Page 31 - 2018_revista_noastra_nr_49-50

UNITATE

bocet, în cântecul de leagăn, dar nu în poveștile către rând călătoriile și aventurile lor în lumile
ființele legate de viața ciobănașului ca persoană. supraomenești” (op. cit, p. 51).
A doua poveste este pentru mamă. E tot o Desigur, căsătoria fabuloasă a ciobănașului nu
spusă curată care, ca și prima, e tot un semn al grijii, este o aventură în cheie eroică, dar cu siguranță este o
al îngrijirii pentru o ființă dragă, dar și pentru marea experiență trans-umană, atingere a frumuseții absolute
călătorie: în ordine perfectă, băiatul nu poate muri în- a unității pământ-cer, animat-inanimat, uman-vegetal,
aintea mamei, deci orice semn al morții trebuie să dis- temporal-atemporal. Alegoria este procedeul perfect
pară în povestea curată către mamă. pentru această nuntire, această regăsire a întregului.
Forțele de Jos și Cele de Sus trebuie să se ree- La fel, metaforele totale funcționează ca niște poduri
chilibreze, iar toată energia ciobănașului se dedică pu- între regnuri. Mai întâi sunt semnele întoarse, căderea
rificării pentru ca trecerea și realizarea unității unei stele, călăuzitorii de dincolo - luna și soarele ca
armonice dintre regnuri să se poată face în moartea ex- nași, iar apoi ritualul nunții este transferat vegetalului:
tatică, moartea – nuntă. Tânărul este un ales, prin „Și-am avut nuntași/Brazi și păltinași”, mineralului:
perfecțiune: este măiastru (cum se zicea în trecut în Preoți - munții mari” animatului: „Paseri - lăutari”. Lu-
Transilvania la meșter) în ale oieritului, este de o minile călăuzitoare în infinit vor aparține din nou cos-
frumusețe fizică desăvârșită („Mândru ciobănel/Tras mosului: „Și stele – făclii”.
printr-un inel”). Mircea Eliade remarca: „Balada revelează o
„Miorița” este rezultatul a poate mii de ani de solidaritate mistică între om și natură care nu mai este
meditație asupra misterului de nepătruns al morții, este accesibilă conștiinței moderne.” (op. cit. P.160) și că
răspunsul românilor la acest mister tremens. Așa cum „În Miorița universul întreg este transfigurat. Suntem
spunea Mircea Eliade: „E probabil că un mare număr introduși într-un cosmos liturgic, în care se săvârșesc
de trăsături ale «geografiei funerare», la fel ca un anu- Mistere (în sensul religios al acestui termen).” (op. cit.
mit număr de teme ale mitologiei morții, sunt rezulta- P. 260)
tul experiențelor extatice ale șamanilor. Este la fel de Este rolul profesorului de română să restabi-
probabil că un mare număr de «subiecte» și de motive lească punțile, să dezvăluie „solidaritatea mistică între
epice sunt, în ultimă analiză, de origine extatică, în om și natură” „conștiințelor moderne”, să-l scoată pe
sensul că sunt împrumutate povestirilor șamanilor, na- adolescentul secolului al XXI-lea din zonele facile ale
parodiei, disprețului de alții și de sine, dar și din zona
comodității, pentru a merge în marea aventură a
cunoașterii, unde, folosind cheia simbolului, metafo-
rei, alegoriei, a cifrelor fatidice, a arhetipurilor, a com-
paratismului mitologic să descopere adevăratele
povești din testamentele celor ce au trăit înaintea noas-
tră.
Am văzut cum testamentul ciobănașului este
un sistem de povești fie din cuvinte, fie din sunete,
cum unii din cei vizați trebuie să știe ceva, altceva să
le fie ascuns și că orice spunere trebuie să ajungă la
forma potrivită la cel căruia i se destinează și i se cu-
vine și că uneori chiar spusa cea mai fabuloasă prin
frumusețea ei trebuie să fie ascunsă dacă are pentru
destinatarul respectiv ceva absurd, ceva sfâșietor: „Dar
la cea măicuță/Să nu-i spui, drăguță”...
Noi ca români trebuie să știm toată povestea,
toată „Miorița”, cu zestrea ei multimilenară, poate și
pentru că, așa cum statuetele neolitice găsite pe teri-
toriul României și nu numai au irupt la lumina
conștiinței artistice mondiale prin mâna și mintea ro-
mânului Brâncuși, iar simplitatea și sacralitatea liniilor
lor, ca și sinteza divină a sensurilor lor trăiesc astăzi
în capodoperele acestui geniu, tot așa puterea inco-
mensurabilă a „Mioriței” aduce valorile arhetipale din
veac în veac, mărturie fiind destinul fabulos al ei în
varianta Alecsandri, cel ce a șlefuit-o pentru noua ei
aventură spirituală, în care a fost conștientizată ca sin-
teză a spiritului național de către români și ca una din-
tre cele mai strălucitoare capodopere ale omenirii, de
români și străini deopotrivă, și a devenit opera care a
călăuzit la descoperirea unui uriaș fenomen cultural și,
grafica: Miruna Elena Bucă prin asta, la o parte foarte importantă a spiritualității
noastre arhetipale.

REVISTA NOASTRĂ nr. 49/50 29