Page 10 - 2014_revista_noastra_nr_41-42

ESEU Ford simboliza locul împlinirii tuturor, ca un “Ameri-
can Dream”, dar în 632 omul nu se găseşte în strălu-
un moment dat în roman şi această frază completează cire şi în seninătate. Răsăritul soarelui şi implicit a te
modul în care există o interconectare profană a celor trezi nu e o recuperare a şansei de a fi mai bun, ci un
ce trăiesc sub control, cum este eradicată posibilitatea drum nu doar ireversibil, cât identic şi constant în
de a-ţi simţi doar tu însuţi durerea. Transmiterea în comportament. Oamenii se odihnesc, dar nu au odihna
masă a senzaţiilor se realizează printr-o poartă numită veşnică în patul lor nici în somnul natural, nici în sta-
genetică, securitatea Celuilalt fiind practic imposibil rea de după consumarea acelei soma. Şi soma e soarele
de păstrat, pentru că “toţi sunt ai tuturor”, iar sinapsa vieţii lor de conservaţi în comportament şi fizic.
dintre aceste vieţuitoare este foarte bună. Pentru că nu Naziştii făceau săpun din evrei, dar ce fac noii
există nici un virus, ceva trebuie totuşi să se mute din oameni din (noii) oameni şi din natură? Destul de greu
corp în corp, ideea de umanitate unitară fiind totuşi să returneze vechea stare a lucrurilor. Foarte simplu să
prea abuziv şi mecanic utilizată. îi (de)structureze şi altfel. În realitate, omul din 632
Şi pentru că datorită tabloului lui Chagall am Anno Fordi trăieşte neurmărind vreun scop, numai
identificat o nouă problemă, cred că un al doilea exem- corpul lui având o valoare, iar această valoare, în mare
plu ar fi foarte sugestiv şi ar puncta o altă problemă la parte, există numai pentru el. Nu există falsuri şi nici
fel de bine ca “Time is a River without Banks”. În speculaţii în această lume. Lipsind simbolul materni-
1952, Chagall îmbogăţeşte pânza sa cu simbolism cu tăţii, ideea de prunc este incompatibilă cu Aceştia, în-
opera “Black Sun over Paris”, prin care (prea grosolan deosebi aceea de cordon ombilical. De fapt, legăturile
spus “sintetizează”) problematizează, printre altele, re- primordiale sunt acestea, iar în lumea nouă, ele sunt
laţia omului cu oraşul, cu natura, un soare negru “ilu- tăiate. A atinge pântecul cuiva pentru a simţi viaţa care
minând” un oraş ca Parisul. Omul e fecund în orice, se dezvoltă sub el este pentru suboameni un fapt im-
atât timp cât există ceva care să îi ofere energie. Omul posibil de realizat.
este legat de oraşul în care trăieşte şi îşi duce soarta. Dacă durerea e o amăgire, o risipă de energie
Dar Soarele este solitar şi veşnic rece, parafrazând vor- pentru civilizaţia nouă, pentru Sălbatic este însă ceva
bele Luceafărului; nimic din ceea ce este uman nu-l firesc şi o fericire în schimbul lumii ostile. Asta pentru
poate atinge. Imunitatea Soarelui este perfectă, dar că el simte puterea, ceilalţi fiind roade ale slăbiciunii.
Chagall, neintegrat nicăieri, reprezintă un Celălalt Cărţile au fost interzise în lumea nouă, dar în-
oriunde s-ar duce, întunericul completând imaginea săşi “Minunata lume nouă” a lui Aldous Huxley a fost
oraşului în care locuieşte. Soarele metamorfozat, înlăturată din Irlanda.
steaua principală din Sistemul care îi poartă numele, Ce mai rămâne din această lume este ea însăşi,
îşi pierde puterea de a mai fi strălucitor şi de a fi sim- nemetamorfozându-se în nici un mod. Sălbaticul ar
bol al frumuseţii, cel puţin al conceptului de frumuseţe putea îmbătrâni frumos alături de ceilalţi - sau nu.
cel mai des întâlnit. Oraşul este ros de o foame consu- “Ucizându-şi carnea” (aşa cum el însuşi strigă în
matoare de energie de la un obiectiv care nu le (mai) final), ucide timpul în care el nu are loc, intrând în
poate oferi aceleaşi lucruri. Cam aşa ceva se întâmplă agonia şi extazul izbăvirii. Lenina şi el nu dau naştere
şi în “oraşul” lui Mustapha Mond. Omul este în oraş, nici unei legături în final. Iar civilizaţia nouă se depăr-
care până acum mulţi ani înainte de 632-ul de după tează de încă o urmă a trecutului.

grafică: Iulia Plăiașu

6 REVISTA NOASTRĂ nr. 41/42