Page 9 - 2014_revista_noastra_nr_41-42
P. 9

ESEU

                                                              chizare banală urmată de un “Wow” spectaculos. De-
                                                              posedaţi de simţul estetic şi chiar de dorinţa de a studia
                                                              tehnologia, cei pe care îi numesc unitar Aceştia (dato-
                                                              rită neabaterii lor de la norma socială şi fizică, până la
                                                              urmă), adică pe cei din lumea nouă, nu mai iau în con-
                                                              siderare reflectarea, gândirea (nestatornică). Ei sunt
                                                              îngropaţi în prezent, iar dacă muşcă puţin din lucruri
                                                              artificiale şi fără rost, fără scoarţă şi motiv intelectual,
                                                              sunt fericiţi. De ce fericirea este ceva pur şi în acelaşi
                                                              timp pângărit în contextul anului 632 după Ford? Pen-
                                                              tru că suboamenii nu se dezvoltă mental pe parcursul
                                                              vieţii lor. Ei îndeplinesc doar funcţia de perpetuare a
                                                              speciei umane. Rămân aceiaşi de mici copii, fiindcă,
                                                              exceptând delincvenţa, lor li se permite totul din co-
                                                              pilărie. Oamenii (the beings?) din anul 632 după Ford
                                                              sunt curaţi prin faptul că sunt retezaţi de la modelul de
                                                              şcoală, de la ideea de durere, de la posibilitatea de a
                                                              se autodetermina: “rămân în eprubete” până mor. Ei
                                                              nu ştiu despre ce este vorba în această lume. Şi tocmai
                                                              pentru că nu cunosc tristeţea, fericirea este pângărită.
         Marc Chagall - "Time is a River without Banks"       Despre Celălalt nu putem face aceeaşi discuţie. Toţi
                (sursa:  www.huffingtonpost.com)              sunt verosimili. El posedă cunoaştere. Ce-i drept, nu

               Şi totuşi… timpul pe cine inundă? Locuitorul   una vastă. Dar îl ştie pe Shakespeare şi citează din ope-
        din 632 Anno Fordi nici măcar nu se luptă contra      rele lui cu efervescenţă şi a mai şi trăit în rezervaţia
        cuiva, nu se răzvrăteşte şi nici nu dă naştere anarhiei.  sălbaticilor. El citează timpul şi a întâlnit tristeţea, ne-
        Nici Sălbaticul nu reuşeşte să o provoace. În spiritul  fiind denaturat (întru totul) de controlul global invin-
        său însă, emite nişte semnale care să ateste că nu se  cibil  momentan.  Fericirea  reprezintă  un  concept
        află cu sufletul în lumea nouă. Plăcerile mici şi care  necontaminat pentru el.
        ocupă timp în mod nefololositor, ale celor surprinşi de      Rece este spaţiul în care convieţuiesc Linda,
        diversele mecanisme din lumea nouă, sunt prea multe   Lenina şi toţi ceilalţi. Nu sunt diformi fizic, dar nu în-
        ca să mai rămână spaţiu şi pentru alte activităţi. Lumea  ţeleg ce ar putea fi iubirea, precum nici nu acordă o
        nouă nu mai are (un) ceas.                            importanţă prea mare intimităţii, fiind rupţi categoric
               Sub imperiul  timpului, lumea se dereglează,   de la sistemul de singurătate, solidaritate, înţelegere.
        dar nu timpul este de vină, ci omul, care creează singur  A percepe înseamnă a fi, iar dacă nu te supui regulii
        boala (controlul) şi nu face nimic ca să o stopeze, ci o  de a simţi la un nivel neuzitat în trecut ceea ce fac cei
        consideră fantastică. Oamenii de astăzi (un astăzi im-  din film (a simţi sărutul actorilor pe propriul obraz -
        personal pentru noi, dar deopotrivă real pentru Le-   oare ce fel de căldură le transmite acest lucru specta-
        nina), sunt blocaţi în timpul în care trăiesc şi nu se pot  torilor, există puţină afecţiune în acest simbol?) nu se
        identifica cu trecutul, iar ideea de viitor nu le trece prin  poate, decât dacă ai trăit ca un om pe cale de dispariţie.
        gând. Prezentul are o manta grea deasupra lumii. Ace-  Referitor la timp, ceea ce sună foarte interesant este
        ştia nu recunosc posibilitatea unei alte lumi; ei trăiesc  faptul că pentru cei din 632 Anno Fordi, timpul de di-
        în prezentul supus controlului, un prezent concis şi  nainte de ei este asemănător termenului “preistorie”
        fără margine (aparent). Când Sălbaticul, cel neslăbit  cunoscut de noi, cei din 2013. Nici o urmă scrisă, ieşită
        de soma şi alte noutăţi alimentare, invocă trecutul lui  la iveală.
        Shakespeare, posibila interferenţă a timpului din urmă       Ca avatar al trecutului, Sălbaticul îşi poartă
        cu lumea din 632 creează o problemă.                  crucea destul de brav, dar aparţinând practic altei caste,
               Noi vorbim de artă ca de un mijloc de purifi-  mai mult decât atât, casta sa fiind considerată infe-
        care. Nu îl contrazic pe Thomas Adorno, care spune    rioară chiar şi Epsilonilor, gândurile sale devin impo-
        despre ea că nu e doar un mijloc de delectare şi că arta  sibil de transferat celor necugetători. “Atunci când
        adevărată implică ceva mult mai complex decât o kits-  individul simte, toata obştea se resimte.” se spune la

            REVISTA NOASTRĂ nr. 41/42                                                                        5
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14