Page 15 - 2015_revista_noastra_nr_43-44

ESEU vis, în poeticul dat de lumea femeii din vis. E un gân-
dac (kafkian) bolnav care deschide prea devreme ochii
hol îmbrăţişându-se cu un alt bărbat). Încercând însă în lumea reală, bântuindu-şi părinţii atât prin scâncetul
să îi desfacă bandajul (hăinuţele?), acesta se rupe la enervant, cât şi prin mulţimea de întrupări în viermi
propriu. Descompunerea lui aduce un sfârşit: capul i care îi apar tot timpul în cale lui Spencer. Plânsul lumii
se depărtează de trup, gâtul i se alungeşte, o spumă ie- interioare se poate şterge cu radiera produsă în lumea
şind din micul lui trup. Becul iluminează camera in- tehnică, se poate şterge cineva de pe faţa pământului
termitent. Capul copilului pare să fie mai mare, cu un asemenea obiect? În final, se pătrunde în corpul
speriindu-l tare pe personjul lui Jack Nance. Corpul ceresc spart şi negrul Universului devine un alb pur,
ceresc de la începutul peliculei se sparge, o parte din ceţos, ultima scenă fiind cea a îmbrăţisării dintre
materie împrăştiindu-se. Henry şi Lady in the Radiator. Singura femeie auten-
Dar poate că Henry Spencer este la propriu de tică, misterioasă şi frumoasă pentru el este această fi-
pe altă planetă, poate că acel corp ceresc este locul lui, inţă onirică. Henry închide ochii ca şi când ar visa, dar
poate că The Man in the Planet schimbă, printr-o mu- ea este tangibilă. Radiera şterge trecutul şi lasă totul
tare proprie, destinul lui Henry. alb, ca un nou început. Nu mai este nevoie de niciun
Copilului i-aş mai asocia o metaforă: copilul- strigăt, poate.
plâns. O bună parte din film este un plâns camuflat în
Lumea lui Nu – dezvoltarea spaţiului

în non-locuri

Simona Gabriela Noapteş

Este greu să scrii despre poezia lui Bacovia. Mai bine ai lăsa foaia goală, ai închide-o undeva
și ai uita de ea, de tot. Ar fi mai corect așa. Căci poezia lui Bacovia este o poezie întreagă – își este
suficientă sieși. Poezia lui Bacovia poate nici măcar nu are nevoie de critici. Spiritualitatea modernă
V
ar fi accepta-o oricum, și-ar fi însușit-o și ar fi cucerit cu ea noi adepți. Ar fi mai corect așa pentru că
ne păcălește, pentru că e învăluită în stofe grele și pentru că este greu să o dezbraci... și mai bine o
lași așa, ca nu cumva, despuiată, să își piardă frumusețea. Pentru că toți visăm să-i găsim un înțeles,
mai bine spus Înțelesul, pentru că îl auzim, îl vedem, pe alocuri îl mirosim și îl pipăim, și putem să
urlăm: „este!” E greu însă când încercăm să-l descriem, pentru că este atât de prezent încât ne
copleșește. Citind poezia lui Bacovia suntem pierduți, orice cale am alege: dacă ne lăsăm seduși de
încercarea decriptării ei cu diferite instrumente nu facem decât să o rănim, iar dacă nu încercăm să
o transformăm în înțeles, o vom pierde de tot
Mi-e greu să prind în literal starea, ideea, pro- concret se vede dincolo de rânduri când, într-un elan
blematica, pe care o ridică poezia lui Bacovia, care imaginativ, închidem ochii și vizualizăm. Locurile pe
poate fi doar simțită, mi-e frică să nu deteriorez ceva care le întâlnim în această poezie ocupă de foarte
în încercarea mea de a materializa imaterialul. Din multe ori punctul central, fie că ne raportăm la exterior
acest motiv, acest eseu își propune un drum diferit, mai (stradă, câmp, parc), fie că ne raportăm la interior (ca-
profan, să-i spunem. Un drum ocolit și care, în final, mera, salonul, casa, chiar trupul). Vom vedea că aceste
nu va duce la esența poeziei lui Bacovia de teama de locuri sunt însă de fapt non-locuri și vom identifica pe
a nu o macula. Acest eseu are în centru universul poe- lângă non-locurile colective și lipsite de individualitate
tic, acel univers fizic al cadrului „desfășurării acțiunii” pe care le enumeră și antropologul Marc Augé, și lo-
(realizând cât de impropriu este să utilizăm această curi care în teorie s-ar bucura de un statut privilegiat
sintagmă, este totuși singura care se apropie de refe- datorită valențelor domestice pe care ar trebui să le
rent) şi felul în care dimensiunea spaţială se dezvoltă aibă și pe care și le pierd, devenind la rândul lor non-
în această lume poetică. Vizăm aşadar decorul locuri. Trebuie să observăm aici dezvoltarea şi nu evo-
poveștii, pentru că da, este o poveste, o poveste fără luţia. Mai degrabă revoluţia pe care Bacovia o enunţă
de-nceput și fără de sfârșit, în care nu se întâmplă hotărât în organizarea spaţio-temporală obişnuită.
nimic tocmai pentru că se întâmplă același lucru la Ne vom raporta în mod constant și la capitolul
nesfârșit. Privirea cade asupra străzilor pe care El își Universul intermediar din lucrarea Bacovia a lui
plimbă pasul, ferestrele la care bate, parcul, camera, Daniel Dimitriu, acesta având un demers asemănător,
salonul, cimitirul, câmpul. Un univers cât se poate de subliniind punctele de vedere comune, dar mai ales

12 REVISTA NOASTRĂ nr. 43/44