să rămânem deschiși com-
promisului și opiniilor diferite ferindu-ne de generali-
zări, fie ele pozitive sau negative.
Nu există soluție permanentă sau garantată
care să oprească utilizarea propagandei, dar stă în pu-
terea fiecăruia dintre noi să punem întrebările dificile,
dizidență locală sub o uniformitate ce aducea cu sine fie și doar nouă înșine, permițând discursului onest și
apatia, susținînd astfel sistemul rigid și autoritar ce moderat să fie auzit.
i-a dat naștere.
În democrația modernă propaganda nu își are
locul, ea stă in opoziție cu sistemul în care
funcționează. Politicile publice sunt decise atât prin
competiție pentru voturile alegătorilor, cât și prin con-
sens și compromis după încheierea procesului electo-
ral. Apelul la afect, la simboluri deja încărcate
emoțional, fie ele conceptuale, vizuale sau auditive nu
scurtcircuitează doar gândirea pe termen lung,
rațională, bazată pe argument și contra-argument, ci
însuși procesul democratic.
Într-o paradigmă propagandistică, viața poli-
tică încetează să mai fie scena unor dezbateri coerente
ce îi permit privitorului să își formeze o opinie despre
mesajele și intențiile fiecărui actor politic, devenind
în schimb, un conflict surd de simboluri golite de sens,
înșirate anapoda și adesea folosite de ambele părți
până la absurd. Însă răul făcut nu se oprește aici. După
înfierarea oponentului pe toate planurile, batjocorirea
argumentelor lor și crearea unui contrast cât mai mare
între poziția sa și aceea a emițătorului de propagandă,
cum va părea compromisul politic, atât de vital unei
democrații în ochii alegătorului? Nu ar fi prea mult să
o numim trădare, o trădare a sentimentelor părtinitoare
și prejudecăților pe care a fost construit mesajul pro-
pagandistic.
Astfel propaganda conduce la abandonarea
compromisului într-un cerc vicios al radicalizării, du-
blat de cinismul celor care, dezamăgiți, se izolează de
scena politică, permițând unei minorități din ce în ce
grafica: Carmen Hrubaru și
REVISTA NOASTRĂ nr. 49/50 Andreea Cosmina Turcu 71