Page 40 - 2018_revista_noastra_nr_49-50

ESEU
nului lui Honda, peste alunițele care respiră în același
ritm cu el, topindu-se în albul fragil ca de zăpadă. Si-
lueta lui, care se amestecă în apa din ciubăr cu lumina
fulgurantă a lunii în cadrul ritualului Otamachi 1
desfășurat la vârsta de cincisprezece ani pentru a-i
desluși destinul, se supune instabilității, mutării sub
semnul vulnerabilității. Radiațiile reci ale acesteia îi
descoperă interiorul, cufundându-se în el ca într-un
vis, ca și când Kiyoaki s-ar confunda cu visul stingerii.
O lună care apare și dispare precum Satoko, străbă-
tându-i miezul, macerându-l în neliniște. Luna, fie
sacră, fie futilă, fie solut, fie solvent, tulbură prin pan-
glicile albe pe care le trimite asupra teluricului, izolând
în scânteiere, ofilind prin sine misterul, puritatea as-
cunsă în tenebre. Toată această strălucire, tot acest tra-
seu al luminii care pare să se scurgă într-o clepsidră
sunt sinonime cu impermanența. Atât Kiyoaki, cel în-
văluit de puritatea singurătății sale și de febrilitatea
construirii unui sens al vieții ce ține de domeniul
intimității, cât și Honda, personajul care observă din
afară valurile ce se apropie de țărm ca niște figuri ce
luptă cu nimicnicia, sunt convinși, deși încă speră sau
îmbrățișează frumusețea vârstei, a iluziei, că oricât de
multă forță s-ar investi pentru a crea ceva, pentru a ri-
dica ceva din nimic, totul este deșart, pentru că însăși
viața este zădărnicie, risipă şi epuizare. Înfrângerea va-
1
lurilor care se zbătuseră să ajungă la mal amintește de grafica: Elena Răducan
confruntarea cu pierderea pe care Yukio Mishima o
urmărește în portretul lui Kiyoaki, care este la fel de impure. Aparent lipsit de voință, Kiyoaki este nu doar
creatoare ca spaimele și gustul pentru ceea este trecă- cel care supune totul emoțiilor și sentimentelor, ci și
tor. Tranziența și moartea, atunci când se află în relație cel care acționează în acord cu acestea. Pentru Mis-
cu păstrarea purității, sunt văzute de scriitorul japonez hima, pasivitatea și comoditatea sunt opusul eleganței,
ca elemente active, iar frumusețea ca ,,automanifesta- în timp ce robustețea în cele mai aspre condiții fizice
rea neființei prin acte ale sacrificiului” . Discursul și lăuntrice, masculinitatea și duritatea, prin fidelitatea
1
morții revigorează actele tânărului, apropiindu-l de lor, atrag splendoarea, alături de întuneric. Aflați pe
împlinire. Kiyoaki nu se înșală pe sine, ci trăiește in- plajă și feriți de restul lumii prin umbra aruncată de o
tens şi crud perisabilitatea. Gândul sinuciderii care îl barcă la fel de fragilă ca o floare de cireș, cei doi, Sa-
traversează pe acesta îi îmbibă eleganța în maladie, su- toko și iubitul ei, se refugiază într-o inocență distruc-
focându-l, făcându-l să se revolte împotriva istoriei tivă și totodată în destrămare. Luna nu apără prin
lumina pe care o presară, ci ea dez-
văluie pustiirea, vidul. Totul are
consistența unei himere, însă își
menține dorința de puritate și de ab-
solut, de independent, de nedetermi-
nat de tensiuni străine. A rezida în
tine, în ceea ce îți este propriu și a
produce până și catastrofe în numele
acestui lucru este tot un fel de puri-
tate.
Zăpada ocupă un loc special
în acest roman, apărând deopotrivă
atât în forma fluidității apei în care
se consumă umbrele, ființele, timpul
și visurile, cât și în încleștarea gheții,
care obsedează prin întărire și virili-
tate. Fulgii de nea de o candoare
copleșitoare, care mângâie obrajii
fini ai celor doi îndrăgostiți și își iau
zborul precum puful de păpădie, se
cuibăresc în obscuritatea ricșei, pe
38 grafica: Marinela Roibu REVISTA NOASTRĂ nr. 49/50