Page 28 - 2018_revista_noastra_nr_49-50

ESEU torul vrea să iasă din logica uciderii. Un exemplu pen-
tru a înțelege că puterea morală a ciobănașului „trece
slaba-ne măsură” (cum ar zice Grigore Alexandrescu)
este modul cum indienii în secolul al XX-lea au reușit
să-și câștige independența de sub britanici întinzându-
se calmi mii și mii de oameni pe carosabil și lăsându-
se călcați de tancuri până când englezii au înțeles că
este inacceptabil să mai subjuge acest popor care are
un ascendent moral imbatabil: ei nu sunt ucigașii, ei
sunt victimele inocente. E o moarte-lecție.
Tot în „Dicționarul de simboluri” aflăm că
„Păstorul simbolizează veghea; funcția sa presupune
exercitarea constantă a vigilenței” (p.48, vol. al II-lea)
Păstorul este legat de ideea de trecere, contem-
plare, așadar apărând „ca un înțelept a cărui acțiune se
sprijină pe contemplare și viziune interioară.” (ibid.)
Petru Ursache, în excelentul său volum, com-
para simbolul ciobanului mioritic cu cel al păstorului-
zeu din literatura Orientului antic – Dumuzi-Tammuz
- („păstorul turmelor de stele”, cum este numit în tex-
tele de pe „Tăblițele de argilă”), cu zei egipteni și ai
Greciei antice care reprezentau „principii și profesiuni
[sublinierea autorului] înainte de toate, nu biografii in-
dividualizate” (op. cit. P. 12).
În „Monastirea Argeșului” locul de pomenire
al incomparabilei în frumusețe mănăstiri a lui Negru-
vodă este descoperit de „un ciobănaș/Din fluier
doinaș.” Toate aceste confluențe vorbesc de o lume
străveche în care păstorul și păstoritul aveau o valență
sacră recunoscută de comunități foarte diverse, de pe
un spațiu foarte larg, dar și de generalizarea simbolică
grafica: Mălina Țigăreanu a destinului ciobănașului, în care, cel puțin de la pu-
blicarea „Poeziilor poporale” în 1852 de V. Alecsandri,
damentale ale inițierii derivă și logica sintezei de tip ne vedem cu toții, ca purtători ai unei străvechi
metaforic, alegoric, a nucleului de semnificații al tu- spiritualități. 1500 de variante ale operei nu pot să nu
turor variantelor „Mioriței”: moartea-nuntă, combina- vorbească despre imensul rol moral, educativ și reli-
rea celui de-al doilea și celui de-a treilea stadiu al gios pe care această operă folclorică l-a avut de-a lun-
cunoașterii în mentalitatea arhaică. Repetarea cifrei gul mileniilor în comunitățile țărănești, al căror
trei de trei ori poate fi o avertizare asupra ieșirii din testament pentru noi este „Miorița”.
matcă a lucrurilor, legătura cu motivul oiței năzdră- Intriga baladei, în scurta ei parte epică este una
vane și al neliniștii ei, secvență în care apare ca un lait- pe care noi o citim, sub influența literaturii profane,
motiv acest număr fatidic „De trei zile-ncoace/Gura ca pe un complot criminal: doi oieri vor să-l ucidă pe
nu-ți mai tace.” al treilea pentru a-și însuși averea acestuia. Moartea
În basmele românești acest număr este legat de ciobănașului nenuntit este la netimp, iese din ordine.
destinul excepțional (a treia fată de împărat va fi aleasa Mai mult, el este anunțat că este plănuită de doi păstori
lui Făt-Frumos, doar al treilea fecior va reuși să ajungă ca și el, de altfel singurii oameni care împart cu el la
pe tărâmul zmeilor sau să-l înfrângă pe împăratul de- acel moment al transhumanței „gura de rai”.
ghizat în urs („Povestea lui Harap – Alb”) etc. În „Etnologia juridică” (Ed. Academiei,
Ciobănașul moldovean nu este destinat nici eroismului București, 1970) a lui Romulus Vulcănescu sunt des-
armelor (precum Făt-Frumos), nici celui al tăriei de crise foarte multe reguli privitoare la austeritatea
caracter, al răbdării și încrederii în bunul simț, oricâți breslei ciobănești. În special regulile morale, de
monștri i-ar scoate „cuvântul din poveste” în cale (pre- „curățenie” trupească și sufletească sunt foarte stricte,
cum Harap-Alb). Redundanța cifrei destinului este cu ca și pedepsele riscate de cel ce nu le respectă. Crima,
un tâlc special, cum specială și unică este linia melo- și mai ales cea între cei ce împărtășesc tovărășia de
dică a „Mioriței” între toate baladele românilor, el este breaslă, este aici de neconceput și atunci ciobănașul
destinat eroismului moral, cea mai grea încercare, pe nu poate decripta „spusele” mioarei decât în logica sa-
care rar muritor este ales s-o treacă astfel. crificială, pentru un sens superior al existenței.
Cu privire la acest aspect, este de înțeles, până Cei doi ciobani se comportă asemenea tinerilor
la urmă, tocmai prin excepționala postură a celui ce care în vechile civilizații se așezau sub semnul zoo-
acceptă senin o moarte violentă, că mulți nu pot vedea morfismului lycantrop și-și atacau comunitatea ca pră-
decât fatalismul celui lipsit de simț eroic în această ne- dători. Motivația omorului este clar materială, cel
gare a soluției violente. E totuși ușor de văzut că păs- puțin la primul nivel: „Că-i mai ortoman/Ș-are oi mai
26 REVISTA NOASTRĂ nr. 49/50