Page 34 - 2018_revista_noastra_nr_49-50

ESEU Oana PĂVĂLOIU
absolventă a Colegiului „Unirea”,
promoția 2007

Istoria, o parte din noi

Sunt mai bine de zece ani de când am primit Din fericire, nu va fi nevoie să te frămânți prea
ultima temă la limba română. Dragi colegi mai mici, tare; întrebările nu vor aștepta să le găsești tu, ci de
stați liniștiți... nu veți avea acest „privilegiu” decât cele mai multe ori vor veni din afară. Primul lucru pe
după absolvirea liceului. Am fost ca și voi elevă a Co- care va trebui probabil să îl explici este faptul că, deși
legiului Național „Unirea” pentru patru ani, ani în care ca popor (etnie) avem o istorie care coboară până în
am profitat din plin de timpul liber pentru a-mi cultiva perioada antică, în ceea ce privește organizarea poli-
pasiunea pentru istorie și literatură. Visatul cu ochii tică sub forma unui stat de sine stătător, România este
deschiși s-a dovedit a-mi fi folositor în drumul pe care o țară relativ tânără în Europa. Drept pentru care isto-
am pornit după terminarea liceului, drum care m-a ria secolelor XIX și XX este esențială în explicarea
purtat la studii peste mări și țări, din Germania până apariției statului român. Peste tot în lume sistemul de
în Japonia. La cursuri am avut profesori germani, fran- învățământ obligatoriu include în curriculum ore de
cezi, belgieni, luxemburghezi, elvețieni (din partea istorie modernă universală. Punțile de înțelegere cu in-
franceză, germană și italiană a Elveției) și nu în ulti- terlocutori din țări îndepărtate devin din ce în ce mai
mul rând japonezi. În ceea ce îi privește pe colegi, dese pe măsură ce explicațiile se apropie de istoria zi-
naționalităților de mai sus li se mai adaugă: coreeni, lelor noastre. În calitate de înaintașă a voastră în pro-
indonezieni, chinezi, ucrainieni, sârbi, ruși, bolivieni, bleme de comunicare interculturală, vă recomand să
brazilieni și americani. De parcă nu ar fi fost de ajuns, aprofundați temeinic măcar câteva dintre cele mai im-
în timpul liber m-am mai împrietenit cu unguri, bul- portante momente din istoria modernă a țării – s-ar
gari, taiwanezi și un turc. Probabil vă întrebați despre putea ca extemporalele din timpul liceului să se repete
ce pot vorbi între ei niște oameni care vin din țări așa
de diferite. Ei bine... cele două pasiuni din liceu, istoria
și literatura, mi-au stat alături în tot acest periplu.
Contactul cu un mediu multicultural îți pune
în față sarcina deloc ușoară de a vorbi despre tine și
despre locul din care vii. Vrei nu vrei, atunci când te
afli într-un mediu așa de „pestriț” devii instant repre-
zentantul țării tale, iar asta îți dă de gândit. Identitatea
națională se resimte mai mult atunci când trăiești într-
un spațiu în care ești o excepție. Întrebările din afară
(sau lipsa lor deranjantă) te determină să îți reevaluezi
statutul, identitatea și valorile în raport cu oamenii din
jur. Pe unele le poți negocia sau redefini, despre altele
vei afla că sunt prea adânc implantate în codul tău cul-
tural pentru a le considera „discutabile”. Faptul că noi,
generațiile crescute în epoca post-comunistă, suntem
mai atinși de diverse aspecte ale globalizării, aspecte
care ne fac să avem mai multe lucruri în comun cu per-
soane de vârsta noastră din țări complet diferite, ne
poate ghida în relațiile interculturale, însă el nu este
suficient pentru a asigura succesul comunicării inter-
culturale. Schimburile de acest gen te pot îmbogăți de
abia în momentul în care ești pe deplin conștient de
1
capitalul tău cultural . Or, pentru a putea profita de
acest capital este nevoie să cunoști mai înainte de toate
istoria propriei țări și valorile care reies din aceasta.
Cultura din care provii este al doilea tău cod genetic.
1. Termenul de „capital cultural” nu îmi aparține, el este un con-
cept introdus de filosoful francez Pierre Bourdieu (a se vedea „La
distinction: Critique sociale du jugement”, Editions de Minuit,
1979, Paris). În articolul de față istoria ca palier al educației este
percepută ca un factor important al capitalului cultural al unei
persoane.
32 grafica: Paula Denisa Saragea REVISTA NOASTRĂ nr. 49/50