Page 21 - 2015_revista_noastra_nr_43-44

ESEU

această femeie semnifică descoperirea propriei Anima,
a părţii sale inconştiente feminine, cu ajutorul căreia
ajunge să îmbrăţişeze boala și să îi descopere adevă-
rata esenţă: chiar viaţa e descrisă ca fiind o „febră a
materiei”, deci prin urmare boala cuprinde în sine sa-
cralitatea şi solemnitatea unui mister. Iată deci cum se
împletesc toate aceste elemente, cum trec unele în al-
tele, cum răul devine bine şi invers, ca într-un
yin-yang complex şi flexibil.
Al doilea set de contrarii apare în ultimele ca-
pitole ale romanului, atunci când facem cunoștință cu
Leo Naphta, al doilea mentor al lui Hans. Acesta este
adversarul și companionul lui Settembrini, un evreu
iezuit cu viziuni comuniste, admirator al scolasticii
medievale, al Inchiziției, al spiritului ce caută
descătușarea de materie, ce îmbrățișează boala și
moartea.
Hans ajunge să îi perceapă pe cei doi ca dispu-
tându-și sufletul său, întrucât el se află pe tot parcursul
romanului la distanță egală față de poziţiile lor, încli-
nându-se când într-o parte, când în alta, însă nereușind
să le unifice pe acestea în totalitate: „vă certaţi ca pe-
dagogi pentru bietul meu suflet, aşa cum o făceau
Dumnezeu şi Diavolul disputându-şi omul din Evul
Mediu”. Un alt simbol al poziţiei lui Hans este o plim-
bare cu barca, la înserat, atunci când luna şi soarele
erau ambele vizibile, de-o parte şi de alta a lui. Această
imagine îl impresionează profund, întrucât reuşeşte să grafica: Alexandru Săcăluș
îi descifreze sensul ascuns.
Hans Castorp reuşeşte depăşirea acestor con- După cum am mai spus, acest roman este unul
trarii doar după ce se supune unei probe de moarte al dezvoltării paradoxale. Nu este vorba însă doar des-
simbolică, aceasta reprezentând climaxul drumului său pre maturizarea individuală a unui neofit, ci şi despre
spre Sine, cea mai profundă experienţă pe care îi este creşterea în amplitudine a unor valuri de tendinţe in-
dat să o aibă pe parcursul şederii la sanatoriu: este conştiente, iraţionale, universale, ce vor duce la izbuc-
vorba despre o excursie cu schiurile în munţi în timpul nirea Primului Război Mondial. Experienţa viziunii de
căreia se rătăceşte, înconjurat de un viscol năpraznic, pe munte a lui Hans este una dintre dovezile în acest
în pericol de moarte (Hans chiar face o legătură între sens – pentru păstrarea ordinii şi a frumuseţii lumii,
fulgii de zăpadă şi moarte – „erau de o regularitate ce trebuie să acceptăm şi monştrii, întrucât răul este tot
atingea un asemenea grad, încât substanţa de natură atât de specific uman cum este şi binele, iar refularea
organică nu îl putea atinge niciodată, căci vieţii îi re- şi respingerea lui nu ar face decât să îl aţâţe cu o forţă
pugna o precizie atât de exactă pe care o considera uci- colosală împotriva întregii umanităţi. Acesta trebuie
gătoare, aşadar, întrupa însuşi misterul morţii”). În acceptat şi integrat (în viziune, bătrânele se aflau
momentul în care acesta aproape că îşi pierde orice într-un templu sacru), şi nu proiectat asupra celorlalţi.
urmă de speranţă, are un vis revelator, plin de sensuri; Poate că aceste imagini erau menite să reprezinte toc-
pătrunzând în miezul Sinelui, ajunge la un nivel arhe- mai acel semnal de alarmă privitor la situaţia mondială
tipal colectiv, care îi dezvăluie modul de funcţionare din acea perioadă, mai ales că în momentele de după
al epocii în care trăieşte, precum şi pericolele la care această experienţă, Hans reuşeşte pentru prima dată să
aceasta se expune: el vede un popor de „oameni ai soa- vadă dincolo de contrarii: „Cât de curtenitori şi ferme-
relui”, trăind pe o plajă însorită, în pace, respect şi fe- cători erau unii faţă de alţii, oamenii soarelui, şi totuşi,
ricire, în timp ce în incinta templului lor, două bătrâne cum de răbdau cu linişte asemenea deprinderi îngro-
hidoase sfâşie un prunc. Faptul că această viziune zitoare? Sau poate tocmai de aceea comportarea lor
aparţine inconştientului colectiv este confirmată chiar este demnă şi foarte elegantă. În sufletul meu vreau să
de către Hans, după ce se trezeşte: „Mi se pare că nu rămân cu ei, nu cu Naphta, şi, de altfel, nici pe atât cu
visezi numai cu propriul suflet, ci visezi într-un fel oa- Settembrini. (...) Ce mai pedagogi! (...) Cu problemele
recum anonim şi comun, chiar dacă într-un mod unic. lor relative la aristocraţie! Cu sporovăiala lor despre
Marele suflet din care tu nu eşti decât o părticică vi- nobleţe! Viaţă sau moarte – boală, sănătate – spirit şi
sează prin tine, în felul tău, lucruri pe care în taină le natură. Sunt oare acestea contrarii? (...) Omul este stă-
visează veşnic noi – despre tinereţea, despre nădejdea, pânul contrariilor, ele există datorită lui, şi prin ur-
despre fericirea, despre pacea lui... şi despre festinul mare, el este mai nobil decât ele.”
lui sângeros.”
18 REVISTA NOASTRĂ nr. 43/44