Page 8 - 2014_revista_noastra_nr_41-42

ESEU cu vioara. Fără reflux şi fără mal, timpul curge, ceilalţi
fiind inundaţi sau coexistând în râu, supuşi. Doar Bor-
păpuşi, de la superior la inferiorul creat (sau modifi- ges spune: “Time is the substance I am made of. Time
cat/restructurat) de superior. Iar despre un conducător is a river which sweeps me along, but I am the river;
se mai spune că are şi o figură de iubitor de copii. Cel it is a tiger which destroys me, but I am the tiger; it is
mai interesant tablou ar fi acela lui Mustapha Mond a fire which consumes me, but I am the fire. The
redevenit sălbatic. Dar nu se întâmplă. world, unfortunately, is real; I, unfortunately, am Bor-
Nu este doar un outcast, dar chiar şi un outlaw ges.” în “A New Refutation of Time”. Doar el se simte
John Savage, care încearcă să reintroducă masei cul- puternic contra timpului, însă dacă ne gândim bine, nu
tura cărţilor şi nu a golfului sau tenisului electromag- e o opoziţie clară cu pictura lui Chagall, pentru că şi
netic, sporturi scoase de fapt din cercul culturii acolo omul, trăind în râu, aproape se reconfigurează
sporturilor tradiţionale tocmai pentru că apar compo- după el, aproape devine timpul. În “Time is a River
nente de natură să aducă omul sub stăpânirea artifi- without Banks”, timpul nu este un factor la fel de dis-
cialităţii. Tensiunea dintre proscrisul Sălbatic şi lumea tructiv ca în lumea recreată, de după Ford. Să revenim
preponderent deculturalizată ajunge la un punct critic la Huxley. Ajutorul conducătorului suprem este cu
când se află că este fiul ilicit al Directorului şi al Lin- adevărat timpul, iar mentorul său (nu ne permitem să
dei. Nu se ştie cum, descendentul are o personalitate, îi spunem “(mentorul) spiritual”, deşi chiar şi paznicii
se raliază tipicului uman din mileniul doi, dar nu poate sunt păziţi, cum reflectează Huxley, chiar şi unul ca
fi un salvator care să îi reîntoarcă pe sclavii supersen- Mustapha Mond, pentru a se ţine pe picioare, mai are
zaţiilor la emoţii şi sentimente, cum nu se poate inte- o fărâmă de adevăr metafizic şi de suflet în el, altfel
gra în lumea nouă. “Dospeşte, dezmăţule, dospeşte! nu ar putea deţine tocmai controlul), tăticul Ford, de
(“Troilus si Cresida”, V, 2, 57, ed. cit., vol. 6, 1987, p. la care se trag toate. Numai că timpul care trece îi pa-
89), striga frenetic Sălbaticul mânuind din nou biciul.” ralizează pe noii locuitori ai planetei. Celălalt, Savage,
Însă strigătele sale nu au ecou nicicând şi nu sunt nici dimpotrivă, prinde puteri la fel ca Borges, zburând şi
(re)simţite de populaţia răsărită din eprubete. fiind totodată peşte în râul temporal. Substanţa lui nu
“Sălbatic” pentru cei din lumea nouă înseamnă se metamorfozează ca să se adapteze conceptelor noi,
şi un răzvrătit, un rebel care, prin setul de reguli pe deşi, dacă nu primitivul, atunci omul intermediar (din
care îl poartă ca pe un talisman, încearcă să impună primele două milenii) comportă această abilitate.
nonconformismul, iar pentru aceşti semeni pe care Marc Chagall - "Black Sun over Paris"
tocmai conformismul, conformitatea îi definesc, im- (sursa: www.arctic.edu)
punerea este dezagreabilă. Ei trăiesc ca organisme pa-
razitare pe lângă sistem, cum să accepte să se abată de
la traseu? Dar, mai ales, cum să comită ilegalităţi?
Destinul strict al Acestora se bazează pe constrângerea
la nişte reguli abuzive, depersonalizatoare, nihiliste -
lumea este stabilă, completă, perfectă relativ la con-
ştiinţa Şefului Suprem, dar o singură regulă încălcată
de cineva şi poţi spune adio controlului.
Pâinea nouă cea de toate zilele, soma, suprimă conşti-
inţa individului şi are rolul unei fabrici de vise şi plă-
ceri intramundane şi vizibile doar la nivelul
imaginaţiei, căci lumea se mulţumeşte să staţioneze şi
să nu acţioneze în favoarea personală, dacă nu socială.
Imunitatea omului la noutate şi la subordonare este
zero.
“Time is a River without Banks” este o operă
picturală a lui Marc Chagall care pune în ipoteză va-
labilitatea timpului - în raport cu ce? În raport cu orice.
Un peşte cu aripi, “himmelizat” (der Himmel = cer,
lb. germ.), un ceas vechi purtat de fluiditatea apei şi
doi oameni. Prin timp sau deasupra timpului, peştele
capătă şi o nuanţă umană: mâna care creează armonie
4 REVISTA NOASTRĂ nr. 41/42