Page 11 - 2017_revista_noastra_nr_47-48

ECOU
celălalt exemplar al său, cu care se va bătea (Ibidem). Deși există posibilitatea apropierii și chipul inițial este
Această legătură dintre cele două ipostaze ale dublului dublat de imaginea reflectată, alături de care poate
se remarcă și în Gemenii. Brigbelu moare când îl forma un întreg, jumătățile nu se mai pot contopi (Mir-
lovește pe Sarmis cu pumnalul, dar nu se identifică im- cea Cărtărescu, Idem:112). Căutarea unei unități, nu-
aginii dublului său. mită de Roland Barthes vis de contopire totală cu
În poezia Vis, întâlnim o ipostază diferită de ființa iubită (Roland Barthes, 2007: 242) se datorează
autoscopie, scindarea eului aducând cu sine necesita- conștientizării dedublării care îl face pe îndrăgostit să
tea reunificării. Personajul intră în dom și întâlnește o își dorească o întregire atât spirituală, cât și fizică.
entitate acoperită de un văl: Prin tristul zgomot se Astfel, problema realizării de sine despre care
arată/Încet, sub văl, un chip ca-n somn/Cu o făclie-n vorbește Carl Jung este definită în universul emines-
mîna-i slabă/În albă mantie de domn. Dorința de cian de o inconsistență a chipului aflat între două co-
cunoaștere a imaginii distincte pe care o întâlnește, ordonate: farmecul dureros și veninul voluptos.
face ca personajul să-și dorească depășirea aparenței Oglindirea, identificarea cu dublul, căutarea unui echi-
dată de prezența vălului, pentru a cunoaște esența. Pa- libru prin raportarea la mitul androginului sau prin uni-
radoxal este faptul că suprinderea dată de întâlnirea cu rea celor două ipostaze ale propriului eu sunt
celălalt se transformă progresiv în teamă. Eul nu mai modalități de realizare ale chipului în poezia și proza
este fermecat de ipostaza alterității, ci se sperie când eminesciană. Ideea de chip dezvăluie o structurare
vede adevăratul chip: Și ochii mei în cap îngheață/Și duală atât în ipostazele eului, cât și în sentimentele
spaima-mi sacă glasul meu. Astfel, masculinul pasiv dezvăluite de universul conturat. Multiplele forme ale
devine progresiv un masculin activ prin îndepărtarea limbajului date de folosirea antitezelor și forța lui de
vălului care constituie un surplus al imaginii: Eu îi rup reprezentare valorificată în opoziția dintre cele două
vălul de pe față. Imaginea propriu-zisă ascunsă de văl fețe ale eului ne determină să căutăm răspuns la o în-
este revelatorie pentru că arată o dedublare, dar aduce trebare firească: există sau nu un posibilitatea de uni-
cu sine și posibilitatea unei apropieri între ipostazele ficare a dualității sinelui eminescian?
diferite ale dublului: Tresar – încremenesc - sunt eu..
Bibliografie primară:
Mihai Eminescu, 1973-1984, Opere alese, vol 1-8, ed. Îngrijită și pref. de Perpessicius, Minerva, București.
Bibliografie secundară:
Roland Barthes, 2007, Fragmente dintr-un discurs îndrăgostit, Cartier, Chișinău.
Dumitru Caracostea, 1938, Arta cuvântului la Eminescu, Institutul de Istorie Literară și Folclor, București.
G. Călinescu, 1978, Studii și articole, Junimea, Iași.
G. Călinescu, 1998, M. Eminescu: 1850-1889: Poetul național, Cartea românească, București.
G. Călinescu, 2000, Opera lui Mihai Eminescu, edit. Academiei Române, București.
Mircea Cărtărescu, 1992, Visul chimeric, Litera, București.
Rosa del Conte, 1990, Eminescu sau despre absolut, Dacia, Cluj-Napoca.
Ioana Em. Petrescu, 1978, Modele cosmologice și viziune poetică, Minerva, București.
Cristian Tiberiu Popescu, 2000, Antiteza, Libra, București.
Herbert Read, 1970, Imagine și idee, Univers, București.

grafica articolului:
REVISTA NOASTRĂ nr. 47/48 Denisa Paula Saragea 9