Page 30 - 2018_revista_noastra_nr_49-50

ESEU

zice duios/Fluieraș de soc/Mult zice cu foc.” Parale-
lismul sintactic e perfect, incantația e desăvârșită. Zi-
cerea muzicală e grea de sens. Ciobănașul poate că
aici își structurează cântecul-jelanie la despărțirea de
lume: trebuie să ne gândim ce i-a fost drag, ce-i
trezește duioșia, unde se află focul cel mai puternic al
inimii sale: jelania e fără cuvinte, căci ele nu trebuie
să tulbure solemnitatea despărțirii de lume a celui ce
merge la nunta cosmică. Sentimentele sale vor cutre-
iera lumea înviate de vânt.
Rolul fluierului în mistica meseriei de păstor
este cunoscut în varii mitologii ale lumii, el comple-
tează puterile magice ale stăpânului său.
În cele șase apariții ale verbului „a spune” se
încheagă o viziune complexă de un tragism aparte,
structurat în valorile cele mai profunde ale
spiritualității arhaice a acestui spirit tutelar al lumii ve-
chilor păstori, pentru că, pregătindu-și trecerea, tânărul
purifică amintirea sa de violență, mai întâi, și apoi de
moarte. Partea testamentară care îi privește pe viitorii
asasini, care a părut ciudată interpreților baladei, este
perfect explicabilă, așa cum transpare din studiile de
etică a ocupațiilor, invocate mai sus.
Nu se poate vorbi, așadar „doar” de niște
rugăminți adresate singurilor reprezentanți ai regnului
uman de pe „câmpul de mohor”, unde crede
ciobănașul că va muri (e interesant de subliniat că
moartea schimbă cadrul: piciorul de plai, gura de rai grafica: George Manole
fac dintr-o dată loc câmpului – spațiu al spaimei, al
deschiderii pentru orice primejdie a invaziilor și a dis- într-o formă sau alta: «Cu inima înlăcrămată/Porni de-
trugerii, dar numai pentru un intermezzo sângeros, el parte, spre câmpie; /Cu fluieru-i legat de gât/El își în-
dispărând în favoarea munților preoți), ci de un apel cepe jeluirea.» («Moartea păstorului Dumuzi.» În
moral la valorile ce-i pot menține în zona umanului pe «Tăblițele de argilă. Scrieri din Orientul antic». Ed.
cei doi asasini, deci îi pot înnobila cu statutul de Minerva, București, 1981, p. 15).
interfețe ale voinței divine. Nici urmă de jelanie la eroul mioritic. Plânge-
Înhumarea lui de către cei doi „În dosul stâ- rea e amânată sau transferată în altă ordine cosmică
nii/Să-mi aud câinii/În strunga de oi/Să fiu tot cu voi” pentru ca sensul existenței să fie recuperat dintr-o per-
este în spiritul misticii profesiei, prezentă la foarte spectivă posibilă.” (P. Ursachi, op. cit p. 114).
multe civilizații din timpurile anistorice. Sunt mărturii Poate că seninătatea în fața trecerii în alt nivel
extrem de vechi în acest sens, printre care aș semnala este strict necesară pentru împlinirea rostului, la fel ca
recenta descoperire de la Stonehenge, unde, în urma în cazul Anei lui Manole... sau poate că un răspuns
excavațiilor făcute în interiorul celui de-al doilea cerc pentru oprirea testamentului pentru cei doi ciobani
de monoliți, s-au descoperit două schelete vechi de ucigași („Aste să le spui/Iar la cap să-mi pui/Fluieraș
7000 de ani care aveau în zona gurii câte o foiță de aur de fag...) ar fi că durerea este disimulată în acest sim-
fin rulată foarte meșteșugit, consfințind și peste moarte bol al breslei, lăsat în „Miorița” vântului care să în-
apartenența celor doi poate pelerini la breasla bijutie- ceapă jeluirea: „Oile s-or strânge/Pe mine m-or
rilor. Stâna, câinii, oile sunt, așadar, în cazul plânge/Cu lacrimi de sânge”.
ciobănașului mioritic repere ontologice, pe care, res- Jeluirea este doar din cântecul fluierului, fără
pectând codul moral, el nu le va părăsi niciodată. cuvinte, dar, pentru că e din fluier, instrument simbo-
Studiind atitudinea ciobănașului în fața morții, lic, sacru al ciobănașului, oile vor ști că el nu mai e. E
P. Ursache remarca: „Moartea se arată aceeași pentru prima parte a poveștii, dar fără cuvinte, este instinc-
toți și nimeni nu-și poate dovedi vitejia în fața ei. Își tivă, simbolizată prin lacrimi și sânge. A doua parte a
schimbă doar fețele. La vârsta mitică a ivirii și proble- poveștii este spusă, dar curat, este o poveste transfor-
matizării morții, mesagerul lua chip de zeu. Ca să mată, e controlul modelului moral asupra vieții, este
repet, corespondentul de peste veac al păstorului mio- exemplaritatea care trebuie să domine în poveștile
ritic este Dumuzi, zeul-păstor al sumerienilor. [...] celor de jos pregătiți pentru ascensiune în lumea va-
Diferența se află doar în privința comportamentului, lorilor divine, deci perfecte. Omorul nu trebuie să
în momentul experimentării în fapt. La vestea că apară în ea. E doar un fapt divers. Ideea de a purta po-
moartea se află în apropiere, Dumuzi se vaită cu dis- vestea crimei sau de a aștepta răzbunare dispare. Am
perare și cere forțelor divine împuternicite să-l ajute zice că ea trebuie să apară doar în baladă, în colind, în
28 REVISTA NOASTRĂ nr. 49/50