Page 6 - 2017_revista_noastra_nr_47-48

Printre gene

Îmi țin întunericul la vedere,
Pe rafturi aglomerate, printre obiecte inutile
Dar care îmi reglează feng shui-ul;
Când eram mică îl ascundeam sub pat,
Îmi era frică de el pentru că
Nu-l cunoscusem decât prin ochii celorlalți,
Nu știam că și lui îi place să se joace cu păpușile,
Că și el își murdărește hainele atunci când
Pregătește din noroi cele mai alese bucate,
Pe care le servește dichisit și cu multă grație, nimănui.
Îmi țin întunericul la vedere
Chiar și atunci când se-ascunde de mine,
Ghemuit în ungherele cărora, de teamă, le fură lumina;
Îl cert când mi se urcă în cap
Și are impresia că îi aparțin, doar pentru că-l ascult.
E protectiv întunericul meu, n-a plecat deloc
De lângă mine de când m-am gândit
Că aș vrea să încerc o existență.
Îmi port întunericul ca pe cea mai scumpă haină,
Iar el mă poartă pe mine. Gospel

Spune-i cum îți mistuie simțurile,
Că vede ce alții nu știu să vadă
Și trupul ți se sparge în mii de cioburi
Când ochii ei cad în interiorul tău.
Simți cum măruntaiele ți se strâng
Și se micșorează inima
Înainte să iasă din piept drept în palma ei.
Cum dau năvală haotic mii de secvențe,
Copleșindu-te și purtându-te pe brațe
Te dărâmă fără să te lase să cazi
Altundeva decât în brațele ei;
Esti transpus înapoi în momentul zero
Al existenței meschine și goale,
Iar ochii privesc filmul vieții tale
Derulat la pieptul ei și știi...
Nu-i poți oferi timpul trecut
Dar ți-ai dori. Nu mai ai sufletul
Să i-l întinzi încrezător pe-o tavă de argint
Dar ți-ai dori. Îți mângâie genele
Să șteargă disperarea și nimicul din ele,
Cu palma închide înapoi pieptul
Lăsând în urma ei un vârf de ramură vie-
Cu inima înmugurită, ai un suflet nou.

4 REVISTA NOASTRĂ nr. 47/48