Page 41 - 2018_revista_noastra_nr_49-50

UNITATE
sprânceana lui Kiyoaki sau pe degetul încălțat în tabi frumuseţe aparte, care tot stimulează reveria. Zăpada,
(șosetă japoneză de culoare albă care desparte degetul în solitudinea ei delicată, curge, ocupă spaţii, se ridică,
mare de restul degetelor) al lui Satoko, aducând este- extrăgând indivizii precum Kiyoaki din firele timpului
1
tica inconsistenței. Răcorind, ,,biciuind” , fulgii se to- ce aparţine societăţilor umane. Nostalgia pe care o
pesc, făcând din cădere, din prelingere și din pieire un cheamă este o nostalgie care relaţionează cu o întoar-
spectacol al evanescenței. Visul unei tăinuiri în zăpadă, cere într-un timp pur, de aur, în care se contopesc ele-
sub gingășia și albul sclipitor al acesteia, care curge mente ale oniricului, genuinul şi sentimentele, însă nu
într-o sfințenie de necuprins, reprezintă o imortalizare doar cele mai demne, ci mai ales cele indestructibile,
a iubirii lor, care suferă friabilitatea timpului. Gheața cele care persistă în orice formă a esenţei. Mişcările
care pulsează și pocnește lasă în urmă spini ce înțeapă cele mai fine, precum cele ale fulgilor de nea, sunt şi
cu frumusețea unei morți romantice. Luciul chinuitor cele mai autentice, cele mai pline de poezie, în pofida
al zăpezii ce se strecoară pentru a se așeza pe lemn volatilizării, reducerea la nimic având la Mishima o
netezește si împrospăteazā, îmbinând lumina, cea care splendoare inefabilă, de ordinul absolutului. Romanul
îl înspăimânta pe Kiyoaki din cauza dezvăluirii esenţei lui cuprinde, aşa cum am afirmat şi într-un paragraf
sale celei mai profunde şi a unei posibile dispariţii to- anterior, o estetică a inconsistenţei, a vidului, imate-
tale şi zăpada, cu trăsăturile ei sfărâmicioase şi auto- rialitatea fiind un punct important în construirea por-
distructive, tinzând să se retransforme, să se reitereze, tretului lui Kiyoaki, care nu se regăseşte în lumea
să se reincarneze sub altă formă, aşa cum se va întâm- celorlalţi tineri. Zăpada de primăvară, care înveleşte
pla şi în cazul băiatului. Cu o structură sau alta, mai în alb un chip, o bancă sau o haină, poate fi la fel de
moale, mai dură sau una care absoarbe, curgând pre- pură, de strălucitoare şi de nimicitoare precum lama
cum cascada sub care se vor reîntâlni cei doi prieteni, unei săbii japoneze îndelung elogiate de Yukio Mis-
îşi păstrează puritatea, deşi ajunge să comprime mali- hima pe parcursul celui de-al doilea volum al tetralo-
ţiozitate și urâțenie, care derivă din sinele autentic, din giei sale, ,,Cai în galop”, prin intermediul rebelilor din
miezul care alege să se sinucidă, să se sacrifice, să se gruparea Shinpūren şi poate reţine copilăria, trecutul
distrugă pe sine ori să nimicească ce îl împrejmuiește în ea, având o perfecţiune originară, spre care se caută
în numele frumosului. Zăpada apare sub mai multe traseul, putând adormi sau amplifica starea de con-
ipostaze: pătată, precum cea lângă care ajunge Iinuma, ştienţă.
tutorele lui Kiyoaki, să își dorească să o violeze pe
Mine, slujitoarea de care s-a îndrăgostit, sau ca recom-
punând chipul nespus de estetic al lui Kiyoaki într-o
scrisoare trimisă de Satoko după plimbarea cu ricşa în
toiul unei ninsori. Ea simbolizează o puritate care nu
ține seama de restricții, de legile din jur, o puritate care
își urmează cursul neevaluând nevoile și dorințele
celorlalți, care anihilează. Zăpada incită, se
fărâmițează în amintiri, se înmoaie sub atingerea mâi-
nilor fierbinți ale lui Kiyoaki, mâini care cunosc vidul
din momentul în care acesta simte că a pierdut-o pe
Satoko. Poate că frumusețea supremă, cea curată, nu
se atinge prin fiire, prin proiectare în realitate, ci prin
spargere, dezmembrare, pierdere a speranțelor, a des-
tinului şi chiar a deziluziilor. Nici iubirea pură, cea
care suportă păcatul, nu se poate desăvârși. În concluzie, în romanul ,,Zăpadă de primă-
Naturalețea lui Kiyoaki, cel atras de albul cefei vară”, Yukio Mishima introduce un lirism al purităţii
Prințesei Kasuga, cea căreia în vremea copilăriei i-a anihilării şi al frumuseţii naturii proprii, dar şi un li-
ținut trena ca paj, este ceva intrinsec, ținând de dome- rism al acelei frumuseţi dobândite printr-un sacrificiu
niul răzvrătirii. Fulgii pătrund prin spații goale precum care conduce către vid. Întreţesând impermanenţa, pe
copiii, reținând o inocență sacrificată, riscată, tristă. care o vede ca pe ceva sublim şi cufundarea în emoţiile
Aparținând unei sensibilități excesive, ferite, tristețea personale care duc într-o stare de delir şi de dorinţă
sinceră a lui Kiyoaki vorbește despre singurătatea pro- de a distruge, pentru a împrăştia o frumuseţe irespira-
prie fiecărei ființe umane, experimentată mai puternic bilă, scriitorul japonez construieşte un roman de o tri-
după ce își dă seama că nu se mai poate apropia de steţe înăbuşitoare, dar în acelaşi timp nobilă, elegantă
persoana pe care o îndrăgește cel mai mult, pentru care şi morbidă. Singurătatea şi intensitatea romantică a
dezvoltă o pasiune care depășește lumea sfârșită emoţiilor derivă dintr-o neputinţă de împlinire în ex-
sufletește de industrializare, Satoko (cel puțin, în terior, în afara autenticităţii, respectiv a savorii visului.
această existență limitată, îngustă, înghițită de meca- Istoria se regăseşte în fiecare individ şi este creată fără
nizare şi de pragmatism). încetare de fiecare fiinţă umană, alienând prin influ-
Încercând să formulăm o simbolistică a zăpezii enţele dintre civilizaţiile diferitelor continente şi
în raport cu cele două concepte care apar în titlul aces- aproape guvernând printr-o nevoie de a fi schimbată,
tui eseu, puritatea şi vidul, observăm o problematică schimbare irealizabilă fără un efort imens care va
a dezrădăcinării, a desprinderii de sine pentru a îm- şterge altceva şi până la urmă inutilă în faţa iminenţei
brăca o parte din exteriorul supus temporalităţii într-o morţii.

REVISTA NOASTRĂ nr. 49/50 grafica: Marius Gabriel Donie 39